Așteptând Apusul

Capitolul 5

Se grăbi să își ducă mâna la ochi. Praful care se așternuse în încăpere aproape că îi intră în ochi. Abia când îi deschise realiză ce se întâmplase. Generatorul explodase.

Toți cei care se mai aflau în laborator cu el, angajați, oameni de serviciu, se uitau nedumeriți la generator. Nimeni nu banuia că așa ceva avea să se întâmple. Nici nu era de așteptat. În secunda următoare, a privit în sus la profesorul Conda care se afla în camera de comandă, acesta, din urmă, neafinşând vreo urmă de uimire. Dintr-o dată, toate ușile se deschiseră, permițând ieșirea din laborator. Abel privi în urmă la fumul ce continua să se degaje din generatorul explodat. Aerul începea să capete un miros putred, semn că laboratorul trebuia părăsit urgent, însă Abel înjură în barbă și bătu cu pumnul într-un stâlp de susținere.

- Nu! Asta nu se poate termina la fel! Nu și acum! Nu de data asta! strigă el cu putere și își croi drum prin fum către miezul generatorului. Ceva îi spunea că totuși nu fusese totul în zadar. Că biata Claire nu își consumase ultima suflare pentru ca el să piardă unica șansă de a-și vedea visul împlinit. Și care a fost motivul exploziei? Imposibil. Acest laborator nu a fost pe mâinile savanților angajați la firma sa, deci nu putea fi vorba de un sabotaj venit din partea lui Smith și restul dezertorilor. Atunci ce putea fi? În orice caz, nu avea de gând să abandoneze totul fără să vadă cu ochii lui.

Reuși să înainteze puțin câte puțin prin fumul toxic emanat de explozie, însă acesta sufocându-l încetul cu încetul. Deodată, nu mai putu să-si miște propriile picioare, căzând pe podeaua rece. Atunci realiză că respirația îi deveni tot mai rece, iar mainile începură să-i amorțească. În încercarea sa disperată de a se târî până la generator, corpul îi deveni din ce în ce mai greu. Se opri. Și se gândi cum ar fi fost totul dacă nu era obsesia lui nebună. Dacă ar fi încetat să trăiască în trecut și ar fi acceptat viitorul cu bune și cu rele. Întreaga viață și-a dedicat-o proiectului care a pornit de la idee pe când avea 15 ani. Era doar un copil pe atunci. Un copil căruia îi lipsea mama sa. Un copil caruia îi lipsea afecțiunea de altădată. Un copil care tanjea după vremurile demult apuse și care ar fi fost gata să sfâșie totul în calea sa pentru a-și îndeplini scopul. Era un om hotărât de la o vârstă fragedă, sau poate că lipsurile l-au făcut mai responsabil. Un lucru e cert: daca ar putea da timpul înapoi, ar incerca să facă ceva în privința asta. Ce prost. Chiar și acum, peste 15 ani de la moartea mamei sale, amintirile sale au rămas intacte și răsucesc cuțitul în rană de fiecare dată când îl răscolesc....

Flashback

Eram în parc cu skateboard-ul împreună cu mai mulți colegi când mi-am simțit telefonul vibrând neincetat așa că m-am oprit și am verificat cine era. Din păcate, nu am reușit să răspund apelului, însă am rămas surprins să văd că în bara de notificări aveam 9 apeluri pierdute de la mama. Niciodată nu apelează mai mult de 2 ori dacă nu este urgent. De obicei, mă sună să întrebe pe unde sunt, ce fac sau până la ce oră stau, de aceea nici nu exagerează când vede că nu răspund după două apeluri. Știe că probabil sunt cu prietenii și că nu am telefonul la îndemână. De regulă, o sun înapoi cât de repede pot, însă de data asta e diferit. Sunt 9 apeluri. Nu voiam să îmi creez scenarii degeaba așa că am încercat să mă gândesc că probabil avea nevoie urgentă să îi cumpăr ceva de la magazin și nu reușea să dea de mine...

Teama m-a cuprins în momentul în care am văzut că am primit și un mesaj vocal din partea mamei. Am apasat imediat pentru a-l asculta.

"Din câte observ, nu răspunzi la telefon. Prea bine. Sunt sigur că măcar mesajul acesta va ajunge la tine și sunt la fel de sigur că dacă nu vii acasă în acest moment, mama ta va plăti grav...