Behind The Surface

capitolul 2

Telefonul sună. Îl pot auzi de la două camere distanță. Nu știu cine mă sună și de ce.Vreau să savurez o felie de pizza și să mă uit la desenele mele favorite.

După ce termin de mâncat, mă duc să verific cine vrea să mă streseze joi seara. Numele Amaliei apare pe ecran sunându-mă încă o dată. Îi răspund cu greu, pentru că nu am nici un chef de ea.

-De ce nu răspunzi?! Pe toți sfinții, te sun de jumătate de oră!

Eu renunțam de mult timp in locul tău.

-Mâncam, raspund arțăgoasă.

-Oh, greșeala mea atunci. Bun, trec la subiect pentru că mă știi destul de bine, nu îmi place s-o lungesc. Hai cu mine la o petrecere!

-Nu știu ce sa zic... Realizezi că e joi?

-Da, dar mâine avem doar un curs.

-Avem?

-Da, prostănaco.

Obișnuiam să merg la petreceri cât timp eram in New York. Una pe săptămână era îndeajuns. Nu făceam mare lucru acolo. De băut, nu beam. De fumat, nu fumam. Doar stăteam, fiindcă nu aveam voie să pun gura pe alcool sau țigări.

-Vin? spun mai mult nesigură decât sigură, pentru că nu știam nici un amănunt despre petrecere.

-Știi unde e casa lui William?

Sigur, am un GPS în cap.

-Nu, nu chiar. Nici nu știu cine e.

-Cred că pot să vin la tine și să te iau.

-Până la cat ar trebui să fiu gata?

-Până la 11.

Voiam să adaug ceva, dar a închis imediat. Fata asta e o mică povară pe capul meu.

La propriu și la figurat.

☄️

Mă îmbrac într-o pereche de blugi drepți și un tricou negru, lung cât sa-mi acopere fundul și o pereche de teneși roz.

Regula 1 când te duci la petreceri: Nu te îmbraci cu haine scurte. Stai cât mai acoperită pentru siguranța ta.

Mașina Amaliei e în fața casei. Claxonează de zor să ies din apartament. Tipa asta e nebună.

Se uită urât la mine, și aș face la fel dar o să-i ofer în schimb un zâmbet. Buzele i se strâng și văd că îi e greu să fie supărată pe mine.

-Mergem?

☄️

Am văzut adesea casa asta când veneam în New York. Nu știam ce e pentru simplul motiv că nu mă interesa. De ce să-mi umplu capul cu chestii inutile?

Amalia parchează lângă un bolid, iar eu doar stau și mă uit la el. Mă dau jos mașina, care nici ea nu pare foarte ieftină si intrăm în casă, iar un nor de fum pare să părăsească casa.

A luat ceva foc aici?

Amalia mă trage după ea până într-o sufragerie care desigur, era plină. În colț era o canapea cu fotolii și toate cele, iar lângă o săracă masă de sticlă plină de sticle de bere și pahare.

Pe canapea era grupul de gorile cu niște fete. Văd o fată, îmbrăcată aproape ca mine. Era în blugi cu un maiou și un hanorac cu fermoar. Stătea în poala unui baiat. Era foarte frumoasa, blonda cu ochi negri si emana o energie pozitiva pe langa totate aceste animale de companie.

O urmez pe Amalia până în fața canapelei. Fata își întoarce capul și zâmbește.

Amalia deja a început să vorbească cu toată lumea,iar eu ma uit în jur căutând bucătăria. Fata de pe canapea îmi face semn că este în spate, iar eu îi dau din cap în semn de mulțumire.

Dacă masa din sufragerie era plină de tot felul de chestii, aici e inexplicabil.
Pahare, sticle și doze. Pe jos, pe masă, pe corpuri, peste tot. Nu mă mir că nu e nimeni aici.

Ușa se deschide și văd că fata de pe canapea intră în bucătărie. Își dă parul după ureche și îmi întinde mâna.

-Adelaide.

Îi strâng mâna ușor.

-Freya, îi zic la rândul meu.

-Nu pari încântată să fi aici.

-Nu cunosc pe nimeni, spun lejer.

Se duce și ia două pahare în care toarnă suc de fructe. Mă mir că au aici așa ceva. Îmi întinde un pahar, iar eu îl iau și îl duc la gură. Nu m-am gândit să beau ceva înainte sa plec de acasă.

-Cum de e suc de fructe aici?

-Este luat pentru mine, răspunde apoi bea din pahar.

-Oh, atunci nu trebuia sa îmi...

-Nu te deranja, mai am niște sticle cu suc. Chiar nu cunoști pe nimeni de aici? Înafara de Amalia.

-Nu personal.

Mă rezm de masă și continui să vorbesc cu ea. Am aflat că e din Canada și că are un frate. I-am povestit că m-am născut în New York și că am copilărit în Alaska, apoi am făcut schimb de numere.

Un baiat intră în bucătărie,facand mult zgomot. Pot auzi ușa trândindu-se. Nu vreau sa fiu indiscretă, așa că nu mă întorc imediat.

-Bună, Sebah!

-Te căutăm. Mi-a zis Ryan că ai plecat la bucătărie, dar nu te-ai mai întors.

Decid să mă întorc încet spre trupul care vorbește din spatele meu.

Poate nu trebuia să mă întorc.