O simplă coincidență sau nu

Capitolul 7

     GIZELANDA
  
        Sper ca Jane să nu se trezească.. Urăsc să fac asta dar nu am de ales. Sunt obligat să vin în acest tărâm în fiecare zi deoarece sunt supusul conducătoarei. Prin conducătoare mă refer la Gizeh, este stăpâna acestei lumi care în urmă cu 77 de ani a fost locuit de ființe magice care se iubeau între ele iar cuvântul ură nici măcar nu exista însă acum tot ce a  mai rămas pe aici este doar ura, cel puțin așa am auzit. Acum ceva timp am văzut câteva poze cu acest tărâm. Era foarte frumos, parcul prin care intri era plin de levănțică, fluturi, păsări în toate culorile asemenea curcubeului, animaluțe și oameniicare conviețuiau împreună cu aceștia. Acum...  parcul este mai întunecat, fără pasarele, animale și oameni, păzit de șapte gardieni a căror față este acoperita. După ce mai înaintez puțin în dreapta se află satul, în stânga un câmp plin de levănțică iar în față aleea care duce spreaaa castel. Pe o parte și pe cealaltă de-a lungul drumului se află câte o statuie a lui Gizeh iar în capat a unui bărbat. Nu știu cine e bărbatul acela, tot ce știu este ca Gizeh este obsedată de el și de aceea vrea răzbunare pentru ca mai apoi să fie doar al ei. Din statuie poți sa observi ca este chiar frumos, pomeții îi iasă în evidență, umeri lati, corp bine făcut și un zâmbet cuceritor pe față. Într-un final am ajuns în fața porților uriașe, mov cu dungi aurii și plină de lacate. Pentru a intra trebuie să îmi dau o palmă. Știți de ce? Pentru ca Gizeh monitorizează fiecare mișcare a mea, își da seama ca sunt eu după sunetul palmii pe obraz. Nu este necesar să fac asta dar acest lucru îi produce o satisfacție lui Gizeh. Așa este ea, iubește să facă rău altor oameni doar pentru a se simți ea bine. Încă încerc să-mi dau seama de ce face asta dar nu cred ca o sa găsesc curând vreun răspuns. Este momentul.. Stau în poziție dreaptă și îmi dau doua palme atât de tare încât îmi rămâne urmă.
  - Oh! Cedric, scumpul de tine. Bine ai venit.
  Vocea lui Gizeh a răsunat ca un ecou în întreg castelul.
  - Am venit, domniță!
  Intru cu capul aplecat în încaperea gigantică. Gizeh tocmai ce își terminase ceaiul. Puse cana aurită pe farfurie apoi se așează comod pe tron. Îi văd doar pantofii cu un toc incredibil de înalt și voalul rochiei roșii pe care o poarta astăzi.
  - Ridică-ti capul.
  Îmi ridic încet capul și nu îndrăznesc să o privesc în ochi așa că îmi opresc privirea asupra parului ei.
  -Am observat tot, fiecare amănunt. De ce am impresia ca te-ai atașat de Elle?
- Nu, doamnă..  Nici vorbă de așa ceva.
- Uită-te în ochii mei.
Încerc cu greu să îmi ridic privirea și de aseamenea să îmi ascund sentimentele.
  - Te-ai atașat de Elle?
  In acel moment m-am gândit la o persoană pe care o urăsc, la ea, și am răspuns răspicat.
  - Nu m-am atașat de fata aceea!
  - Oh.. Ușurel. A fost o alarma falsă. Ha.. Nici măcar nu știu de mi-a trecut prin cap acest lucru. În fine. M-am plictisit de discuția asta.
Gizeh se ridică iar sunetul pantofilor răsună în întreaga încăpere. Se apropie de mine și ma mângâie încet pe cap apoi coboară pe obrazul meu și își oprește palma pe pieptul meu. Nu pot să mă uit la ea și singura opțiune de privit a fost în generosul său decolteu. Acesta este ultimul lucru de pe lume pe care l-aș fi făcut, sincer. Mă împinge dintr-o dată și cad se spate sprijinindu-ma în mâini.
  - Ascultă aici, chipeșule, dacă nu le distrugi pe cele doua femei și nu îmi aduci copilul știi ce se v-a întâmpla cu tine?
O privesc cu ochii mari, deschiși și cu o privire speriată dar și furioasă.
- Hahaha... Normal ca nu știi. O sa te transform într-o statuie, oh, sau într-o sperietoare de ciori?  O să mă gândesc la asta. Am timp.
  - Stați liniștită, o să vă îndeplinesc dorința.
  - Sper. Acum poți sa pleci.
  - Bine, domniță Gizeh. La revedere!
  Ma ridic de jos si plec cu pași mici spre ușă. Când sa ies aud o voce din colțul încăperii.
  - Stai! Stai! Te rog să nu îi faci rău soției și fetiței mele.
  In acel moment Gizeh a bătut din palme și într-o clipă am fost scos pe sus de niște gardieni. Oare acel bărbat este oare cel pe care l-a sculptat la intrarea în castel? Stai așa puțin... Este soțul lui Jane.  Normal ca este soțul ei.. Tot timpul a fost acolo, a auzit absolut tot. Nu pot să cred. Bărbatul pentru care face toate astea este tatăl a doi copii cu o soție frumoasă.. Ce femeie..  In timp ce ma gândesc la toate astea ma îndrept încet spre ieșire. Oh.. De ce fix acum? Am o nevoie urgenta la baie. O sa mai petrec puțin timp aici. O iau în dreapta și merg pe un drum plin de pietrii mov, priveliștea este chiar foarte frumoasă, mie cel puțin îmi place. Cerul este de un mov pal care îți dă o senzație de liniște în partea aceasta doar, spre Gizeh acel mov creste în intensitate deorece așa îi place ei. De jur împrejur poți sa vezi căsuțele micuțe și colorate care plutesc în aer dar nimeni nu îndrăzneste sa iasă din casă din pricina reginei așa că satul este pustiu fără copii. Ma îndrept spre casa prietenului meu, Duane, nu l-am văzut de ceva timp și este cea mai apreciata casă.
  Ajung în dreptul ușii și îl strig.
  - Duane, prietene! Sunt eu, Cedric.
  Aștept puțin apoi vad ca se deschide ușa. În ușă apare Duane, un bărbat chipeș, brunet, ceea ce și înseamnă numele său, nu este prea înalt dar e foarte drăguț, vreau sa spun ca are o înfățișare frumoasa, ochi căprui, par brunet ondulat.
  -Prietene! Ma bucur să te văd!!
Spuse Duane în timp ce îmi întinde scara. Așa intra și iasă oamenii din Gizelanda care nu au fost binecuvântați cu puterea zborului, sunt destui, credeți-mă.
  Intru în casa frumoasă, modesta și foarte primitoare. Pereții sunt de un albastru deschis și plini de tablouri. Mama lui Duane este în bucătărie ca de obicei și sunt sigur ca prepara dertamonolopologrifice, este o mâncare tradițională în Gizelanda și nu știu să vă spun exact din ce este făcută, e un mister și pentru mine dar vă asigur că este foarte delicioasă sper ca o să mâncați și voi cândva!
- Ce te aduce pe aici prietene?
- Păi.. Ca de obicei..
- Bleah... Gizeh?
  - Mda.
  - Îmi pare rău pentru tine prietene. Sper că o să scapi de ea cât mai curând.
  - Și eu sper la fel. Ma scuzi dar trebuie să merg la baie.
  - Desigur, pe aici.
   Intru în baia frumos decorată cu scoici și o oglinda mare, ovală în față. Ma apropii de oglindă și ma privesc punându-mi mâna pe obraz. Am fost blestemat de către Gizeh ca de fiecare dată când ies din acest tărâm să îmbătrânesc cu cinsprezece ani pentru a-și îndeplini ea dorința. Se folosește de mine și de mulți alții. Da ați auzit bine... Nu sunt un bărbat, sunt doar un adolescent în vârstă de șaptesprezece ani cu aceeași ochi albaștri, cu același par creț și brunet dar fără acele riduri de la ochi, fără atât de mulți mușchi  și cu un nas mic. Urăsc să mă transform, îmi e rușine să stau pe lângă Jane dar chiar nu am altă soluție. Și cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat este acela că trebuie să distrug o fată la care am început să țin mult. Îmi este foarte greu să-mi controlez sentimentele dar iar, cum ziceam nu am de ales... 
   - Prietene, vrei sa mănânci ceva?
  - Nu, mulțumesc. Ar trebui să plec înainte sa se trezească ceilalți.
  - Am înțeles.. Cu părinții tăi ai mai vorbit?
  - Nu, de când am dispărut am fost pe la ei și chiar m-au văzut dar nu m-au... recunoscut.
  Urăsc când pățesc asta. Ochii mi s-au umplut de lacrimi.
  - Hei.. Prietene..totul o să fie bine. Stai liniștit doar. Ok?
   -Bine.. Mulțumesc de incurajare. Mă bucur că te-am văzut dar acum trebuie să plec.
  - Și eu ma bucur că te-am văzut, să mai vi în vizita oricând, ești bine venit.
- Cu bine, Duane!
- Cu bine, Cedric!
   Am intrat încet în casă. Ma uit la ceas și observ ca este cinci dimineața. Uh.. Ce bine! Toți dorm.
  - Cedric?!