Capitolul XI
- Au trecut trei luni, Iulia. Trei luni de când am petrecut acele clipe de coşmar. Slavă Domnului că acum Radu e bine.
- Da, Monica. Cu ce te ajută faptul că e bine? Dacă el se poartă aşa cu tine...
- E gelos.
Radu se făcuse bine. În disperarea ei, Monica se ruga de toţi s-o ajute. Carlo o minţise. Era compatibil. Profitase de situaţie ca să se culce cu ea. Ea a acceptat.
- Te culci cu mine, dar nu va fi un secret. Vor ştii şi ceilalţi.
- Dar... îi vei dona lui Radu cât sânge va avea nevoie...
- Sigur că da.
Radu a primit sângele şi starea sa s-a ameliorat. Monica s-a dus să-l vadă. Carlo intrase primul la el şi îi spusese că Monica se culcase cu el. El nu l-a crezut. I-a zis că-i va aduce dovezi. Când a intrat Monica, Radu i-a zis:
- Te-ai culcat cu Carlo? Credeai că voi muri? Că vei rămâne solo? Zi-mi, Monica!
Monica plângea. Avea ochii plini de lacrimi. Îl iubea enorm. Dar, trebuia să-şi respecte cuvântul dat lui Carlo.
- Da...
- Să nu te mai văd! Pleacă din ochii mei! Dispari din viaţa mea! Eşti o stricată!
- Radu...
- Pleacă!
Monica a ieşit din salon. Era distrusă. Îi venea să moară că Radu o respingea. Dar, îi părea bine că starea sa se îmbunătăţise. Doamne! Cât s-a rugat să se facă el bine!
Nici acum, după trei luni, nu o iertase Radu. Era prea gelos. Monica fusese nevoită să renunţe la şcoală. Era gravidă. Mergea la şcoală liniştită până când un coleg mai răutăcios a pârât-o la directoare. Atunci au dus-o la cabinetul şcolar şi i-au făcut analizele. Când s-au aflat rezultatele, directoarea a avut două opţiuni pentru ea.
- Ai două posibilităţi. Ori faci avort, ori sunt nevoită să te exmatriculez.
- Renunţ eu la şcoală. Spuneţi că am avut alte probleme de sănătate. Dar, vă rog, nu mă exmatriculaţi! Vă implor! i-a zis Monica directoarei cu ochii plini de lacrimi.
Până la urmă, directoarea a acceptat. Monica a renunţat la şcoală din cauza unor probleme de sănătate. Acum a trecut o lună de când a renunţat la şcoală. Trebuia să fie în clasa a XII-a. Anul acesta trebuia să termine. Dar, viaţa ei se schimbase. Şi asta de câteva luni, de când îl cunoscuse pe Radu. Nu era tristă. Se resemnase. Acum trebuia să se îngrijească foarte bine şi să aibă grijă de încă o fiinţă, nu doar de ea. Fiinţa pe care o iubea din tot sufletul ei. Fiinţa care o sădise înăuntrul ei bărbatul pe care-l adora. Iulia îi spusese lui Radu de faptul că Monica e însărcinată, dar nu o crezuse. Mai mult, venise la Monica acasă s-o jignească. Credea că e copilul lui Carlo. Iulia fusese lângă ea în orice moment. O ajuta enorm. Nu putea să-i mulţumească în cuvinte. Plecase iar la Constanţa. Numai putea să suporte clipele când Radu venea şi o jignea. Ura momentele de singurătate. Ce bine era când Gabi era acolo... Măcar vorbea cu el. Acum vorbea cu Iulia la telefon. Dar, peste câteva minute, va intra iar într-o singurătate care o făcea să plângă. Era tristă. Îşi aducea aminte de fiecare clipă când fusese cu Radu în apartament. Trăia un infern. Fiecare colţişor al locuinţei sale era un colţ plin cu amintiri cu bărbatul care, câteva săptămâni din vara precedentă a fost un înger. De ce trebuie ca totul să dispară într-o clipă? De ce trebuie ca încrederea să-ţi fie trădată atunci când crezi că vei fi iubită toată viaţa?
