Furtuna perfectă - PAUZĂ

Capitolul 6

Capitolul 6

PLECARE NEJUSTIFICATĂ
ȘI O COMPANIE CIUDATĂ

     Cafeneaua s-a dovedit a fi mai aproape decât m-am așteptat, iar căldura de care m-am izbit odată ce am pus piciorul înăuntru fu binevenită. L-am urmat pe Mason până în dreptul unei mese pătrățoase, privindu-l în ceafă fix, neștiind cum ar trebui să mă comport mai departe. Ajunsesem într-o situație mai mult decât ciudată, iar eu mă descurcam groaznic în astfel de situații.

     M-am așezat absentă în fața lui, privind cu dezinteres localul. Interiorul nu era foarte sofisticat, însă nici nu-mi doream să fie. Mesele erau puse la geam și aveau o culoare de un maroniu deschis, potrivindu-se cu verdele închis al băncilor moi pe care stăteam. Geamurile erau mari, până în pământ – genul acela de geamuri la care visasem când eram mică. Barul era undeva în partea dreaptă, iar dincolo de el stătea o femeie de vârstă mijlocie, privindu-ne plictisită. Am sesizat două uși albe în spatele ei și am presupus că acolo probabil era bucătăria, căci cafeneaua, dacă era să fiu sinceră, aducea mai mult a restaurant.

     — Te-ai încălzit?

     Mi-am luat privirea doar o fracțiune de secundă de la roșcata de la bar și mi-am intersectat-o cu cea a lui Mason, am aprobat și mi-am reîntors privirea asupra femeii. Am surprins-o ieșind destul de încet de la bar, apucând două meniuri și venind plictisită înspre noi. În momentul în care a ajuns în dreptul nostru, aceasta a făcut un balon mare din guma pe care o avea în gură și l-a fixat pe Mason cu un interes ce aproape că mă făcu să deschid gura larg de șoc. Mi-am întors privirea înspre el, vrând să-i văd reacția, însă acesta păru total absorbit de telefonul său. Văzând că nu i se acordă atenția dorită, roșcata pufni și aruncă cele două meniuri pe masă, apoi se retrase la bar. Reacția ei mi-a smuls un zâmbet inocent. Niciodată nu mi-au plăcut tipul acela de femei.

     — De ce zâmbești? m-a întrebat Mason suspicios, luând unul dintre meniuri în mâini.

     L-am privit printre gene, apoi mi-am aruncat privirea asupra roșcatei ofticate.

     — Cineva s-a supărat, am spus eu amuzată, urmărind-o pe chelneriță cum îmi aruncă niște ocheade nu prea prietenoase.

     Mason s-a încruntat și s-a întors curios, apoi l-am auzit pufnind. Și-a reîntors atenția asupra meniului rânjind.

     — Nu e în meniul meu.

     Replica lui fu auzită de roșcată. Aceasta și-a dat ochii peste cap și a plescăit din buze, trântindu-se pe unul dintre scaunele din spatele barului, apoi începu a-și butona la rândul său telefonul.

      Am apucat unul din meniuri și am încercat să par interesată de câteva feluri de mâncare. În realitate, nu-mi era prea foame, însă când roșcata a revenit pentru a ne lua comanda, am cerut totuși un sandviș cu pui și o apă. Mason, în schimb, a optat pentru o omletă cu bacon și o cafea tare. Când roșcata ne lăsă în final singuri, m-am fâstâcit incomodă în loc, deranjată de liniștea dintre noi.

     Nu sunt o persoană vorbăreață de fel și-mi place liniștea, însă nu cea apăsătoare. Sunt momente în care sunt forțată de situație să încep o conversație și în acele momente sunt mai mult decât groaznică la găsirea unui subiect interesant sau plăcut. Acum este una din acele situații stânjenitoare și oricât m-aș strădui în minte să găsesc ceva de care să mă agăț, mi-e aproape imposibil.