Prin ochii lui

Capitolul 8

   Povestea cu Laura ma bulversat complet.
Abia acum îmi dau seama că noi, deși avem o vârstă fragedă în care ar trebui să  ne formăm personalitatea, viața ne spune mereu la încercări.
Însă vreau să cred că aceste încercări au scop și că toate suferințele noastre nu au fost degeaba.
O strâng ferm de mâna pe Laura și mă uit direct în ochii ei:
  – Ști că o să trecem și peste asta nu? Te rog să nu o învinovățești pe mama ta pentru ceea ce a făcut, la momentul respectiv ea a crezut că așa e mai bine.
Prețuiește-o cât timp o mai ai.
  – Anna tare aș vrea să mai cred că mama mea chiar este un exemplu, însă faptele ei îmi dau de înțeles cu totul altceva.
Poate că este ea doctor și salvează multe vieți și poate gândește un pic diferit, însă  om de ce nu a putut fi cu Maria?
  –Hei, hei, o întrerupe Robert, nu vorbi așa te rog, acum în loc să stai să te gândești de ce este așa și nu altcumva, nu crezi că ar fi mai bine să ne pregătim peste întâlnirea cu sora ta?
  –Bine, spune Laura fără nici o expresie pe față, revarsându-i-se totuși o lacrimă pe obraz. Robert, este singurul dintre noi care are vârstă necesară pentru a conduce, așa că mergem împreună cu masina lui la resaturantul în care Laura urmează să își cunoască așa zisa sorã.
–Deci,tu cum de ai dat de ea?Totuși au trecut atâția ani,o întreb în timp ce deschid portiera mașini și ne îndreptăm spre local.
–Păi, ea a fost cea care mi-a scris, mi-a arãtat și o serie de fotografi cu ea și mama.
 –Și mama ta știe că o să va întâlniți?
–Da, însă nu că azi sau că acum.

Este o seară rece din luna septembrie iar luminițele care stau la baza decorari localului și seară care tocmai își face simțită prezența, mă fac cumva să mă simt neliniștită.

  –Laura, eu cu Robert o să cumpărăm ceva de băut și o să te așteptăm în mașină, nu vreau să te simți în vreun fel stânjenită.
  –Bine, cum vreți.
Intrăm toți în restaurant iar Laura o ia timidă în partea stânga, unde la o masă se află o fată extrem de frumoasă.
Are părul negru închis, ochii mari și genele lungi, zici că este vreo actrița dintr-un film. Oare ce defect are fata asta de mama Laurei a vrut să o îndepărteze de ele?
–Hei, Anna, nu te mai uită așa,o să observe asta, îmi spune Robert ușor impulsiv.
  –Oh, chiar,ai dreptate, să luăm ceva cald și să plecăm de aici.

  Urăm în mașină cu cafelele în mâini iar Robert pornește aerul condiționat dând drumul la una din melodie mele preferate ,,Bird set free" .
Robert este un tip isteț pe care l-am admirat mereu peste optimistul de care dă dovadă.El vede în fiecare lucru rău o ușa spre ceva nemaipomenit, uneori cred că are un sistem nervos foarte puternic decât a multor persoane.
Este un tip atrăgător, brunet, ochii căprui și corpul atletic datorită sportului pe care îl practică și anume, fotbal.
  Mereu l-am văzut că pe o persoană de mare încredere, deși mereu Laura a crezut că între noi există o scânteie, dar eu nu văd lucrurile stând așa.
  –Deci,începe el a vorbi, rupând tăcerea dintre noi doi, idiotul ăla  ți-a scris și te-a lăsat baltă din nou?
  –Te rog, nu vorbi așa, și da, mi-a scris și idioată sunt eu pentru că i-am răspuns însă tot eu am fost cea care a decis că e mai bine ca noi doi să rămânem doar o amintire.
  –Mă bucur, nu îți făcea bine, și ști asta.
  –Șți tu Robert,până când nu vezi cu ochii tăi nu crezi, dar m-am învățat minte.
  Îmi îndrept privirea spre el iar pentru câteva secunde ochii noștri se intersectează.
   Nu știu ce ar trebui să fac acum însă privirea lui mă captat cu totul,luându-mi și ducându-mi undeva departe gândurile și simțurile.
Încep a râde stângaci neștiind ce altceva ar trebui să fac.
  –Ești o mare hoața Anna, spune el atârnând-și dinții im pecabil de albi.
  –Heiiii, stai așa, ce am făcut acum.
Din nou, se uită la mine cu ochii lui captivanți și îmi spune încetișor:
  –Șți prea bine.
Nu știu ce naiba se întâmplă...!!
Ce a fost asta?!Oare Robert filtrează cu mine?
  Dau să spun ceva însă sunt întreruptă de el:
–Uite,vine Laura,se pare că întâlnirea lor nu a durat deloc mult.
  Se urcă grăbită în mașină având o expresie foarte dezamăgitoare.
  –Hei, eșți bine? Ce s-a întâmplat? O întreb întorcându-mă spre bancheta din spate și mângâindu-o pe par.
  –Nu trebuie să vin deloc aici.Maria sau cine o fi asta, este o persoană rea și egoistă!!
  –Cum? Stai așa zi ce s-a întâmplat, preia Robert cuvântul.
  –Maria spune că mama este o persoană rea și urâtă, care defapt  avea de gând să ne de-a pe amândouă unei famili adoptive și că din cauza asta tata s-a îmbolnăvit și a decedat.
Mi-a spus o întreaga poveste despre scenariile și clipele de groază prin care a trecut stând la orfelinat.
Și faptul că ea a ajuns pe la vârsta de 15 să aibă nevoie de psihiatru deoarece ieșirile ei se datorau mediului în care a trăit.
   Numai înțeleg nimic știți, dintr-o dată îi dau lacrimile și această își pune mâinile în par semn care indică faptul că este foarte bulversată și nervoasă.
  –Din câte știu eu mama și tată au avut un trecut frumos,fără lipsuri sau conflicte, ok, știam că acesta și-a pus capăt zilelelor dar, datorită faptului că a băgat, și și-a pierdut tot salariul pe 6 luni de muncă la jocurile de noroc.
  –Hei,gata bine, una din ele sigur are dreptate,eu zic să nu o asculți pe această fată deoarece nu o cunoști deloc și din câte ști de la mama ta, adevărată ta sora a murit acum multă vreme in urmă, chiar în timpul nașteri .
  –Uitați ce propun,spune răspicat Robert; părinți mei tocmai ce au plecat la Constanța la bunici, nu vreți să rămâneți la mine diseară să ne mai calmăm cu toți?
  Mă uit la Laura care se uită cu lacrimi în ochii la mine implorând-mă oarecum din priviri să facem asta în ciuda faptului că nu îmi place să dorm decât în propria locuința.
  –Ok, o să facem asta, doar că să ne limpezim puțin gândurile.