Așteptând Apusul

Capitolul 4

Cu sfială și cu o oarecare teamă în suflet, Walker își croi drum prin micul salon spre patul de spital unde zăcea Claire. Avea ochii închiși și respira greoi. Genele ei tremurau ușor, sprâncenele fiindu-i încruntate. Buzele îi erau puțin întredeschise, iar pumnii ei țineau strâns cearcafurile parcă încercând să se lupte cu durerile insuportabile. Acele imagini îi trezeau lui Abel amintiri din trecutul său dureros.

Imediat își duse o palmă la gură și se întoarse cu spatele. Nu suporta să mai privească pe cineva în acea situație. Trecutul pare că ține morțiș să îl prindă din urmă și să nu-i dea drumul până nu își va pierde mințile. Își aduse aminte de mama sa. Cum îl părăsise și cum a trebuit să suporte tutela exagerată a bunicului său. Cum și-a urât toată viața tatăl. Și cum putuse să-l evite toată viața sa. Acelea erau momentele în care Abel se credea în plus. În plus în propria casă. În plus în propria familie. In propria viață. Uneori se gândea că cel mai bine îi este lângă mama lui, însă mereu a existat ceva, cineva care să-l oprească. Care să-l facă să realizeze că viața lui nu este pierdută definitiv.

Dar mama lui nu mai era demult. Văzuse cu ochii lui când inima ei a încetat să mai bată. Fusese martor a unor momente greu de gestionat la o vârstă fragedă și nu numai. Fusese martorul întregii sale vieți lipsită de iubire și înțelegere. Nimeni nu fusese acolo pentru el din acel moment, iar el o știa prea bine. O trăise pe pielea sa de atâtea ori. Oamenii reci și nemiloși care i-au intrat în viață au contribuit bazele rezultatului final. De-a lungul vieții, Abel a conștientizat că oamenii trebuie plătiți cu aceeași monedă. În caz contrar, ei nu vor ezita să calce pe cadavre când vor avea ocazia.

Dar la ce bun dacă sufletu-i o stană de piatră cufundată în adâncul unei inimi de gheață? La ce bun dacă nu poți împărți reușitele? La ce bun dacă toată încrederea în umanitate este zero? La ce bun toate astea dacă trăiești singur în această lume fără să experimentezi trăirile și senzațiile vieții?

Se numea Abel Walker, marele deținător al firmei cu același nume și unul dintre cei mai respectați oameni din industria business-ului. Avea o avere uriașă și niște proprietăți râvnite de mulți, însă ce folos aveau dacă inima îi zvâcnea de durere de fiecare dată când amintirile îl copleșeau. Și cu toate acestea, el trebuia să meargă mai departe fără remușcări.

Se întoarse din nou cu fața la Claire și o privi cu lacrimi în ochi. Era distrus. Simți cum tot sufletul i se scurge din propriul trup, lăsându-l fără aer.

- Abel.....

- Abel......

Asemanatoarea voce se auzi în repetate rânduri până Abel deschise ochii și văzu încețoşat o siluetă de mărime mică ce se afla chiar lângă el. Acesta simți cum silueta își trecu degetele mici prin părul său aranjându-l.

- Trebuie să te ridici, Abel. Trebuie să continui să lupți. Doar știi asta....

- Nu pot, începe el cu o voce răgușită. Adevărul e că nu mai pot. Crezi că mai pot rezista să văd oameni murind în jurul meu? Oameni care-mi sunt apropiați și care se sting rând pe rând din viață?

- Nu vorbi prostii! începu a se răsti mica făptură.

- Vreau să rămân, mamă. Vreau să fim ca înainte. Vreau să fii din nou alături de mine. Te rog, nu mă părăsi din nou.

- Termină! Nu poți rămâne aici, Abel! Nu aparții acestei lumi! Claire și Arthur au nevoie de ajutorul tău.

- Degeaba dacă nu îl pot oferi...

- Nu face pe deşteptul cu mine, se enervează micuța copilă și accelerează vorbitul. Ai atâția oameni care țin la tine. De ce te simți mereu așa neimportant, Abel? Cum crezi că vor reacționa ceilalți când vor afla că ai murit? Te rog, încetează să mai fii atât de superficial și privește problema din toate perspectivele.