Am fost cea mai mare fană a ta

Capitolul 6

Simțeam cum mor încet din cauza cercului plin de minciuni în care am trăit atâta timp. Nu puteam să plâng, nu puteam să țip.

Nu puteam să zic nimic.

Încremenisem în totalitate. Nu aveam nici o reacție.
Jason i-a spus atâtea minciuni! I-a spus atâtea minciuni care știa că mi-ar fi frânt inima dacă aș fi aflat adevărul. În ciuda faptului că știa că mă rănește, m-a mințit. M-a mințit cu atâta nerușinare; mai bine zis ne-a mințit cu atâta nerușinare. Îmi spunea mie că eu sunt cea egoistă, că eu sunt cea care nu se gândește la nimeni altcineva, dar numai la mine, însă el e și mai egoist. Nici nu știu dacă există ceva mai rău decât egoismul. Un cuvânt cu care să descriu mai bine ce impresie mi-a lăsat Jason acum. Oricum, nu e de bine. Nu e deloc de bine.

De ce ai face așa ceva? Oricât de rău ai fi, de ce ai face așa ceva? De ce ai face un lucru care ai ști că ar face mai multe persoane din jurul tău, printre care și cel mai bun prieten al tău să sufere atât de mult? Înțeleg că "mai simțea ceva pentru mine", dar dacă iubești pe cineva, faci tot posibilul să vezi persoana aceea fericită. Faci tot posibilul să o faci să se simtă apreciată, iubită, acceptată. Faci tot posibilul, indiferent de cât de greu ți-ar fi și de câte compromisuri ai face, să vezi un zâmbet sincer pe fața acelei persoane. Faci tot posibilul să faci acea persoană fie capabilă să primească iubire și să ofere iubire necondiționată. Tot ce m-a făcut Jason să simt zilele astea a fost dezgust, ură, dezamăgire. Nu aveam nici cea mai mică idee ce ar trebui să fac acum. Nu am nici cea mai mică idee dacă ar trebui să îl sun sau dacă ar trebui să mă prefac că nu am aflat nimic. Într-un final, iau decizia de a-i da un mesaj.

"Sunt foarte dezamăgită. Nu mă așteptam de la tine... cum să-i spui lui Martin că nu vreau să păstrăm legătura, când tu știai cât sufăr după el? Și mai ziceai că ții la mine acum câteva ore, Jason, iar eu chiar te crezusem. Mă dezguști tu, omule!"

Îmi răspunde foarte rapid și foarte sec cu un simplu "Scuze. Nu știam că se va ajunge aici...".

Arunc telefonul în partea cealaltă a camerei. Eram total debusolată. O întreb pe Naomi ce ar trebui să fac.
—Cred că ar trebui să te culci, draga mea. Ziua de azi a fost mult prea obositoare, iar de mâine încep cursurile, ai uitat?
Uitasem complet cu toate fazele astea de motivul cu care am venit cu adevărat aici, acela de a studia ceea ce am iubit dintotdeauna și anume literatura. Și cum venise seara atât de repede? Când ajunsesem în cameră și m-am uitat la ceas, era abia ora cinci și un pic. Mă uit acum la ceas: zece seara. Mâine trebuia să mă trezesc la ora șapte deoarece aveam primul meu curs la ora opt în cealaltă parte a campusului.

Mă schimb în pijamalele mele scurte, roz, cu ursuleți și pun capul pe perna moale. Mă uitam la Naomi care cred că deja adormise, așa că încep să mă gândesc la ziua de azi și nu numai. Înainte să urc în avion, acum două zile, nu m-aș fi gândit nici pe departe că ar urma să se întâmple tot ce s-a întâmplat zilele acestea. Mă așteptam să am parte de o viață de student normală, liniștită, singurul meu stres fiind examenul de final. Dar asta e! În viață nu iese mereu totul cum te gândești, cum îți dorești, însă un lucru e sigur: toate, mereu, se întâmplă cu un motiv deoarece fiecare dintre noi ne avem scris destinul, oricât ne-am zbate, o să ajungem pe același drum care ne este sortit.

Dintr-odată, mi-am adus aminte de interviul cu Martin pe care nu am apucat să-l ascult în totalitate când mă aflam în taxi, în drum spre aeroport, așa că îl caut pe net. Nu mi-a luat mult să-l găsesc. Avea vreo 6 milioane de vizualizări și abia ieri fusese postat pe YouTube. Dau skip până când ajung la partea pe care nu o văzusem:

"—Albumul tău conține niște melodii de dragoste, inclusiv una despre o primă iubire. Care este aceea?
—Prima mea iubire cred că a fost și ultima până în momentul actual, și țin să te corectez și să îți zic că tot albumul este pentru ea, răspunde Martin încordat.
—E din orașul tău natal? Cum o cheamă? Ați mai vorbit?
—Da, dar nu am mai vorbit cu ea din păcate. Am fost prieteni foarte buni în copilărie și nu o să îi dezvălui numele deoarece nu i-a plăcut niciodată atenția. Însă sunt sigur că dacă va vedea interviul acesta se va simți.
—Fată din orașul lui Martin, băiatul a compus un întreg album pentru tine, așa că ia telefonul și sună-l în clipa asta! Martin, mi-a făcut plăcere să te am alături de mine azi! Sperăm să te mai avem alături de noi. Doamnelor și domnilor, aceasta a fost emisiunea de azi, iar acum urmează să-l auzim pe Martin cum cântă prima piesă de pe albumul său, în exclusivitate pe postul nostru."

Nu știam dacă să fiu șocată de întrebările prostești pe care Martin le primise, sau dacă de răspunsurile pe care el le dăduse, dar un lucru era sigur: prezentatorul avea dreptare. Trebuia să-l sun. Cât era ceasul? 01:30. Nu! Era prea târziu pentru un apel acum, așa că îi trimit un SMS.

"Tocmai ce ți-am citit scrisoarea de luna trecută."
Îi mai trimit un mesaj:
"Am trăit în minciună atâta timp"
"Îmi pare rău. N-am știut cât suferi și tu."
"Te iubesc, Martin! Crede-mă! Mereu am făcut-o, chiar dacă consideram că m-ai dezamăgit în ultimii cinci ani."

"Jason e un mincinos. Nu mi-a zis niciodată nimic cum că tu ai dori să iei legătura cu mine, crede-mă. Poate acum vei vedea și tu adevărata sa față..."

Îmi răspunde foarte rapid:

"Mi-a povestit astăzi tot. Nu știu ce să mai cred și nu știu nici câtă încredere mai pot avea în oameni. Sunt atât de dezamăgit."
"Te iubesc, Evy! Te iubesc din toată inima. Tot ce am scris în acea scrisoare, am scris din inimă. Nicio zi, niciun minut nu am putut să-mi iau gândul de la tine; de la noi; de la toate momentele pe care le-am petrecut împreună, crede-mă."

Voiam să chițăi de fericire. L-am găsit după atâta timp, însă apoi am mai primit un mesaj.

"Însă, chiar dacă abia acum ne-am regăsit, după atâția ani, cu tot ce s-a întâmplat azi, simt că am nevoie de o pauză de la tot. Simt că nu mai rezist. Îmi e atât de greu..."

Nu i-am răspuns. Nici nu aveam habar ce ar fi trebuit să zic. Mi se sfâșiase inima mai rău decât era deja. Acum nu mai era vreun zvon sau ceva citit pe internet. Acum era adevărul.
Acum făceam din nou parte din viața lui.

Atâta timp mi-a fost teamă să-mi recunosc sentimentele pentru el, ca, prea târziu, să aflu că și el simțea la fel. Negam asta până și față de mine într-un timp. Iubirea e ca un joc de noroc, însă se pare că eu am pierdut. Am avut niște obstacole pe care nu le-aș fi considerat obstacole dacă m-ai fi întrebat luna trecută.
Luna trecută aș fi dat toată vina pe Martin cel mai probabil pentru faptul că nu am vorbit timp de cinci ani. Timp de cinci ani l-am așteptat, ca să aflu că și el mă aștepta. M-am considerat singura victimă, în condițiile în care și Martin era pus în aceeași situație, poate una și mai gravă decât a mea. Am fost amândoi victime în jocul lui Jason, fără să realizăm. Fără ca măcar să ne dăm seama. Cu amândoi s-a comportat de parcă el ar fi fost cel bun și voia să ne provoace dezgust unuia față de celălalt, însă iată cum adevărul a ieșit la iveală, oricât de bine și-ar fi jucat el cărțile. Adevărul a învins. Iubirea a învins. Oricât de greu ne-a fost în acești ani, iubirea dintre noi a învins, iar asta e ceea ce contează cu adevărat.

Însă, din păcate, din cauza rănilor din trecut, au rămas cicatrici în suflet; cicatrici adânci, care cu greu se vor vindeca.

Acum vreau să-mi golesc mintea de toate cele întâmplate azi. Vreau să mă port ca și cum nici ziua de azi, și nici cea de ieri nu ar fi existat. Vreau să mă port ca și cum ar fi fost un vis, iar mâine m-aș trezi fără nicio scrisoare care mi-ar sfâșia inima atât mie, cât și oricui ar citi-o.

Mâine vreau ca totul să fie așa monoton cum era înainte să ajung aici. Mâine vreau să fiu o studentă normală.
Mâine vreau ca totul să difere față de ce a fost până acum.

______________
NA: Bună, dragilor! Mi-am adus aminte că aveam Wattpad carantina asta🤣 Nu știu dacă o să vorbesc sinugră acum, mai ales fiindcă au trecut vreo 6 luni de la ultimul update, dar vreau să știu cum sunteți, ce faceți și să vă promit, evident, că o să termin cartea.