Am fost cea mai mare fană a ta

Capitolul 3

—Evy? Mă strigă o voce cunoscută.

Ridic capul din pământ și văd ochii căprui ai lui Niklas. Nu zic nimic.
—Evy, ce ai? Te rog, vorbește cu mine! Răspunde Niklas.
—Ce să îți spun? Nu meriți niciun cuvânt din partea mea! Nu meritați nici tu, nici Martin, nici Jason! strig eu plângând, după care o iau la fugă către cămin.

Îi dau un mesaj lui Naomi ca să o anunț că am plecat, iar ea mă roagă să o aștept exact acolo unde sunt pentru că vine și ea imediat. Nu mai puteam. Ziua asta a fost mult prea mult pentru mine din toate punctele de vedere. Simțeam cum inima mi se frânge în mii de bucățele. Singurul lucru bun care s-a întâmplat azi a fost întâlnirea mea cu Naomi, în rest, aș fi preferat ca ziua de azi să nu fi fost. Aș fi preferat să intru în pământ și să ies numai când toată lumea va uita ce s-a întâmplat. Însă nimeni nu va uita: nici eu, nici Jason, nici Niklas.

Gândurile mele sunt întrerupte de Naomi:
—Evs, doamne! Păcat că nu ai mai rămas încă puțin! Jason ăsta abia s-a mai putut ridica și apoi îi zicea unui prieten de al său că se va răzbuna el și că nu vei scăpa ușor, însă, în timp ce se întrepta către bar, s-a împiedicat de un om, îmi povestea, râzând.

Se uită la fața mea și vede că mai am un pic și leșin.
—Of, Evs! îmi zice ea cu o voce tristă. Hai acasă! Vorbim acolo.

În urma noastră, îl aud pe Jason cum mă strigă, însă mă uit la Naomi și îmi dau seama că amândouă am fost de acord să îl ignorăm. Brusc, ne trezim cu el în fața noastră și îl simțeam cum arde de furie.
—Tu, tu să nu îndrăznești să mai dai în mine sau să mă mai umilești în public! Ai înțeles? zice el printre dinți, strângându-mi încheietura de la mâna stângă de abia de o mai simțeam.
—Dă-i drumul! o aud pe Naomi strigând.
—Și dacă nu vreau?

Naomi îi aruncă o privite fulgerătoare, iar acesta îmi dă drumul. Înaintăm către cămin, și observ că vine după noi.
—De ce ne urmărești? îl întreb eu.
—Sanders, lumea nu se învârte în jurul tău! Mă îndrept către căminul facultății la care învăț.

Refuz să cred! Refuz să cred că stau în aceeași clădire cu un asemenea om. Refuz să cred că mergem la aceeași universitate. Acum sigur simt că tot universul mi se ruinează. Vreau să dau timpul înapoi! Să mă întorc acasă și să aleg o altă universitate, la care să nu fie Jason.

Imediat ce am trântit ușa camerei, încep să plâng în hohote.
—Evs! Evs, te rog! Evs, nu mai plânge! Nu se merită! Nu o să îl vezi aproape deloc! În universitare sunt mii de elevi. Șansele să vă vedeți sunt scăzute!
—Stăm în același bloc, și, tot ce zicea de Martin, era adevărat! zic eu, și încep iar să plâng.
—Evs, e normal să aștepți după o persoană pe care o iubești. Și da, poate ți-ai făcut speranțe false, dar asta ar face orice om.
O îmbrățișez strâns. Nu o cunosc de nici o zi, dar simt că îmi vrea binele și că este prietena pe care oricine ar dori-o.

După ce realizez că o sufoc, o desprind din îmbrățișare și ridic telefonul de pe podea. Aveam 5 apeluri nepreluate și zeci de mesaje de la Nik.

"Evy, îmi pare rău pentru tot! Te rog, răspunde"
"Da, ai dreptate, știu. Nu merităm nici măcar un cuvânt de la tine, dar te rog, vorbește cu mine"
"Evy, te rog... vreau să vorbim"
"Am atâtea să îți spun! Te rog, răspunde"

"Da, n-am mai luat legătura de ani întregi, dar crede-mă, când te-am văzut plângând în fața clubului, inima mea s-a frânt în zeci de bucățele"

După ce am citit mesajul acela, simțeam nevoia să îi scriu cu orice preț:

"N-am mai luat legătura de ani întregi? Eu v-am dat mesaje ca disperata, iar după un an v-ați schimbat numerele. Zici că ți s-a frânt inima?? Dar cinci ani cât n-ai mai auzit nimic de mine? Ce ai făcut? Unde ai fost?"

Mi-a răspuns foarte rapid:

"Hai să ne vedem. Mâine, ora 8, la Starbucks-ul de lângă clubul la care te-am văzut"

Oricât de mult aș fi vrut să zic nu, i-am trimis un emoji cu un like, în semn că o să vin. Am stabilit cu Naomi că dacă ceva nu va merge bine, îi trimit un mesaj, iar ea mă va suna ca să îmi spună că trebuie să vin până la ea urgent.

Dimineața vine atât de repede. Încerc să mă îmbrac cât mai repede și mă îndrept către Starbucks. După ce îmi comand o cafea, Nik își face apariția.

—Bună dimineața, Everleigh! îmi zice el, vizibil încordat.
—Neața! Martin nu vine? Parcă ziceai că...

Nu apuc să termin ce am de zis, deoarece un băiat cu părul negru, creț și ochii albaștri ca marea! Doamne! Arată cu mult mai bine în realitate decât în poze!
—Evy! strigă el și își deschide mâinile așteptând o îmbrățișare, pe care nu o primește de la mine.

—Hei! Neața! răspund eu, ușor iritată.
—Ce mai faci? Cum mai ești? mă întreabă Martin, ca și cum nu m-ar mai fi văzut de cinci săptămâni, ci nu cinci ani.
—De parcă te-ar interesa prea mult! i-o tai eu repede.
—Da, mă interesează!?
—Și în ultimii cinci ani ce ai făcut?

A tăcut.
—Te rog frumos, Martin! Spune-mi de ce ai tăiat legătura dintr-odată! îi zic cu lacrimi în ochi.
Se uită în pământ, așa că îmi arunc privirea către Nik.
—Evy, zice Martin într-un final, crede-mă, am făcut asta pentru binele tău, pentru al nostru; al tuturor. Nu realizezi cât te-aș fi rănit cu prietenia asta la distanță?
—Și Jason? De ce cu Jason încă vorbești?
A pufnit.
—Răspunde! țip eu la el, iar câțiva oameni își întorc privirea.
—Evy, intervine Nik, crede-ne pe cuvânt când îți spunem că nici cu Jason n-am vorbit prea mu...
În clipa aceea nu am mai putut să le ascult minciunile gogonate, așa că iau geanta și din ea o agendă în care se aflau toate pozele cu noi, toate melodiile lansate de Martin, curiozități, articole din ziar, și, cel mai important pentru mine, scrisorile netrimise lui Martin (și copie după câteva pe care i le-am trimis).

—Am fost cea mai mare fană a ta, Martin!
Trântesc agenda cu catifea roșie uzată pe masă, după care plec de acolo cu o viteză inimaginabilă. Aș fi apreciat mai mult dacă ar fi spus adevărul, dacă ar fi recunoscut că n-au vrut să ținem legătura.

Ajung în cameră, însă Naomi nu este, așa că mă așez în pat și încerc să adorm.