Prin ochii lui

Capitolul 7

După ce am  petrecut vreo ora la mormântul mamei plec de acolo împreuna cu tată,având ochii umflați de la plâns.
Pe drumul spre casă nici unul din noi nu vorbește nimic,doar priviri scurte și vagi.
Ajunsă acasă,mă bag în pat,schimbându- mă în pijamalele mele preferate și din nou o dau pe plâns.
Mă doare totul și chiar dacă mi aș dori să descriu ce simt nu pot.
Este o durere mai dureroasă decât ea însăși.
Vreau să renunț la tot,la el,la toate problemele și grijile pe care le am în cap și să încep clasa a 11-a fără bătăi de cap.
Îmi iau telefonul și îi scriu că numai vreau să ne vedem și că m am răzgândit în legătură cu noi.
Încerc să mă încurajez singură spunându- mi că sunt unele persoane care o duc și mai rău decât bine și că poate mă plâng prea mult de suferința mea pe care alți ar consideră-o banală.
O să trec și peste asta și o să văd ce o să îmi rezerve viitorul.
Totul are un noi început atât timp cât ne dorim asta.
Îi spun pe Robert și pe Laura să treacă pe la mine,să stăm că pe vremuri la poveșți.
Nu știu dacă este posibil ca să fac o schimbare atât de rapidă și de radicală.
Dar să îmi bag piciorul că m-am săturat de toată drama asta, de parcă sunt întâmpinată mereu doar de ghinion.
Nu, nu e așa, eu îmi creez la mine în capusor toate porbeleme astea în loc să mă bucur că am cel mai bun tată din lume și la dracu,că trăiesc după o operație foarte dificilă.
   Numai vreau să îmi plâng de milă și să mă tot compătimesc singură, vreau să îmi iau inima în dinții și să văd adevăratele schimbări pe care viața mi le-a produs dar eu nu am fost destul de atentă că se le remarc.

  –Stai,ce naiba?Adică el chiar ți-a scris și tu i-ai răspund?!spune surprinsă Laura în timp ce își îndeasă un pumn de pufuleți în gură.
  –Hopa,stați așa,nu asta e problema,însă i-ai răspuns fără să ne anunți?spune cu un ton tăcut dar totuși mirat Robert.
Rad inocent și dau din cap aprobator.

Ei doi sunt singurele persoane care au fost acolo când poate nu îmi doream să fie nimeni,bau fost în ciuda voinței mele,au avut grina de mine, de gândurile și inima mea.
Am crescut împreuna,fără să existe vreodată neînțelegeri între noi.
Deși nu am avut vreodată vreun frate sau vreo sora,i-am avut pe ei.

  –Bunaaa domnisoaraa,se rățoiește Laura fluturându-și mâna în față ochilor mei.
Șțiți ceva,mai repejor,îmbrăcăți-va căci vreau să ieșim.
Am de va mărturisit ceva important și am nevoie că în 30de minute voi să fiți acolo cu mine.
  –Wow,spune ironic Robert,alte secrete,ce dracu aveți?Bine că eu v-am spus când mi-am pus-o prima dată.
Radem toți în cor știind de fapt că Robert nu a avut nici un contact de nici vreun fel niciodată.
  –Spune,Laura,ce ai de ne mărturisit?
Aceasta își freacă mâinile,gest care redă îngrijorarea acesteia.
  –Voi șțiți că mama mea,a fost acolo,însă ,,mama"nu este un cuvânt care să o definească exact.
În fine,peste câteva minute o să mă întâlnesc cu sora mea,despre care nu am avut vreo dată cea mai mică sau vagă idee că există.

   Rămân șocată conștientizând că Laura a trecut cel mai probabil prin teste mai grele decât cele la care am fost eu supusă.
Mă uit cu coadă ochiului la Robert însă acesta nu spune nimic.
  –Așa,deci în acest moment o urăsc pe mama că a ținut-o departe de mine,doar din cauza că a avut de-a face cu unele probleme.
Vreau că voi doi să îmi fiți alături azi,pentru că am nevoie.