Capitolul V
- Ce tâmpenii! Doamne!
Radu s-a trezit foarte nervos având ziariştii la poartă. De ce era celebru? În dimineaţa asta şi-ar fi dorit să plece departe şi să fie liniştit.
- Cine şi ce vrea de la mine? Ce-mi pasă mie de Monica c-a fost cu Carlo? De ce trebuie să se lege tâmpitul acela mereu de mine?
Astazi era o zi ghinionistă pentru Radu. Simţea că se va topi. Două sentimente total opuse se ciocneau în sufletul său: iubirea şi ura. Îl ura pe Carlo că iar se lega de el, dar pentru Monica numai ştia ce simte. Înainte de această dimineaţă, putea spune că începuse s-o iubească; acum,însă era furios pentru ceeea ce făcuse. De ce tot fugea ea de el? De ce câteodată îi dădea impresia că îl iubeşte din tot sufletul şi peste câteva clipe îl respinge? De ce atâta mister?
- Ce trebuie să fac acum? Ce anume? Ce?
Radu îşi luă sacoul şi cheile şi plecă. Se urcă în maşină şi porneşte. Era foarte nervos. Pe drum se gândea ce va spune şi ce va face pentru a părea indiferent. Ajunge la destinaţia dorită. Opreşte şi coboară. Încă era nervos. Sună la uşă.
- Neaţa, Radule!
- De ce faci asta iar?
- Intră!
Carlo avea ochii plini de cearcăne şi aproape închişi. Se cunoştea din prima că de–abia se trezise. Intrară în sufragerie.
- Stai jos! Zise Carlo cu vocea înceată şi îi indică un fotoliu.
- Zi mă! De ce mă amărăşti mereu? Ce ţi-am făcut eu?
- Dacă te referi la…
- Ştii perfect la ce mă refer! Zise Radu nervos aproape ţipând. Uite! Îi aruncă ziarele.
- A! Nu sunt eu de vină. Monica…
- Minţi! Cum…
- Da. Ea a vrut asta! Doar ea!
Radu era uluit. De ce oare să-şi dorească ea asta? Numai putea vorbi. Cuvintele sale dispăruseră. Inima îi bătea nebuneşte de parcă îşi dorea să iasă de la locul ei. Ochii erau umezi de lacrimi. Carlo era mulţumit. Îl făcea pe Radu iar să sufere. De data aceasta, insă nu putea da vina pe el.
- Îmi pare rău, bătrâne. Mi se pare că te cam îndragostisei.
- Nu. Nu e vorba de asta. Doar că…
- Nu mă poţi păcăli pe mine, prietene. Ştii doar cât de bine te cunosc.
- M-am schimbat.
- Nu foarte mult de-atunci. Tot aşa ai rămas. Impulsiv, nervos, pasional şi mai presus de orice iubitor şi prietenos.
- Nu…
- Ba da. Degeaba încerci tu să pari dur şi răzbunător. Nu merge, Radu.
- Taci! Nu ştii decât să mă faci să sufăr.
- A! Era să uit. Nu o căuta pe Monica. Nu o vei găsi.
- Serios? Unde e?
- A plecat. Vrea să se rupă o perioadă de viaţa sa obişnuită.
- Ce grijuliu eşti tu! Nu cumva e la tine? Ca să fie tot tacâmul, nu v-aţi petrecut şi noaptea împreună? zise el ironic.
