Zombie Apocalypse

2- O nouă lume, un nou început.

— La Ialomița? Ce sa facem noi la Ialomița?

— Acolo a început totul, ceea ce înseamnă că acolo sunt cei care știu cum sa oprească asta!

— E periculos ce vrei sa faci Daniel, plus ca părinții mei sunt undeva în oraș, trebuie sa ii găsesc!

— Alina, tu ai spus-o, morții ăștia sunt peste tot, pe străzi, în blocuri, peste tot, este o șansă mare sa fi fugit sau mai rău poate sunt...

— Nu o spune!! Sunt undeva acolo, ma așteaptă, sunt sigura de asta!

— Nu pot sa te las sa o faci, nu ai nici-o garanție ca părinții tăi mai sunt în oraș...sau cel puțin dacă mai sunt în viață!

Alina privea în gol podeaua și lacrimile ce ii cădeau de pe fata ca o ploaie torențială udau parchetul, aceasta ridica în cele din urma capul și ma privește în ochi determinată.

— Poate ca ceea ce spui tu este adevărat Daniel, dar tot va trebui sa plecam de aici, vom rămâne în curând fără mâncare...

Ii pun în graba mana la gură și îi șoptesc la ureche:

— Se aud pași pe hol, sa facem liniște, nu se știe cine sau ce este aco...

Nu apuc sa termin ce am de spus ca dintr-o dată se aud bătăi puternice în ușă, acestea devenind mai puternice și mai pline de contur cu fiecare busitura, în ciuda dulapului care baricadeaza ușa pare ca acesta va ceda în orice clipă, și așa s-a și întâmplat!

— Oh nu, Daniel!! Astia sunt...

— Umblătorii...repede geamul...

Reușesc sa sar primul geamul iar Alina încerca să mă urmeze, reușește sa scoată jumătate din corp în afară însă ceva o apucă de picior.

— Alina, sari, repede!

— M-a prins, Daniel, nu are rost, lasă-mă salvează-te!

Fără să ezit îmi amintesc toate momentele în care Alina mi-a fost alături, întotdeauna am fost prieteni, de când ma știu m-a ajutat cu orice a putut, ii sunt recunoscător!

— Aici, repede, dă-mi mâna!

O prind de mână și trag cu putere, în cele din urmă umblatorul ce o prinse de picior o scăpa iar aceasta aterizează în bratele mele.

— Ești bine? Ți-a făcut ceva?

—Nu, sunt ok, mulțumesc Daniel, dacă nu erai tu as fi fost o persoana moarta acum!

—Multumeste-mi dacă voi reuși sa te scot de aici, sunt prea mulți afară, nu putem rămâne pur și simplu în mijlocul străzii și nici nu putem părăsi orașul pana nu se liniștesc lucrurile!

— Știu, Daniel, turnul din biserică, umblatorii nu cred ca pot ajunge acolo, probabil este singura noastră șansă...

— Ai drepte, sa ne grăbim!

Ajungem in fața bisericii însă în curtea acesteia sunt în jur de vre-o 15-20 de Umblători, rup o bucata din gardul acesteia și reușesc să îmi fac drum pana la ușa bisericii.

— Daniel, pot sa te întreb ceva?

— Ce este?

— Crezi ca vom supraviețui?

— Sincer? Nu am nici-o idee, dar promit sa fac tot ce pot sa te țin în siguranță...orice...

— Mulțumesc, aveam nevoie să aud asta...

— Nu-mi mulțumi, mereu ai avut grija de mine Alina, acum e timpul sa îți întorc favoarea, hai sa ne băgăm la somn, ar trebui sa plecam dimineața, poate lucrurile se vor mai liniști până atunci...

— Ai dreptate, noapte bună Daniel.

— Noapte bună Alina!

*6:27, 28 Ianuarie*

Ma trezesc în sfârșit după un somn nu prea comod din cauza mormaiturilor ce se aud în disperare de afară, însă ceva nu este în regulă, Alina nu mai era în turn, ma uit disperat prin împrejurimi iar când cobor jos, chiar pe holul bisericii găsesc un mesaj scris pe perete care spune așa "Daniel, știu ca nu îți va plăcea ceea ce vei citi dar a trebuit sa plec sa îmi caut părinții, dacă sunt undeva acolo, așteptându-ma, ar trebui sa ii găsesc, sa fiu sigura ca și ei sunt în siguranță, iartă-mă Daniel, dar nu ți-am spus pentru ca știam ca vei încerca să mă oprești, ai grija de tine, și sunt sigura ca ne vom întâlni într-o zi, pana atunci, sper ca toate astea sa dispară, sa fie exact cum era pana ieri".

— Nu...sunt singur...din nou, nu se poate, după moartea părinților mei, nu am mai avut decât câțiva prieteni, și pe Alina care îmi era ca o soră, acum ce ar trebui sa fac? Unde ar trebui sa ma duc?

Trecuse o săptămână de când a început totul, însă nici-un semn de Alina sau de oricine altcineva în orașul asta, eram numai eu și Ei, umbatorii, m-am luptat cu ei zi de zi, și singura cale sa ii omori este sa le zdrobești capul, am cautat în tot orașul pe cineva, pe oricine, însă nu era nimeni, nimeni nu supraviețuise sau nu ramase în oraș, pierdusem prea mult ca să pot da înapoi, trebuia sa o găsesc pe Alina cu orice preț.

Sper ca va plăcut capitolul acesta, cam scurtu, dar am sa ma asigur ca de acum vor fi mai lungi, va apărea câte un capitol în fiecare zi sper, iar daca nu va fi asa, am sa va spun motivul și voi încerca să remediez situația, voi posta regulat asa ca lectura frumoasă tuturor 😘