Prolog
'While you're alive, you need a reason for your existence. Being unable to find one is the same as being dead.'
Dintre toate cele Patru Colțuri ale Civilizației, orașul Yll era cunoscut drept Orașul celor cu rele intenții. Marea majoritate a populației o reprezentau cei defavorizați financiar, din această cauză numărul orfanilor ori al cerșetorilor creștea zilnic. Clădirile erau construite din piatră arsă, vechi de sute de ani. În Yll, dacă dețineai un cal ori câțiva metri de pământ în spatele casei, te puteai considera avut.
Dar, cu toate astea, cei mai mulți oameni care posedau vreun soi de putere nefirească se găseau aici, și, în cel mai scurt timp erau găsiți de straja din Northon, orașul populat doar de aristocrați, și prigoniți cu moartea.
Fie că individul poseda puterea leacului, ori magia neagră, care era cea mai de temut, era priponit și ars pe rug sau legat și aruncat în cel mai adânc râu din apropiere.
*****
În târgul orașului Yll le puteai vedea pe toate: negustori ambulanți, căruțași care își aduc puținii dovleci de pe câmp pentru a-si hrăni familiile , oameni întunecați la față care stau după tarabă și își vând marfa scumpă, pe care, fiind timp de razboi, nimeni nu o cumpăra, cerșetorii nelipsiți din colțurile clădirilor vechi , copiii flămânzi umblând printre picioarele oamenilor, ori nelipsitii orfani.
Pe cărarea sură, în coborarea grăbită a serii, urletele disperate ale unui tânăr zdrențuros, cu obrajii rumeni, care alerga împleticindu-şi picioarele subțiri, alungă liniştea serii.
-Fugiți! e ea!
Glasul lui disperat şerpui ca un scâncet de bolnav şi se stinse în oftările vântului.
Tot locul se golise într-o clipă. Peste târg domnea acum o liniște profunda; se mai auzea doar cârâitul sec al ciorilor, și niște sunete slabe de pași.
Cu trupul acoperit de o mantie cu glugă, cu față în pământ, cu părul său alb ca omătul curgandu-i peste umeri, și daemonul ei lângă ea, mergea înainte, fără să mai ridice capul. Nu voia sa îi mai vadă. Le cunoștea expresia dezgustată ori îngrozită a feței, care îi cauzau numai durere. Nu voia să mai permită rănii din sufletul ei să se extindă. Nu avea rost. Ei vor rămâne întotdeauna aceiași, și nu vor putea niciodată să înțeleagă un posesor.
Din urma sa, încet, oamenii ieșeau din adăposturi uitandu-se cum fata se îndepărtează cu pași lenți.
Ajunse la padurea din apropiere, si intră în casă. Își dădu mantia jos, apoi se opri în fața unei oglinzi vechi aninată pe perete. Se uită un moment pierdută.
-Monstrule... spuse reflecției din oglindă.
Ieși afară și se așeză pe banca cu aceeași privire la cerul trandafiriu al amurgului. Blaze, daemonul ei din rasa Saaqoust, extrem de rari și cu atât mai căutați pentru abilitatea lor de a-și evolua forma care arăta ca o vulpe, cu picioarele lui lungi si subțiri, cu blana albă care se contrasta cu ochii roșii ca sângele proaspăt, se așeză și el pe bancă, lângă fată, care se uita pierdută la apus.
Voia să-i spună ceva, să o liniștească. Să o încurajeze.
Atunci când vedem o persoană dragă că e supărată, de multe ori începem să o încurajăm, să o facem să creadă că poate să treacă peste probleme cu ușurință... Dar chiar de facem acest lucru, suntem constienți cä nu-i putem înțelege deplin. Iar uneori, cuvintele pur și simplu ni se par insuficiente... Ezită.
Kaye îl mângâie ușor pe cap, apoi trase adânc aer in piept, și expiră îndurerată. Sufletul îi era pustiu iar mintea acaparată de eterna întunecime .
Se simțea singură, ca de obicei...
