Cei patru merseră o zi și o bună parte din noapte, cu pauze pentru masă sau odihnă. Acele câteva ore de odihnă fuseseră petrecute într-o mică cabană părăsită, pentru a putea fi feriți de frigul ultimei luni din toamnă. Oamenii, nu primeau adesea călătorii în gazdă, de multe ori susținându-se conceptul cum că 'nu poți avea încredere în aventurieri' mai ales dacă erau vraci, vrăjitoare sau magi. Și să nu mai menționăm faptul că Grimalkin avea la brâu o cingătoare plină de tot felul de foarfece, pumnale și cuțite. Întotdeauna e greu să fii diferit. Oamenii urăsc ce e diferit. A doua zi, însă, la revolta copiilor ( Și da, le spun 'copii' pentru că încă aveau o vârstă fragedă. Kaye avea 16 și Hidan 17. Iar Blaze fusese invocat când Kaye avea 6 ani. La urma urmei, cine nu spune 'copii' unor puști ?)
Ajunseră în portul mării Centhe. Cunoscut și ca 'Portul fantomelor' , datorită localnicilor care susțineau că adesea se întâmplau diferite lucruri noapte, când toată lumea dormea.
Era aproape seară, iar frigul se lăsa deja.
-Și unde înnoptăm ? întrebă nerăbdător Blaze, luându-şi forma primară ( de 'animal' de companie)
Grimalkin rosti o incantație iar calul de foc se transformă într-un mic căluț de metal. Îi făcu loc în buzunarul mantiei. Toți trei purtau câte o mantie - era călduroasă, și Îți dădea un aer enigmatic. În Yll, probabil orice negustor avea cel puțin zece mantii de vânzare, dar aici , în alt colț al civilizației, mantiile erau considerate 'îmbrăcămintea celui ce face vrăji'. Încă un motiv pentru care oamenii să-i evite.
-Să sperăm că vreun hangiu curajos ne va primi, zâmbi Grimalkin.
Trecuseră deja prin fața câtorva hanuri, dar mușteriii care mai stăteau seara la o halbă de băutură întorceau capul după ei. Știți acel sentiment pe care îl simțiți atunci când treceți prin fața unor persoane și imediat după aceea întorc capul după voi sau șoptesc diferite lucruri ? Așa se simțeau și ei.
După ceva timp în care doar se plimbau în căutarea unui han mai gol, seara se lăsase de-a binelea. Într-un final, găsiseră unul mai gol. Defapt, era gol de-a binelea, iar acest lucru se înțelegea de la sine -pereții vechi de lemn arătau îngrozitor, iar acoperișul avea pe ici-colo câte o gaură. Deasupra ușii era o tăbliță pe care era scris cu vopsea ' Hanul Piatra De Mormânt'. Sombra își schimbă forma într-o veveriță. Intrară.
Primul lucru care le sări în ochi era colecția de cruci cioplite de diferite forme și dimensiuni, agățate pe peretele din față. Pereții erau din lemn de stejar, iar prin unele colțuri se observau pete de mucegai care atacau lemnul umed. Pe masa din față era așezată o farfurie cu pâine prăjită și unt, iar lângă ea o cană de ceai. Firișoare subțiri de abur de înălțau din ea. Se auzi un chiorăit din partea stomacelor călătorilor. Grimalkin bătu clopoțelul de pe masă.
-Imediat ! se auzi o voce bărbătească de la etaj.
În câteva clipe, un bărbat scund și chel coborî. Vârsta acestuia era grea de ghicit.
-Cu ce vă pot ajuta ? întrebă bărbatul zâmbind și ștergându-şi mâinile de sorțul murdar pe care îl purta.
-Am vrea să înnoptăm aici, începu Grimalkin, dacă aveți niște camere goale.
Bărbatul se uită pe rând la ei, probabil numărându-i. Privirea acestuia se opri asupra lui Blaze.
-Desigur. Iar câinele poate dormi aici, la parter. Șemineul se menține cald până dimineață.
-Câine e taică- , izbucni Blaze, înainte ca Kaye să-i pună mână la bot.
-Ă... desigur, zâmbi Kaye.
