"Everything you want is on the other side of fear."
Sub cerul cenusiu de toamnă ca un clopot uriaş de sticlă aburită, Kaye stătea la marginea lacului din apropierea casei, privind înfrigurată imaginea reflectată în apă, fără a clipi, cu un nesațiu bolnăvicios.
Întunericul sugruma întreaga pădure, iar un vânt tomnatic, umed şi trist începu să bată dinspre oraşul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbuşite.
Ea fusese întotdeauna singură ; fusese considerată încă de mică 'copilul demon', fiind evitată de toată lumea. Incă de mica cunostea durerea de a fi singur, suferința unui om agonisit, însă evită să le facă rău celor ce o batjocoreau ori alungau.
Fusese crescuta de o matusa, singura persoana care vorbea cu ea, o iubea , si o invata sa-si dezvolte tehnicile din magia neagra pe care o practica. Se gândi pentru o clipă la trecutul ei. Mică, un copil tacut si singuratic, dar care in compania matusii sale se simtea bine si protejata. Intr-adevar, matusa putea fi uneori destul de exigentă, dar asta doar pentru că ştia ce o să urmeze, timpul se scurgea, aşa că voia să o învețe pe fată tot ce trebuia să ştie.
Își aminti zilele petrecute cu ea pe aceeaşi bancă pe care stătea şi acum, ascultând sfaturile si povețele mătuşii. Deşi adesea o vedea supărată şi îngândurată, zâmbetul ei îi confirma faptul că nu e nevoie să se îngrijoreze.
Totuşi, întotdeauna era grăbită, de parcă ceva o aştepta. Niciodată fata nu înțelegea de ce, şi cu toate astea, femeia nu-i dădea de bănuit nimic.
Dar totuşi...
-Niciodată nu mi-ai spus de ce... şopti Kaye mai mult ca pentru sine. Eram prea mică, nu înțelegeam...
Simți cum lacrimi fierbinți i se preling pe obrajii reci, suflați de vântul tomnatic. Eram prea slabă ca să te pot proteja...
Din văzduhul cenuşiu picură atâta pustietate, că fata, simțindu-şi sufletul împovărat de eternul sentiment de vinovăție, îşi acoperi fața cu mâinile ei delicate, şi începu să plângă singură, fără ca nimeni să o poată auzi, fără ca nimeni să-i poată vedea amărăciunea expusă pe chip.
Prin pânza tăcerii ce se urzea străpunse deodata o şoaptă prelungă, ca o chemare. Kaye fu cuprinsă de o frică sugrumătoare, ca în fața unei stafii.
Pe deasupra apei se reflecta acum conturul nedefinit si întunecat a unei ființe monstruase. Două coarne se distingeau ieşind din fruntea acesteia. Era o imagine neclara, neagră, ca o umbră, însă doi ochi siniştri şi reci, ca de şarpe, de un verde crud, străluceau ca o flacără ce arde într-o eternitate neexistentă sufletul celor slabi de înger...
-Sufletul tău... , începu să vorbească ființa cu ochi de şarpe pe un ton slab, dar care putea străpunge printr-un zid cu uşurință şi să-l dărâme. Sufletul tău arde doar cu flacăra ce te ține în viață pentru răzbunare.
-Nu, eu nu... Nu trăiesc pentru asta, îi răspunse ea cu greu, cu glasul încă răguşit de nelinişte.
După un moment de tăcere, în care parcă creatura rumega şi ultima urmă de nesiguranță din cuvintele fetei, începu să vorbească iar, pe acelaşi ton slab :
-Eşti o armă a distrugerii, o armă creată doar pentru a fi folosită în scopul dezastrului.
Cuvintele acestea parcă i-ar fi spart fetei şi ultimul scut al nădejdei. Simți cum inima i se strânge într-un spasm dureros. Ar fi vrut să țipe la imaginea din apă, să-i spună că nu e adevărat. Dar cuvintele acelea îi deschise fetei o noua uşă, de partea cealaltă revărsându-se acum un nou izvor de întrebări fără niciun răspuns. Nu-i putea dovedi contrariul, nu avea o persoană ca să o ajute în această privință.
-Îți pot oferi putere, copilă. Eu sunt singurul care poate face asta. Iar tu ai nevoie de această putere pentru a-ți împlini rolul de armă. După cum ştii, orice armă are un posesor. Dar cum tu nu ai unul, poți face ce vrei. Nu trăieşti după niciun principiu, după nicio regulă.
Creatura rânji viclean. Tu însăți eşti posesoara.
Vorbele lui stârni în ea un sentiment de aprobare. Avea dreptate.
-Îți pot împrumuta puterea mea în schimbul sângelui tău. Trebuie să mă hrănesc pentru a avea suficientă putere.
Fata şovăi pentru o clipă. Speranța se lupta plăpândă înăuntrul ei pentru a o împiedica. Dar fata rupse lanțul ce o lega de această veche speranță - Speranța de a reuşi să găsească libertatea. Scoase un pumnal de la cingătoare şi trecu lama acestuia prin pielea sa subțire de la mâna stângă. Reuşi să ignore durerea, iar în scurt timp, picături repezi de sânge curseră în apă, făcând imaginea creaturii să se tulbure uşor.
*****
Blaze, chiar daca arata doar ca o creatura ciudata, fiind sub infatisarea de 'animal de companie',era mult mai mult de-atat. Era creatura invocata si daruita de matusa ei inca din prima zi de studii a fetei in magia neagra. Mătuşa i-l dăruise pentru a putea să o protejeze cu puterea lui nemărginită.
'E cam târziu' , se gândi el.
-Mai bine merg să o aduc înăuntru, se lasă frigul.
Nu din întâmplare, ridică privirea pe fereastră. O lumină verde strălucitoare se ridică din lac ca un vârtej ce se îndrepta spre cer. Ca în fiecare seară, Kaye trebuia să fie pe banca de lângă lac.
Speriat, ieşi rapid din casă, îndreptându-se către lac. Mintea îi era total lipsită de orice gând, însă teama ce îi încolți în suflet îl făcea să presimtă că ceva nu e în ordine.
-Kaye! țipă el disperat prin valul de lumină.
În momentul următor, lumina se stinse ca focul ce se intâlneşte cu apa. Kaye era cu spatele la el, cu capul aplecat. Părul ei de culoarea omătului era acum la fel de întunecat ca şi cerul din acea noapte. Pivirea îi coborî asupra pumnalului pătat de sânge. Înghiți în sec, uitând chiar şi să respire.
Kaye se întoarse spre el printr-o mişcare rapidă. Ochii ei căreia de obicei erau negri, ca un abis nesfârşit şi blând erau acum de un verde pal, scânteind malefic.
-Blaze? spuse, strângându-şi pumnul încântată. Mă simt... puternică.
