Am fost cea mai mare fană a ta

Capitolul 5

—Vrei să știi? Chiar vrei să știi?
Dau din cap aprobator, dar totuși destul de nesigură de ceea ce știam că urmează să aud.

—Exceptând faptul că tu tot timpul vorbeai cu alți băieți despre Martin, zice el, punând accent pe cuvântul "Martin", vorbeai și cu mine despre Martin. Eu îți spuneam ce am făcut în ziua aceea și tu mă întrebai "și cu Martin ai mai vorbit?". Doamne, Evs! Tu îl iubeai atât de mult, iar pe mine mă durea asta atât de tare pentru că eu țineam atât de mult la tine și voiam să avem un viitor; o viață împreună. Aveam atâtea așteptări cu tine, dar totul s-a terminat ca într-un film trist, în care tu realizezi că ții la altcineva. În perioada aia mă gândeam că dacă o să-ți dau numărul lui Martin, o să uiți total de faptul că mai sunt și eu aici,așa că... așa că... La naiba! Partea asta cel mai greu de zis! Pretindeam că unele cadouri eu ți le-am dat, în timp ce altele le țineam într-o cutie.
—Martin a fost cel mai bun prieten al meu! țip eu. Tu cum te-ai fi simțit știind că a plecat așa brusc și nici că nu ți-a mai dat nici un semn de viață? Dar stai, la tine nu a fost cazul pentru că tu tot timpul ăsta vorbeai cu el. Numai în acele șase luni cât am fost cu tine s-a gândit că ar trebui să vorbiți mai puțin.

Lacrimile începeau să iasă încet-încet din ochii mei, însă trebuia să mă abțin. Nu voiam ca Jason să mă considere slabă, deși sunt al naibii de sensibilă. Câteodată mă întreb de unde mai am lacrimi la cât de mult am plâns din orice nimic. Îmi șterg repede lacrimile cât timp Jason caută ceva într-un dulap din camera sa. Se întoarce cu o cutie mare, ruptă prin colțuri. Se vede că era uzată. Mâinile noastre fac contact când acesta îmi dă cutiile și îl puteam simți cum m-a fixat cu ochii săi verzi. Era o liniște deplină în cameră, însă în mintea mea erau atâtea zgomote. O parte din mine mai ținea la Jason, nu trecuse în totalitate peste cele mai frumoase șase luni de care am avut parte după plecarea lui Martin și a lui Nik, însă cealaltă parte își amintea cât de nesimțit a fost și cât m-a rănit cu minciunile.

—Aici se află toate cadourile de la Martin pe care nu ți le-am dat pe parcursul acestor ani, mormăie el într-un final, iar eu dau din cap aprobator. Nici nu știu ce aprobam, sincer. Iau cutia mare, însă, când să ies pe ușă, îi aud vocea lui Jason. Evs, știu că e un moment al naibii de nepotrivit, însă chiar vreau să îți spun că eu încă mai țin la tine. Oricât aș încerca și cu oricâte fete am fost, niciuna nu mi-a luat gândul de la tine. Am încercat să te regăsesc oriunde, dar nu am reușit. Dar acum tu nu te gândești că atât faptul că mergem la aceeași facultate, cât și faptul că stăm în același internat e un semn, Evy? Suntem meniți să fim împreună, oricât de mult am nega și oricât de diferiți am fi unul față de celălalt, în clipa aceea, se apropie din ce în ce mai mult de mine, iar eu simțeam cum mă topesc... Simțeam cum spatele meu este cuprins de zeci de mii de fiori, în timp ce el își pune palmele pe fața mea. Evy, eu chiar te iubesc! Hai să mai încercăm încă o dată! Îți promit că va fi diferit.

—Jason, m-ai luat total prin surprindere, zic eu, retrăgându-mă din strânsoarea mâinilor sale puternice. Ai dreptate: acesta e cel mai nepotrivit moment în care puteai să-mi zici asta, dar crede-mă, după ce am aflat acum acum, în niciun moment nu ar mai putea fi ceva între noi. M-ai mințit. M-ai mințit cu niște lucruri despre care știai că mă doare sufletul atât de tare. Nu îmi vine să cred. Știam că ești un om ambițios și egoist, însă nu te credeam în halul ăsta și, dacă mi-ar fi spus cineva fazele astea acum câteva săptămâni, nu l-aș fi crezut.

Plec către camera mea, având o mulțime de stări pe care nu am nici cea mai mică idee cum să le descriu. Simțeam și ură, și tristețe, și dezamăgire, și furie. Era un haos total în sufletul meu și tot ce voiam era să mă calmez și să mă uit la cadourile de la Martin pe care Jason mi le-a ascuns.