Pentru a evitaneînțelegerile și confuziile voi puneînainteafiecărei replici numele personajului cu excepțiaactantului principal.
-Nu mamă, nu întârzi. Stai linistită. am spus eu mergând atât de liniștită prin pădure. (Mama): -Ți-a trebuit ție plimbare că nici nu știu de unde să te iau dacă pătești ceva! -Aoleu, mama, relaxează-te, tu și premonițiile tale. Ce să pățesc? Nu mă ia nimeni de aici. (Mama): -Măcar să mă ții la curent. -Imediat îți dau o poză cu mine, mai stau puțin și mă întorc. (Mama): -Bine atunci, ai grijă de tine, aștept poza. -Vorbim. apoi îi închid. Mă uit la telefon și văd că abia am semnal, era de așteptat în mijlocul pădurii. Am deschis camera foto și mi-am făcut o poză, dar când m-am uitat să văd cum am ieșit, am văzut că în spatele meu, în poză, era o siluetă neagră. M-a cuprins un fior groaznic și m-am uitat ușor speriată în spate, dar nu era nimeni. -Huh... am expirat ușurată. Mi-am întors privirea vrând să șterg poza și să îmi fac alta. Când am ridicat telefonul să îmi fac poza un topor a trecut pe lângă capul meu înfingându-se în trunchiul copacului din spatele meu. Am încremenit pentru o secundă scăpându-mi telefonul, apoi am țipat din toți plămânii și am luat-o la fugă prin pădure. Auzeam pași în urma mea, îmi doream atât de mult să nu mă uit, dar o făceam la fiecare pas încercând să alerg tot mai repede. Fiind atentă mai mult în spate m-am izbit de ceva căzând în fund. "Al dracului de copac..." mi-am spus în minte, dar când am ridicat privirea, m-am îngrozit. O creatură îmbrăcată în negru cu gluga pe cap, cu o mască jumătate albă și jumătate neagră pe față mă privea insistent cu acel rânjet regăsit pe mască. L-am văzut cum își strângea pumnii ușor, apoi lăsa mâna moale... Avea niște gheare atât de mari și ascuțite, am încercat să mă ridic ușor bestia privindu-mă cu atenție.
(Kagekao):
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu am apucat să fac nimic că s-a și năpustit la gâtul meu cu ghearele. Am început să țip și mi-am pus mâinile pe ale lui încercând să îl fac să îmi dea drumul. M-a trântit de un copac începând să râdă și să îmi strângă gâtul tot mai tare. Deja nu mai aveam aer. Am început să tușesc și am privit bestia care era la câțiva milimetrii de fața mea în ochi. Cu ultimele puteri am încercat ultimul lucru care mi-a trecut prin minte, așa că l-am lovit între picioare. Mi-a dat drumul și a început să țipe. Am tras pentru câteva secunde aer în piept încercând să îmi calmez respirația care era deja destul de greaoaie și apăsată, apoi am luat-o iar la fugă prin pădure.
