†Marcus' story†
A venit. Ştiam eu că o să vină. Defapt, credeam. Câte nopţi am stat treaz gândindu-mă dacă o să vină sau nu... Ea nu poate să vină decât cu părinţii ei. Şi mă gândeam... Dacă sunt ocupați? Dacă nu vor? Când am văzut că a venit, am fost cel mai fericit. Ea era acolo, în fața mea, și mă privea cu ochii ei luminoși, îmi zâmbea, neștiind că mă gândesc la ea. Poate ea se uita la Alex, poate se gândea la el, poate voia să-i atragă lui atenția. Nu, nu trebuie să mă gândesc la lucruri rele. Măcar e aici.
Ea e o fată pe care am întâlnit-o la un concert. Se numește Monica. Ea mi-a atras atenția din prima clipă. Era atât de emoționată, plângea. E o fată de statură medie, cu un corp frumos și forme rotunde, dar nu asta m-a atras la ea, ci fața ei angelică. Ochi mari și albaștrii, gene lungi, buze rotunde și pline... E atât de frumoasă! De când am văzut-o prima dată, m-am îndrăgostit la ea. Atunci eram numai eu, fără băieți. De atunci m-am gândit la Apoi am mai văzut-o la încă un concert, dar cu băieții. Atunci părea foarte interesată de Alex, l-a și pupat pe obraz. Aș vrea ca eu să fiu singurul care o poate atinge, singurul care o poate săruta. Știam totuși că e mică, are cel mult șaișpe ani. De aceea am încercat să nu mă apropii de ea. Totuși nu mai pot. M-am decis să o chem pe scenă, și când se termină concertul, să-i spunce simt pentru ea.
Alexander mi-a dat planurile peste cap, căci mi-a spus să chem o altă fată pe scenă. Totuși cum să îl refuz? Se vedea pe fața lui că e îndrăgostit. Mi-a spus "Marcus, am găsit îngerul din visul meu. Ea e. Sunt sigur!"
În clipa în care am chemat-o pe fata aceea, Arrabella, pe scenă, Monica m-a privit tristă. Parcă mi-ar spune: "De ce nu sunt eu, Marcus? Nu mă mai iubești?". Dar ea nu știe că o iubesc.
Am ținut totuși morțiș să vorbesc cu ea după concert. I-am lăsat pe băieți cu Arrabella, și am plecat s-o caut. Noroc, nu plecase. Am văzut-o căutând pe cineva cu privirea. Am pornit spre ea, iar ea m-a văzut, și a pornit și ea zâmbind spre mine. În drum spre ea, am fost asaltat de o grămadă de fane care voiau poze și autografe. Le-aș fi spus că nu e momentul potrivit, dar nu pot să-mi dezamăgesc maximerii, le iubesc mult. Unele poate visează la asta de mult. Așa era și Monica, prima dată când am văzut-o. Emoționată, zâmbitoare, exact ca ele. Și așa e și acum. Scumpa mea Monica venea spre mine. S-a așezat lângă ele, și a așteptat cu zâmbetul pe buze. După ce toate au terminat, a venit ea, ultima.
-Marcus! a strigat sărindu-mi în brațe.
-Monica! i-am răspuns strângând-o. Ce faci tu aici?
-Am venit să te văd... Adică să vă văd. Unde sunt băieții?
-Sunt în spate. Hai cu mine.
Am mers cu ea până aproape de locul în care erau băieții. Văzând că nu mai e nimeni în jur, m-am oprit. Trebuia să-i spun.
-Monica! Trebuie să-ți spun ceva, dar te rog să nu te sperii, ok?
Ea mă privea confuză, direct în ochi cu ochii ei mari. A încuviințat cu capul.
-Monica! am prins-o de mână și m-am apropiat de ea. Eu... Eu sunt îndrăgostit de tine. Știu că sună ciudat, și că asta e doar a treia oară când ne vedem, dar e adevărat. Din prima mi-ai furat inima, și ești singurul lucru la care mă gândesc. Monica! Nu te speria, te rog.
Mâna îi tremura într-a mea, iar fața i s-a înroșit.
-Marcus... Eu... Umm... Aș vrea să-ți spun și eu ceva. Doar să nu te sperii. Eu... Am paișpe ani.
-Serios? Tu...?
-Da. Am paișpe ani. Sunt cu șase ani mai mică decât tine. Acum mai ești îndrăgostit de mine?
-Eu...
-Știam eu.
Monica a izbucnit în plâns. Nu suportam s-o văd așa.
-Monica! Normal că mai sunt îndrăgostit de tine, i-am spus strângând-o în brațe. Șterge-ți lacrimile. Nu ți-am zis să nu mai plângi? Nu suport să te fac să plângi. Vreau doar să te fac să zâmbești, să râzi, să fi fericită. Nu mai plânge, că plâng și eu.
-Marcus... Te iubesc!
Atunci am sărutat-o. Acela a fost sărutul criminal. Astăzi e a mea! De-acum va fi a mea. E mică, și ce? Nu e nimic greșit să o iubesc.
†Notă†
Hei hei! Ăsta e capitolul special cu Marcus. Vă place? Episodul următor va fi cu Alex și Arrabella.
Vă :* și vă <3!!
CITEȘTI
Sărutări Criminale
Misterio / SuspensoMulte îl iubesc pe Alexander, nu? Ei bine, niciuna ca mine. Eu îl iubesc atât de mult încât... Nu-l omor.