,,Prima data cand l-am vazut m-au uimit ochii negri ca margeaua.Tinea in mana un buchetel de flori si tremura de emotii.Faramita aceia de om urma sa vina la scoala.Cu greu isi putea stapani emotiile.M-a privit drept in ochi si mi-a spus:Ma numesc...Vreau sa vin la toamna la scoala.A intins buchetul acela de flori inspre mine si a plecat ochii in pamant.
A sosit toamna si l-am regasit intre micutii scolari la fel de emotionat si cu acei ochi care te priveau direct.Legatura s-a stabilit intre noi doi inca din primele momente.La prima sedinta cu parintii am aflat povestea lui...o poveste nu prea frumoasa.Micutul era unul din acei copii care nu este dorit de proprii parinti.A avut norocul insa sa dea peste o familie minunata care l-a primit cu mult drag.Din acel moment a intrat sub aripa mea protectoare.Clar ca fiecare din parinti s-a dus acasa si a inceput sa povesteasca cele auzite.Foarte multi de fata cu proprii copii.Copiii la randul lor au incercat sa afle mai multe.Veneau pe rand si ma intrebau sau incercau sa scape mici rautati spre acel omulet.Am reusit cu greu sa nu simta ca ai lui colegi stiu totul despre el.
Era unul din putinii copii care mereu tinea minte ziua de nastere a fiecaruia si in fiecare dimineata in care unul din ei isi serba ziua venea cu cate un dar.Plin de energie facea multe nazbatii...doar ca toti l-au indragit.Avea inclinatii deosebite spre muzica,reusind sa reproduca fiecare melodie dupa prima auditie.Erau multe probleme,multe lucruri de recuperat cu el,insa a reusit.
A venit insa si ziua aceea...Era ora de matematica si cu totii erau linistiti si lucrau pe caiete.Deodata se aude o voce foarte hotarata:,,Voi sunteti niste copii fericiti.Eu nu sunt asa ca voi!,,S-a lasat o liniste profunda,parca totul a incremenit.Nimic nu se mai auzea,parca nimeni nu indraznea sa respire.Stiam ca o sa vina si o astfel de clipa,insa parca totusi nu eram pregatita.Am intrebat insa:,,Ce vrei sa spui?,,Raspunsul lui a venit clar...,,Sunt un copil abandonat,iar familia la care eu sunt acum doar ma creste.,,Ochii lui s-au umput de lacrimi.Erau lacrimi de furie si neputinta,erau lacrimi de teama.M-am apropiat de el si privind ochii inotand in lacrimi i-am spus:,,Si care este problema?Esti un copil deosebit de bun si ai norocul sa te creasca niste oameni foarte buni la suflet si care iti ofera tot ce ofera si o familie adevarata.Si nu vad nici o problema in asta.In aceasta clasa suntem doi la fel...tu si eu.,,A ridicat privirea uimit spre mine si a intrebat:,,Ce vreti sa spuneti?,,Am raspuns ca este important sa iubesti oamenii care iti ofera atata grija.Desi nu ai crescut in burtica mamei actuale,cresti in inima ei.De acolo nu te va putea misca nimeni.Si eu am crescut ca si tine tot in inima mamei.,,A fost momentul in care nu s-a mai simtit altfel...si momentul in care eu am primit cel mai frumos zambet...
