Poezia, precum iubirea, trebuie sărbătorită mereu. Ea renaşte în fiecare zi. În noi, prin noi şi pentru noi. Ne vindecă neajunsurile, ne mângâie rănile şi ne înalţă spre infinit. Ne poartă pe tărâmuri unde timpul nu cunoaşte limite, ne lasă să atingem cerul şi să descoperim muzica sferelor înalte, să pătrundem în culorile absolutului şi să ne redescoperim prin ele, să evadăm din vremelnicie şi să dansăm cu eternitatea. Iar dragostea este cea mai frumoasă poezie din noi.
Poezia vindecă rănile create de raţiune. Iar această afirmaţie îmi lasă convingerea că poezia înseamnă iubire, cea mai puternică lumină interioară. Mai cred că ea ne vindecă şi efemeritatea fiindcă deschide ferestrele cerului şi lasă să se reverse de acolo toate frumuseţile universale în faţa cărora timpul păleşte.
Măiestria cu care expresivitatea transformă umbrele în lumini, iubirea care sărută cuvintele cu pasiune şi jale şi le îmbracă în desăvârşire, armonia dintre cer şi pământ în acorduri divine şi simboluri care lacrimă cu un farmec de nedescris se reunesc într-o formă sublimă care poartă numele de poezie.
CITEȘTI
Gânduri
Short StoryDacă ai putea gândi atunci când ți se aprind gândurile! Dar ce idee ar mai lua contur când din creier se împrăștie fum și din inimă scântei?
