Poate că inima raţiunii este ca inima să nu aibă raţiune. Toţi refuzăm să ne tratăm atunci când ne îmbolnăvim de iubire. Chiar dacă raţiunea vrea să îşi joace rolul de doctor, rămânem pacienţii iubirii în clinica misterelor. Cel mai puternic raţionament cred că rămâne acela de a iubi. În lipsa raţiunii se trage cortina, dar în lipsa iubirii se stinge lumina. De aceea cred că glasul inimii redă coloana sonoră a vieţii noastre.
Sufletul poate cuprinde şi înţelege întreg universul, însă raţiunea nu. Cu cât ochii noştri cunosc mai multe, cu atât raţiunea se simte mai neştiutoare. Viaţa nu e mereu logică, însă are întotdeauna o logică simbolică. Deşi raţiunea ne poate fi un bun ghid, uneori aceasta poate da greş. De aceea cred că e ideal să ne ghidăm mereu după semnele interioare. Lumea exterioară ne poate induce uşor în eroare, însă lumea noastră interioară rareori dă greş.
Din cauza dezamăgirilor, uneori se instalează teama în gândurile noastre,câte lucruri minunate „pierdem" din teama de a nu le pierde?
Iar dacă o lăsăm, teama să îşi spună cuvântul, sentinţa poate fi cumplit de tristă şi putem ajunge prizonierii singurătăţii. Cioran înfăţişa tabloul înlăcrimat al celor pe care raţiunea îi condamnă la singurătate: A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă puţini ştiu să iubească! Atunci când raţiunea îngenunchiază inima, verdictul este ruinarea vieţii. Dar când inima îngenunchiază raţiunea?
CITEȘTI
Gânduri
Short StoryDacă ai putea gândi atunci când ți se aprind gândurile! Dar ce idee ar mai lua contur când din creier se împrăștie fum și din inimă scântei?
