Cand se lasa seara...

Capitolul 1

           Mi-am dorit o dragoste care sa imi faca inima sa bata mai tare, sa simt fluturi in stomac si sa zambesc din nimic.

          

           Aprilie : Sa devin prietena cu baiatul care sta cu mine in banca si eventual pe parcurs sa ma invite la o intalnire. Nu s-a intamplat.

            Mai: Sa primesc o scrisoare de dragoste de la baiatul din clasa alaturata ale caror priviri ni se intalnesc in fiecare pauza. Nu s-a intamplat.

             Iunie: Baiatul care merge in fiecare dimineata cu mine in acelasi autobuz sa ma ajute cand mi se face rau. Nici asta nu s-a intamplat.

              Si acum Iulie :

- Dragi elevi, cu ocazia incheierii unui nou an scolar, va urez vacanta placuta!

              S-a terminat si anul acesta fara amintiri, fara momente placute, fara nimic. Sunetele ultimilor clopotei din acest an scolar a iscat galagie in clasa. Mi-am strans lucrurile de pe banca, m-am ridicat, dar nu am apucat sa fac niciun pas deoarece colegii mei s-au imbulzit catre usa, grabiti de parca ar fi pierdut ultimul tren spre libertate.

                Suspinand, m-am asezat din nou pe scaun, mi-am incrucisat mainile pe banca si mi-am lasat capul sa cada usor pe ele. Vroiam sa meditez, sa imi limpezesc gandurile. Oare ce voi face vara asta? Exact ce am facut si verile anterioare.

- Oare vara asta va fi diferita? Am intrebat cu voce tare, fara sa imi dau seama ca nu sunt singura.

                 Tipul care statea mereu in ultima banca, motiv necunoscut, cel mai vizitat de fetitele disperate dupa atentie. Avea o alura intunecata, foarte inalt de altfel, brunet cu reflexii albastri, ochii negri patrunzatori intrau in contrast cu tenul deschis si palid.

- Vorbesti cu mine?

                  Mi-a inghetat tot spatele si am simtit un fior de-a lungul coloanei vertebrale. Vocea aceea infricosatoare o puteam recunoaste dintr-o mie de alte voci. Cum de a auzit ?  Si de ce mai e aici? Brusc mi-am ridicat capul si incet incercam sa prind curaj sa imi intorc privirea pana o intalneam pe a lui.

                   Dinspre usa clasei se auzeau niste pasi repezi, se deschide, iar dintr-o data o raza de soare si un vant bland patrund in incapere. In timpul acesta privirea mea o intalneste pe a lui, parul meu lung se agita si se ciufuleste in bataia vantului, in timp ce, perdelele de la geamuri se umfla lasand razele soarelui sa patrunda atingandu-mi usor parul si facandu-l sa para ca straluceste.

                   Nu a durat mai mult de cateva secunde sa ma intorc si sa ma uit la salvarea mea care statea acum in usa cu niste ochi ca topazul larg deschisi. Parea uimit de ce vede, dar ce vede?  Dupa ce s-a mai domolit atmosfera, tipul din usa ramane blocat uitandu-se la mine. Se roseste si se inspaimanta in acelasi timp.

                     Este ceva normal ca o persoana sa se inspaimante cand ma vede; multi ma intreb de ce sunt nervoasa sau trec pe langa mine si baga capul in pamant grabind totodata pasul. Chiar daca nu ii cunosc se sperie. Nu am putut niciodata sa imi dau seama ce se intampla. Sunt foarte revoltata pe felul cum arat, dar cateodata stau si imi aduc aminte de vremurile cand eram mica iar mama, minunata faptura, ma strangea la pieptul ei. O femeie supla, inalta si cu un aer elegant. Seman cu ea la trasaturile fizice dar nu si la expresivitatea lor.

*Flashback*

                   Camera de zi era una spatioasa si plina de lumina, fiecare obiect din camera, tapiterie sau mobila, avea culori pastelate si stralucea datorita razelor soarelui sau asa le vedeam eu pe vremea aceea.

                   Femeia supla statea si privea ingandurata pe geam intr-un scaun balansoar. Eu ma tineam stransa cu mainile de usa dubla uitandu-ma lung la ea. Era de o frumusete rar intalnita. Parul lung roz deschis statea pe umarul stang, in timp ce, in directia opusa doua smaralde se distingeau in lumina.

                    Am surprins-o si mi-a zambit, chemandu-ma la ea in brate. Eu de-ndata am alergat si am cuprins-o cu ambele maini ridicandu-ma la pieptul ei. Cu ochii in lacrimi mi-a spus:

- Mami sa fi puternica, pentru ca eu asta am nascut o fetita puternica si o luptatoare, sa nu te lasi calcata niciodata in picioare si sa-ti tii mereu capul sus. Mami va fi mereu langa tine si te va proteja.

*End of flashback*

                      Si acum, inca ii simt durerea din ochi de parca ar fi venit sfarsitul lumii. Dar pentru ea venise. Nu a mai durat mult si am pierdut-o, acum o am doar in niste fotografii prafuite. Despre tata nu stiu prea multe am aflat intr-o scrisoare lasata de mama ca ne-ar fi parasit imediat dupa ce m-a nascut, deci prefer sa trec peste.

                     Cum spuneam, seman cu ea si ii multumesc ca am ramas cu o asemenea mostenire, parul cu o culoare neobisnuita de roz si ochii de un verde asemanator cu pietrele pretioase. In schimb, expresivitatea privirii e total diferita. Pe cat de blanda era a ei pe atat de aspra este a mea.

                      De aceea cred ca tipul acesta blond care inca sta in dreptul usii s-a inspaimantat. Deodata linistea se rupe, iar blondul se duce cu privirea la brunetul din spatele clasei, incercand sa evadeze din temnitele ochilor mei:

- Sasuke se organizeaza o excursie la mare peste doua zile, ce zici, mergem? Aaa Sakura, rosind din nou de parca i-ar fi luat foc obrajii, intrebarea e si pentru tine...

                     Coborandu-si vocea astepta nemiscat raspunsurile noastre.

- Escapada la mare, hn , suna obositor, dar in fine...

                     Era randul meu sa raspund, dar eram nehotarata, pana la urma nu ma avantaja cu nimic, mergeam cu ai nostri colegi care nici nu ma bagau in seama, preferau sa ma evite. Sau asta ar fi fost sansa sa le arat ca si-au facut o impresie proasta despre mine. Cu ocazia asta, mi-as putea face prietene sau poate mi-as putea gasi iubirea vietii acolo. Am pus pe balanta totul si am acceptat nu aveam nimic de pierdut.

- Bine, voi merge...

                     Pleaca rapid din clasa, plin de satisfactie, lasandu-ma din nou cu insusi intunericul. Spre surprinderea mea, in spatele clasei se aud niste zgarieturi cu scaunul pe podea iar baiatul vine in dreptul meu :

- Ce ziceai de vara aceea diferita? Si ii scapa un mic zambet care i-a schimbat expresia fetei. In clipa urmatoare mi-am inghitit cuvintele,dar nici nu m-a lasat sa spun ceva :

- Cred ca si la mine va fi diferita.

                     Ma uit in urma lui si nu imi venea sa cred ce tocmai s-a intamplat. Era pentru prima oara cand il vedeam atat de aproape si culmea, nu se speriase de privirea mea severa. M-am inrosit putin in obraji , mi-am luat geanta si am plecat spre casa.

To be continued...