Luna Roșie

~Capitolul 7~

      Eram speriată. Cele mai rele gânduri îmi treceau acum prin cap. Simțeam că numai eu sunt de vină. Apoi am auzit iar vocea vampirilui.
     ?:-Vino după mine.
     Selina:-A-Acum...
      Am ieșit din sala tronurilor și am ajuns în casa scărilor. Am mers la etajul 1, în ultima cameră de pe partea dreaptă. N-am intrat, iar tipul mi-a arătat să intru.
     ?:-Asta e camera ta.
      Am intrat și chiar era primitoare pentru o cameră dintr-un castel al vampirilor. Înaite să plece am vrut să-l întreb cum îl cheamă, dar n-am scos niciun cuvânt.
     ?:-Sunt Mars. Și dacă ai nevoie de ceva sunt în camera alăturată.
     Selina:-Stai...poți să-mi spui, ce caut eu aici?
      N-a zis nimic, a ieșit din cameră și a intrat în a lui. M-am încruntat puțin, dar apoi am deschis toate dulapurile, toate sertarele, absolut tot. Și...erau goale. Și wow, aveam baia doar pentru mine. M-am aruncat în pat și am așteptat. Apoi se aude o voce la ușă.
     Mars:-Haide, e ora cinei.
      Tipul ăsta a înnebunit? Cum să mănânc cu un vampir? Dacă vrea să mă atace?
     Selina:-Nu mi-e foame.
     Mars:-Dar trebuie să mănânci, până mâine nu primești nimic. Nici apă!
     Selina:-Dar...
     Mars:-Ieși acum.
      Până am ajuns la ușă mă gândeam că nu o să mai i-au pastilele..poate îmi vine rău. Dacă nu o să mă găsească nimeni? Nu vreau să trăiesc cu ăștia. Mă sperie. Mă întreb cum e Simon. Am deschis ușa și vampirul era cam supărat. S-a apropiat puțin de mine și din instinct m-am dat înapoi. Apoi m-a luat de mână și m-a dus jos, la masă. Eram doar noi doi.
      M-am așezat pe scaunul dintr-un capăt al mesii, iar Mars în celălat. Era destul de lungă, trebuia să țipăm ca să ne auzim. Sau nu...
     Mars:-La ce te holbezi? Sunt frumos?
     Selina:-Taci!
      M-am îmbufnat și m-am uitat urât la el. De fapt, chiar era drăguț... Am înnebunit.

Simon pov.

      Când am vrut să mă ascund undeva am auzit țipete din pădure. Nu mai gândeam și am vrut să văd ce se întâmplă. Am ajuns unde, la un lac, unde se auzeau atât de tare încât puteam surzi. După ceva timp, a încetat. Era...o sirenă?!?! O nu, dacă mă prinde... Asta s-a și întâmplat. M-am panicat, apoi mi-a dat niște alge roșii, oribile și a înotat în adâncuri ținându-mă pe mine după ea. Apoi ne-am întors de unde veniserăm și am văzut-o pe Selina. Era fericit că îi puteam revedea chipul, dar n-am putut zice nimic. Parcă eram paralizat. Cele două au vorbit puțin apoi...ne-am scufundat iar. Eu îmi țineam respirația, pentru că mi-era frică...până nu am mai putut și se pare că puteam să trăiesc sub apă, wow.
      Am ajuns într-un castel, foarte mare și am aflat că pe sirenă o chema Melir. Am urcat pe scări...ciudat, castele sirenelor au scări? Părea un castel ca al oamenilor..oricum. M-a dus într-o cameră, mi-a arătat mai multe camere și sala tronului, unde era doar mama ei. Și mi-a spus...că tatăl ei plecase într-o călătorie îndelungată.
      Melir a zis că o să se ducă să ia mai multe alge pentru că efectul nu durează o eternitate și să-mi aducă niște haine. Eu între timp, m-am plictisit să aștept în camera mea și m-am plimbat pe hol. Am văzut camera în care sirena nu mă lăsa să intru. Sunt curios de felul meu și am deschis ușa...era...un mormânt?! M-am apropiat și m-am aplecat pentru a vedea ce scrie pe plăcuță. "Aici doarme un soț și un tată deosebit care a fost mereu curajos". Mda..nu mă interesează. Lângă era o carte. Am vrut să o deschid dar...
     Melir:-Cum de ai îndrăznit să intri în camera asta? Ti-am zis că n-ai voie. Ieși repede...să nu te prindă cineva.
      M-am dus în camera mea și Melir m-a urmat. A închis ușa și a început să țipe la mine.
     Melir:-De ce ești prost? Dacă te prindea cineva? Voiai să sfârșești de acum? Ești tânăr. Ce a fost în capul tău? Dacă mai faci așa ceva ești terminat!
    Simon:-Da, da, cum zici tu.
     Fata a ieșit din cameră, iar eu am început să mă gândesc la familia mea...la Selina. Ar trebui să scap de aici. Dar cum?

End Simon pov.

      Cei doi erau pe două lumi diferite. Se gândeau unul la altul. Dar totuși...credeau că nu se vor mai întâlni niciodată.