LUKE

Cine sunt eu?

Iubesc vara. Iubesc căldura, iubesc marea, iubesc natura, iubesc tot ce mă  înconjoară. Iubesc lumea.
Ok, poate exagerez puțin. Nu iubesc chiar atât de mult vara, uneori sincer prefer iarna. Nu iubesc chiar pe toată lumea, deși fac eforturi mari să-mi iubesc măcar membrii familiei.
Sunt complicată, nu vreau să fiu înțeleasă.
Nici măcar eu nu știu exact ce vreau.

Asta sunt eu, iar ăsta e unul din momentele in care stau tolanită în pat si mă gândesc la viață, la moarte, la tot ce ține de noi, oamenii.

Evident ca această relaxare nu poate dura la nesfârșit, dar tot răul spre bine, este iunie iar eu mai am doar o lună din primul an de facultate. Mă ridic oarecum buimacă, imi caut niște haine și ma pregătesc sa plec.
Astăzi avem handbal pe plajă, lecție practică, mi se poate citi fericirea in ochi, doar că ochii îi am închiși.

Ajunsă pe plajă, salut politicos, nu dau prea multă importanță nimănui, și în timp ce imi las ghiozdanul pe nisipul fierbinte și plin de pietricele, o caut pe ea. Blondă, înaltă, slabă, frumoasă. Uneori nu înțeleg ce caută la această facultate, locul ei este in revistele de modă, numele ei este Olivia și este cea mai bună prietenă a mea, de fapt, cam singura mea prietenă.

Pentru o persoană care iubeste atâtea lucruri, ai putea spune că sunt destul de singură.

Din nefericire pentru mine, nu ajunge astăzi la plajă, asa că, timp de o oră, va trebui să suport persoanele de față.
Terminăm într-un final, ma scutur de nisip și imi verific telefonul.
Mesaj de la Olivia.

"Heei, scuze că n-am ajuns azi, efectiv nu am putut să mă trezesc. Ce planuri ai diseară?"

Din cauza soarelui puternic nu vedeam foarte bine încât să pot tasta așa că am sunat-o, ceea ce apreciez la ea este faptul că raspunde de fiecare dată cu viteza luminii.

- Gând la gând cu bucurie. Îmi spune ea chicotind.
- Of, a fost oribil azi, următoarea dată când nu vii, anunță-mă, sa stiu să nu vin nici eu. Îi spun pe un tot rece.
- Scuză-mă Ellie. Uite, ca să mă revanșez, diseară te scot afară.
- Depinde la ce oră, Olivia, știi că nu pot să ies seara.
- O, haide! Ai 19 ani, cât te mai poate controla? Țipă nervoasă.

Ei bine, nu avea idee cât de mult ma poate controla tata.

- Ok, hai că văd cum fac, să mă suni cu o oră înainte. Îi spun pe un tot subțire, oftând pentru că știam deja ce ma așteaptă.

Ajunsă într-un final acasă, mă arunc în cadă, imi desprind părul castaniu, lung până la umeri, îmi închid ochii căprui si blochez tot. Pierd conexiunea dintre minte și corp și tot ce îmi doresc este ca acest moment atât de relaxant să dureze o veșnicie.

Am mai spus cumva că nimic nu durează pentru totdeauna? Pentru că așa este, soneria telefonului mă aduce cu capul pe pământ și realizez că s a făcut seară, că sunt nemâncată, și că nu știu dacă mai e cineva în casă înafară de mine.

Îi răspund Oliviei, și imi spune că peste o oră vine să mă ia. Este 8, asta înseamnă că am fix o oră să mă pregătesc.

Îmi iau o pereche de blugi negrii, un tricou alb, imi usuc repede părul, îl fac cu placa și aia a fost. Am zis totuși să mă si machiez puțin. Puțin fond de ten, rimel, ruj si acum sunt chiar gata.

Olivia ajunge în fața casei mele. Cobor si rămân surprinsă că nu este singură în mașină.