Așteptând Apusul

Capitolul 2

Imediat după cele auzite, domnul Brown nu mai fu în stare să lege două cuvinte. Gândul că visul din copilărie al domnului Walker și întreaga afacere în care investise atât de mult se ruinau nu putea decât să-l îngrijoreze. Oamenii voiau ceva nou, revoluționar. Poate că conflictul nu ar fi apărut dacă doamna Evans și restul celor care au complotat îi făceau o propunere care să nu se abată de la proiectul inițial, însă cu noi concepte introduse. Cu siguranță, problema s-ar fi pus altfel. Venitul companiei probabil că s-ar fi menținut, în ciuda cheltuielilor. Poate chiar să fi crescut. Acum, proiectul ar fi fost gata pentru export, iar problemele companiei nu ar fi fost majore. Asta dacă ar fi fost folosite cuvintele potrivite la momentul potrivit....

Cu răceală în suflet, domnul Brown se retrage din biroul lui Smith pentru a-și aduna gândurile. Cu siguranță că nu îi va sufla vreo vorbă lui Walker. L-ar putea distruge. Însă, va cauta o cale de a rezolva problema înainte ca totul să ajungă la urechile cui nu trebuie.

Se așază pe fotoliul din holul intrării în clădire și își așteaptă asistenta pentru a prelua cateva contracte. Nici câteva momente nu trecură, că își făcu apariția uluitoarea domnișoară Anderson. Purta o fustă nu mai lungă de nivelul genunchilor si o cămașă albă deschisă la primii doi nasturi, iar parul castaniu lăsat lejer pe spate. Brown se uita la ea cu admirație. Mereu a admirat-o din toate punctele de vedere. Sclipirea sa din ochi îi trădează gândurile. Ce-i drept, nici nu se chinuie prea mult s-o ascundă, însă domnișoara Anderson nu a arătat vreodată că ar interesa-o avansurile lui Brown. Gândurile ei nu se intersectau cu ale lui, dar se mulțumea să afișeze un zâmbet larg de copil.

- Bună ziua, domnule Brown. Comunicatul venit din partea asociației și un contract semnat de cei de la Franklin&Co, spune aceasta grăbită înmânându-i două plicuri îndoite.

Brown se uită cu dispreț la plicurile din mâna sa. Nu are dispoziția necesară să negocieze pentru un posibil proiect. Nu acum când soarta companiei depinde de ceea ce va decide el sa facă.

- Vă rog frumos, domnule Brown. Hârtiile au nevoie de niște semnături. N-ar fi mai bine dacă am rezolva toate astea în biroul dumneavoastră? întreabă domnișoara Anderson cu entuziasm.

- Nu, Claire. Bănuiesc că voi lua o pauză acum...

- Ah, bineînțeles. Să vă relaxați. O cafea? Sigur o cafea v-ar putea ajuta să.....ieșiți din starea asta de.... melancolie.

- Nu cred că va ajuta. Uite, poftim cheile mele de la birou. Completează restul dosarelor.

- Dar dumneavoastră ce aveți de gând să faceți? întreabă ea cu niște ochi mari.

- Să plec, Claire. Am nevoie de liniște.

- Și plecați de tot?

- Nu, drăguță. Mă mai întorc mâine. Ai grijă să nu-mi duci dorul prea mult, spune acesta și părăsește clădirea, lăsând-o pe domnișoara Anderson singură în holul intrării.

- Auzi la el. Crede că mă face din vorbe. Eh, măcar am cheile de la birou...

Și spunând acestea, se îndreaptă vioaie spre biroul lui Brown fără să bănuiască ce se întâmplă acolo.

***

Pașii greoi ai domnului Walker se aud pe coridorul nesfârsit al etajului. Este gânditor. Inima îi bate în ritm alert și nu-și poate explica de ce. Simte că în jur este un pericol, însă nu-l poate depista. Simte că ceva îngrozitor are să se întâmple, însă nu-și poate dă seama ce anume. Este ca un joc în care el este orbul, iar totul în jurul lui poate fi văzut de oricine, mai puțin de el.