Luna Roșie

~Capitolul 8~

      Selina stătea în noua ei cameră. Se gândea prea mult la tot ce ține de familia ei. Familia ei era într-adevăr, îngrijorată, pentru ambii copii, dar nu prea aveau ce să facă, deoarece nu știau unde se află exact, știau doar că Simon a fost luat de o sirenă, iar fata de un vampir.
      Ceea ce nu știa nimeni este că, în acea pădure, trăia un băiat, tânăr și foarte curios. Era acolo decând avea doar 11 ani și nimeni nu știe cum a supraviețuit și nu a fost răpit de vreo creatură. Cred că vreți mai multe detalii, așa e?
     ~•~Într-o casă de pe muntele din apropierea pădurii trăia o familie care nu era așa bogată dar era fericită. În total erau 5 frați și surori, două fete și trei băieți. Pe fratele cel mai mare îl chema Yukio, pe băiatul cel mijlociu și singurul care rămăsese în viață în pădure se numea Takayuki. Cea mai mică era Yumi, iar cea mare Hanako, iar băiatul care era cu 6 ani mai mare decât Yumi i se spunea Akio. Da, erau de origine japoneză. Pe mama lor o chema Kie. Yumi avea doar 2 anișori și încă nu își putea purta singură de grijă, așa că Yukio și mama lor o țineau în brațe și nu o scăpau din ochi. Hanako și Akio aveau aceași vârstă, de 8 ani. Takayuki avea 11 ani, iar fratele lor avea 14 ani.
      Într-o zi de iarnă, chiar în mijlocul acestui anotimp, Takayuki a decis să meargă în satul care era destul de departe ca să vândă cărbuni, fiind frig oamenii aveau nevoie de foc. Își luase coșul în spate și voia să plece dar...
     Akio:-Te duci iar în sat azi?
     Hanako:-Vin și eu cu tine!
      Din spatele casei apăruse Yukio cu un topor în mână.
     Kie:-Ba nu! Știți că nu puteți la fel de repede ca Takayuki.
     Akio:-Dar...! A dat cu piciorul în zăpadă, nu cu foarte mare putere.
     Kie:-Am decis. Azi nu se duce cu carul, iar dacă obosiți nu vă poate căra.
      S-au îmbufnat.
     Akio:-Takayuki!
      A fugit la fratele său mai mare și l-a luat în brațe. Micuța Hanako s-a apropiat și ea de băiat.
     Hanako:-Vreau să merg cu tine! Promit că o să te ajut!
      Băiatul i-a pus ușor mâna în cap și a mângâiat-o.
     Takayuki:-Mulțumesc, Hanako.
      Fetița a zâmbit, apoi s-a îmbufnat când a auzit cuvintele:
     Takayuki:-Totuși azi o să rămâi acasă.
      S-a pus în genunchi și i-a pus mâna lui caldă pe fața fratelui său mai mic.
     Takayuki:-Și tu Akio. Dar ști că o să-ți aduc bomboane.
     Akio:-Serios?
     Takayuki:-Da.
      Băiatul a zâmbit și s-a uitat cu blândețe la Takayuki. Apoi, fratele său mai mare și-a întors privirea spre surioara sa.
     Takayuki:-Iar ție, Hanako, o să-ți citesc când mă întorc.
     Hanako:-Bine!
     Takayuki:-Bravo.
     Kie:-Mulțumesc, Takayuki.
     Takayuki:-Pentru nimic. Am plecat.
      A stat 3 secunde și apoi i s-a adresat fratelui său mai mare.
     Takayuki:-Yukio... Poți să crapi niște lemne până mă întorc?
      Yukio s-a îmbufnat și s-a întors într-o parte, cu toporul pe umărul drept.
     Yukio:-Bine, dar... Voiam să crăpăm amândoi.
      Takayuki se apropie de fratele lui mai mare și îi pune mâna pe cap.
     Takayuki:-Bun.
      Băiatul a zâmbit. Apoi fratele său i-a luat mâna de pe părul său moale și a dat-o la o parte, apoi puțin rușinat spune:
     Yukio:-Ce te-a apucat?!
      Din spatele lui Takayuki se aude vocea amuzată a lui Akio.
     Akio:-Yukio, rosești!
     Yukio:-Taci! Spuse rușinat.
      Apoi Takayuki îi pune ambele mâini în cap și îi zburlește părul.
     Takayuki:-Bun băiat.
      Yukio i le i-a și de data aceasta.
     Yukio:-Oprește-te! Nu o spusese cu răutate, doar că era ciudat, el era mare și era cam amuzant să ți se pună mâna în cap la o vârstă așa mare.
      Apoi toți au început să râdă, chiar erau o familie fericită. Takayuki a plecat și mergând le facea cu mâna frățiilor, surorilor și mamei în semn de la revedere. În urma lui se mai auzeau vocile lor.
     Akio:-Să te întorci repede, da?
     Hanako:-Ai grijă!

      Takayuki pov.

      Nu ducem o viață ușoară, dar suntem fericiți. Însă viața se poate schimba brusc ca vremea. Se schimbă și merge înainte. Nu mereu e soare afară, dar nici ninsoare nu e întotdeauna. Și... Când fericirea e distrusă, mereu persistă...mirosul de sânge.

Bună prieteni! Din păcate a început școala și nu o să am mereu timp de carte, dar o să scriu când pot. Sper că vă place și puteți să scrieți ce credeți că se va întâmpla cu familia lui Takayuki și ce legătură are el cu Selina și ceilalți. Love you și o să revin cât de curând posibil🙊💞