Capitolul X
Trecuseră deja 2 săptămâni de când Radu plecase din apartamentul Monicăi; şi o săptămână de când plecase la Bucureşti cu treabă. Îi era extrem de dor de el. În fiecare clipă îşi amintea sărutările lui, îmbrăţişările lui şi fiecare cuvânt spus de el. Doamne! Îl iubea atât de mult. O suna în fiecare seară, dar degeaba. Şi-ar fi dorit să fie lângă ea şi s-o alinte cum ştia s-o facă doar el. Părinţii săi veniseră de două săptămâni. Erau şi ei pe punct de plecare. Iulia numai putea veni la ea. Mama ei murise. Monica se dusese până la Bucureşti să-şi încurajeze prietena. Era distrusă. Monica nu prea înţelegea cum se simţea, dar părea şi ea extrem de afectată. Radu a mers şi el la înmormântare. De atunci nu-l mai văzuse Monica. Era o zi frumoasă de sfârşit de iulie. Plaja era goală. Monicăi nici nu-i mai venea să alerge sau să facă ceva. Presimţea că se va întâmpla o nenorocire. Ceva tragic. Marea era extrem de agitată. Se aşeză pe nisip şi privi marea. Îi sună telefonul.
- Da?
- Bună, Monica! Sunt Carlo.
- Bună! Tu...
- Monica ştiu ce ţi-a spus Radu. Te-am sunat doar ca să te anunţ că Radu e la spital în stare gravă. Nu ştiu exact cum şi ce s-a întâmplat.
- Vorbeşti serios?
- Foarte. Vii?
- Sigur că vin.
Monica izbucni în plâns. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji. Tremura. Numai ştia ce să facă. Se ridică după nisip şi aleargă până acasă. Se schimbă, îşi luă geanta şi pleacă. Mama ei strigă după ea pe scări, dar degeaba. Fugi repede la gară. Găsi un tren care pleca chiar atunci din gară spre Bucureşti.
- Aveţi bilet?
- Nu. Vreau să ajung neapărat la Bucureşti. Vă rog! Plătesc biletul dublu dacă e. Lăsaţi-mă să mă urc! Vă rog! Monica avea ochii plini de lacrimi. Conductorul o lăsă. Îi dădu un bilet şi Monica porni liniştită spre Bucureşti.
Ajunse. Luă un taxi până la spitalul unde îi zisese Carlo că era. Coborî din maşină şi fugi înăuntrul clădirii. Îl văzu pe Carlo.
- Carlo!
- Monica. Ai venit?
- Da. Unde e?
- Îl operează. A fost împuşcat de două ori în spate. Cred că a pierdut cam mult sânge.
- Tu cum l-ai găsit?
- Mergeam cu maşina pe stradă. L-am văzut pe marginea drumului. Îţi jur că nu sunt eu de vină pentru ceea ce s-a întâmplat.
- Doamne! Cine crezi că poate fi de vină?
- Nu am nici o idee.
Doctorul veni. Monica plângea foarte mult.
- Domnule doctor, cum a ieşit operaţia?
- Mai avem nevoie de sânge.
- Pot eu să donez.
- Veniţi să vedem dacă vă potriviţi cu el să puteţi dona sânge.
- Bineînţeles că vin. Să mergem!
Monica se duse cu doctorul să facă analizele.
- Ce s-a întâmplat? Ai putut dona?
- Nu ştiu. Am făcut decât analizele să văd dacă sunt compatibilă.
- A! Credeam că...
- Dinulescu Monica!
- Da. Eu sunt. Sunt compatibilă?
- Nu. Nu sunteţi.
- Tu eşti Carlo?
- Nu.
- Of! Ce mă fac eu? Doamne, te rog ajută-mă! Adu un donator! Nu vreau ca Radu să păţească ceva. Nu. Ia-mi mie viaţa.
Monica era neputincioasă. Nu ştia ce va face. Dacă Radu va muri? Nu. Nici nu se putea gândi la aşa ceva. Era ceva ce nu putea să se întâmple. Ceva imposibil de realizat.
- Nu! Radu nu va păţi nimic!
Monica se duse la biserică. Se ruga din tot sufletul ei.
- Nu! ţipă Monica deodată în biserică. Numai era nimeni acolo.
- Asta nu se poate întâmpla! Dacă Radu va păţi ceva, atunci eu voi muri cu siguranţă. Doamne! Am avut atâta încredere că voi fi fericită cu Radu. De ce L-ai adus în starea asta? Îţi jur, aici, în casa Ta, că voi ţine post negru până când Radu va ieşi din starea critică. Jur! Pot să şi mor. Nu-mi pasă. Radu este viaţa mea. Singurul motiv pentru care mai respir. Dacă el moare, atunci cum voi mai putea trăi eu? Cum? Radu!
Monica era disperată şi neputincioasă. O sună pe Iulia şi îi spuse despre ce s-a întâmplat. Aceasta veni la spital.
- Hai fată că avem mulţi prieteni. Îi sunăm pe toţi şi vin să-l ajute pe Radu. Bogdan, eu, toţi colegii... Nu are nimeni inima de piatră, Monica!
- Iulia...
- Monica! Curaj. Fratele tău, toată familia ta... Ce naiba! Hai că mă duc să-mi fac eu analizele.
Iulia se duse sa-şi facă analizele. Acum aşteptau să vadă dacă era compatibilă. În tot acest timp, starea lui Radu se înrăutăţea. Monica numai ştia ce să facă. Radu se simţea foarte rău pe fiecare clipă care trecea. Ce se va întâmpla? Cum vor evolua lucrurile? Nimeni nu ştia absolut nimic. Va muri Radu? Ce oare le-a pregătit destinul celor doi?
