Luna Roșie

~Capitolul 1~

      Într-o zi frumoasă de vară, o fată tânără se plimba pe câmpul înverzit. Avea un zâmbet superb și era frumoasă foc. Părul ei era culoarea soarelui, ochii erau ca marea, pielea îi era albă ca laptele, buzele erau roșii ca de trandafiri. Era înaltă și subțirică. Dar, să nu uităm ce e mai important, sufletul ei. Era la fel de frumoasă și pe dinăuntru și pe dinafară. Iar acea fată sunt eu.
      Trăiam cu părinții mei într-o casă destul de mare, chiar la marginea pădurii. Școala mea era la 3 km, Dăr mă duceau părinții mei cu mașina, până în oraș. Eram fericită, îmi făcusem și prieteni noi, învățam foarte bine și mă obișnuisem cu oamenii, răi și buni. Aveam doar 10 ani, dar totuși păream mai tânără, dar nu a băgat nimeni de seamă.
      Timpul a trecut, noi au ajuns în clasa a 5a. Eu, Selina, așa mă chemă, m-am apropiat de un băiat, Simon. Suntem cei mai buni prieteni. Și el părea mai tânăr decât era, dar el stătea singur înaite să îl salut și să-l întreb dacă vrea să fim prieteni.
      Într-o zi din weekend, sâmbătă, tata m-a chemat în camera lui. Am ajuns în fața ușii și am bătut, nu vreau să-l iau prin surprindere.
     Tata:-Intră.
     Selina:-Da tată, voiai să-mi spui ceva?
     Tata:-Da, draga mea, astă seară va apărea Luna Roșie. Apare la fiecare 10 ani, e o frumusețe rară. E ca un om, din ce în ce mai frumoasă devine. Fiica mea, ai putea să-l chemi pe Simon, ca să poată să vadă și el.
     Selina:-Mulțumesc tată, pentru că mi-ai spus.
     Tata:-Pentru nimic, scumpo.
      M-am bucurat că am aflat că îl pot chema pe Simon, să vadă și el această minunăție. Casa băiatului era în oraș, dar faceam doar o jumătate de oră pe jos, deci am pornit spre el, nu e ca și cum puteam rata Luna Roșie, pentru că era 9 dimineața.
      Am ajuns la el și am bătut la ușă. Începeau să se audă pași din spatele peretelui. Ușa neagră și foarte înaltă s-a deschis ușor și pe ea a apărut o femeie, foarte înaltă, cu părul negru și ochii verzi, cu pielea la fel de albă ca a mea, iar în părul lung până la umeri avea un trandafir alb, foarte frumos. Ea era Sharon, mama lui Simon.
     Selina:-Bună ziua! Simon e acasă?
     Sharon:-Îmi pare rău, dar nu e aici. Totuși ai putea să rămâi o vreme.
     Selina:-Dar nu le-am spus părinților.
     Sharon:-Îi sun eu.
      Am intrat în casă și m-am așezat pe canapeaua din sufragerie, era confortabilă și la margini avea câte o pernuță roșie și pufoasă, care se potrivea cu albul canapelei. În fața mea era o masă, iar în fața acesteia era televizorul. M-am speriat de vocea lui Sharon.
     Sharon:-Părinții tăi au spus că poți rămâne, dar până la ora 12.
     Selina:-Scuzați-mi deranjul, dar unde e Simon? Aș vrea să-i spun ceva.
     Sharon:-Simon e la bunicii lui, se va întoarce mâine seară.
     Selina:-Uof, deci va rata Luna Roșie.
     Sharon:-Luna Roșie? Azi?
     Selina:-Tata așa mi-a spus.
     Sharon:-Credeam că e mâine, cu atâtea probleme pe capul meu e greu să țin minte zilele.
     Selina:-Nu e nicio problemă.
     Sharon:-Vrei ceva de băut?
     Selina:-Apă.
      Sharon a mers spre bucătărie pentru a lua un pahar cu apă. Nu a durat mult și s-a întors.
     Selina:-Mulțumesc.
     Sharon:-Pentru nimic. Eu mă duc în camera mea, am niște treabă. Poți să te uiți la televizor.
     Selina:-Bine.
      A plecat din sufragerie și a intrat pe o ușă de pe hol. Casa lor era mare și spațioasă. Iar la etaj era camera prietenului meu.
      Am dat drumul la televizor și am stat puțin acolo. Dintr-o dată s-a auzit un țipăt, chiar din camera lui Simon. Mama lui probabil nu a auzit fiind concentrată pe munca ei, dar eu am decis să merg în camera de unde venise sunetul. Nu se putea întâmpla nimic, nu?