Kaye își deschise ochii cu greu. Era istovită. Se afla într-o încăpere cufundată în întuneric. În șemineu, focul trosnea alene, iar limbile lui înfometate creau umbre roșiatice pe pereți, care dansau. Tresări ușor când se trezi de-a binelea.
-E în regulă, se auzi o voce blândă care o liniști.
Văzu că e în brațele lui Hidan, și își lăsă ușor capul pe pieptul lui.
-Cred că te-ai săturat să mă tot salvezi, zâmbi fata, cu o urmă de stânjeneală.
-Nici pe departe... , îi zâmbi din urmă roșcatul.
-Unde suntem ?
-La un alt han.
-Și celălalt ? înghiți fata în sec.
-A ars.
-Dar hangiul ?
Hidan se opri preț de o clipă.
-Era un suflet rătăcit, nu o persoană...
Fata se tulbură la acel gând. Roșcatul o mângâie cu tandrețe pe chip.
-Ar trebui să te odihnești.
-Nu... sunt bine. În plus, m-am săturat să fiu ultima care află cele întâmplate. Te rog, Hidan, nu vreau să mă întorc pe acel tărâm anost și întunecat.
Atmosfera liniștitoare dimprejur se transformă într-una sumbră. Nu era nicio sursă de lumină. Se uită speriată la Hidan. Fața lui era uscată și înspăimântătoare- ochii îi erau negri, fără urma de emoție.
-Te afli deja, îi spuse acesta.
*****
Kaye deschise ochii. Era lac de sudoare, iar inima îi bătea nebunește. Strânse cu nesiguranță ceva moale în mâini, până constată că era blana lui Blaze, iar mai apoi că acesta era în mișcare. Se ridică cu grijă, pentru a nu cade de pe spatele acestuia, și privi nesigură ce se întâmplă. Blaze alerga, desigur, iar în fața lor, la o oarecare distanță, era Grimalkin pe calul ei de foc. Își miji ochii și o văzu pe Sombra, iar Hidan stătea întins pe spatele ei, cu capul într-o parte. Avea ochii întredeschişi.
-Blaze... șopti fata.
Daemonul își întorse capul îngrijorat către fată, și zâmbi.
-Ești bine ?
Fata nu îi răspunse.
-Kaye... ?! făcu el mai îngrijorat. Îți amintești ce s-a întâmplat ?
Nu primi niciun răspuns.
-Kaye ? Ce s-a întâmplat ? De ce nu îmi răspunzi ?
-Ce contează dacă îți răspund ? spuse tăios fata. Eu aștept doar să mă trezesc.
Blaze se opri din alergat.
-Dar ești trează deja...
-Oh, Blaze... tu ești naiv chiar și în visele mele ! râse fata.
Blaze se simți dea-dreptul indignat.
Grimalkin nu le mai simți prezența celor doi îndeaproape, așa că se privi în urmă, și văzu că s-au oprit.
-Sombra, așteaptă puțin, fetițo.
Daemonul se opri cu calm.
Femeia se întoarse la cei doi.
-Ce s-a întâmplat ?
-Kaye nu e în regulă, îi răspunse Blaze, căruia i se putea simți neliniștea din glas.
Fata își dădu ochii peste cap.
-O să vă arăt, spuse ea superficială. Sau o să-mi arăt, șopti sarcastică.
Își scoase un kunai de la cingătoare. Blaze intui ce vrea să facă, și vru să o oprească. Grimalkin, liniștită, îl opri.
-Las-o, spuse fără urmă de emoție.
-O să îmi înfing pumnalul în mână și am să mă trezesc.
Ridică nepăsătoare pumnalul deasupra mâinii stângi, apoi începu să-l coboare cu aceeași indiferență, dar se opri. Kaye privi surprinsă. Hidan o ținea de încheietură.
-Nu e un vis, îi spuse băiatul cu seriozitate.
Inima ei îi bătea cu putere. 'Nu e un vis', își repetă ea în minte cuvintele băiatului. Tresări. Observă că Hidan are câteva arsuri pe mâini și gât, iar brațele îi sunt bandajate. Știa că e doar vina ei pentru rănile acelea. Își aminti cum o strângea în brațe, iar flăcările ardeau împrejurul lor. Își dădu seama că el intrase în flăcări pentru ea. 'De asta nu sunt eu rănită...', își spuse cu amar, apoi simți cum i se pune un nod în gât, iar lacrimile îi invadează fața rece.
Hidan se o trase mai aproape de el și îi șterse lacrimile cu blândețe.
-Nu amuți din cauza mea, Kaye. Mi-ar lipsi glasul tău...
O luă în brațe cu grijă, iar ea se cuibări la pieptul lui.
-Ce m-aş face eu fără tine ? îl întrebă ea printre lacrimi.
-Dar eu fără tine ? Îi zâmbi el.
*******
Vântul purta pe aripile sale o fărâmă din răcoarea iernii ce urma sa vină. După jumătate de zi, cei cinci traversaseră în tăcere portul mării Centhe, Northon. Kaye și Hidan erau cu Sombra în urmă iar Grimalkin în față, pentru a-i ghida. Hotărâse sa meargă cu Blaze. În secret, pentru că femeia simțea nevoia de atenție a daemonului, pe care nu o mai primea acum.
Kaye se gândi tot drumul la cele întâmplate. Atmosfera deveni apăsătoare, sau poate chiar plictisitoare, așa că fata hotărî să rupă liniștea cu o întrebare care o măcină.
-Hidan, începu ea puțin nesigură, de ce m-ai salvat ? Ți-ai pus din nou viața în joc, pentru mine. Din nou. De ce ?
Băiatul păstră puțin liniștea, apoi începu :
-Când eram mai mic, eram să cad în întuneric. Aveam o dorință : îmi spuneam că dacă aș putea zbura, nu m-aş mai întoarce niciodată înapoi, aici, jos. Aveam ochi doar pentru acel cer albastru, se opri puțin, șovăielnic. Dar acum, am altă dorință - să te protejez pe tine. Prefer să rămân aici, jos, cu tine, decât să fiu singur sus, zâmbi băiatul.
Kaye simți cum i se taie respirația și i se pune un nod în gât.
-D-De ce...? reuși ea să întrebe
-Cât timp trăiești, ai nevoie de un motiv. Să fii incapabil să găsești unul, e aceeași cu a fi mort.
-Trebuia să găsești unul mai important... spuse fata deznădăjduită.
-Îmi ajunge unul, zâmbi el.
Căldură aceea iubitoare îi invadă întreaga ființă fetei. Inima îi bătea cu putere, iar obrajii reci deveniseră fierbinți și trandafirii. Dar se obișnuise deja cu asta... și o făcea fericită. În sfârșit, după atâta timp, își regăsise fericirea. Acel sentiment care după moartea mătușii fusese înlocuit cu durere și supărare. Și desigur, nelipsita singurătate...
Își lipi capul de pieptul lui, și îi auzi bătăile inimii, ceea ce o făcu să zâmbească.
-Dacă menținem ritmul, ajungem diseară, spuse Grimalkin entuziasmată.
Nu primise niciun răspuns. Rânji, vicleană.
-Ați auzit, îndrăgostiților ?
-Cine, noi ? spuseseră cei doi laolaltă.
Se uitară unul la altul, apoi începuseră să râdă...
