O simplă coincidență sau nu

Capitolul 2

    După ciudatul eveniment cu vântul și ziarul cei doi au mers în casă, Elle continuând să spună pe parcursul drumului până în casă că a citit bine, iar Daniel o făcea nebună.
  Intrând în casa Daniel a plecat în camera iar Elle a rămas în  picioare mergând prin casă gândindu-se încă la bizarul eveniment. Învârtindu-se prin coridor s-a lovit cu piciorul de micul mobilier și din instinct a întins mâna către perete pentru a se sprijini, iar în acel moment poza cu mama și tatăl sau se sparse.
  - La naiba!! Îmi pare rău, tata..
  Tatăl ei, Mark, a dispărut în urmă cu 5 ani pe când ea avea 12 ani. A fost ofițer de politie și era plecat într-o misiune în Irak pentru a salva un grup de fete. Toată familia a încercat sa ia legătura cu el, însă nimic. După patru zile au citit în ziar ca o mașină cu niște jandarmi din Dallas a explodat. În ciuda acestor evenimente, Elle încă trăiește cu speranța că tatăl ei nu a murit și este undeva prin lumea acesta gândindu-se la ea.
   Se puse jos și a început să plângă atât de tare încât a auzit și Daniel.
  - Ce ai pățit? Ai căzut?
  Elle continua să plângă fără oprire cu poza tatălui ei strânsă la piept.
  - Elle? Înțelege... Tata..
- Tata ce? CE? PLEACĂ ACUM DE AICI!
  Daniel nu mai spuse nimic și a plecat lăsând-o singură. 
  După dispariția lui Mark, Jane suferise mult, prea mult pentru ea. Îl iubise pe soțul ei, și el la fel. S-au cunoscut pe când Jane era la liceu și de atunci au fost de nedespărțit. În toți acești ani nu s-au despărțit nici măcar o dată.
  Restul zilei până ajunse Jane, Elle a terminat o carte, iar Daniel se plictisise cu siguranță.
  - Elle? Daniel? Avem musafiri, coborâți.
  Musafiri? Cine putea fi? Nu am mai avut musafiri de anul trecut de ziua mamei. Spuse Elle în gandul său.
Când ajunse jos, văzuse un bărbat bine făcut, îmbrăcat cu un costum albastru și niște pantofi albi. Ii ieșise în evidentă ochii lui albastri care se potriveau de minune cu părul său creț șaten.
  - Bună seara, frumoasă domnișoară! Sunt Cedric! Încântat de cunoștință!
  Se apropiase de Elle sărutându-i mâna.
  - Bună seara! Sunt Elle!
- Știam. Mama ta mi-a spus o mulțime de lucruri despre tine.
Elle nu apucase sa răspundă deoarece a apărut Daniel!
  - Oh! Micuțul!
  - Bună seara! Spuse Daniel cu o expresie întrebătoare.
  Nimeni nu mai spuse nimic. Jane pregătea cina repde. De obicei când ajungea seara comanda niște pizza și o mânca împreună cu Daniel și Elle.  După zece minute cina era deja gata.  Pe masă erau aranjate patru farfurii cu niște paste și ceva sos deasupra iar lângă fiecare farfurie pahare cu apă. Arată ciudat de bine pentru o masă pregătita de Jane.
  - Luați loc! Pofta bună!
Toți se așezase la masă fără a spune nimic. Jane și Cedric își aruncau priviri timide, făcându-și semne apoi se uitau în farfurie învârtind pastele.
- Dragii mei! Eu și cu mama voastră vrem sa vă spunem ceva destul de important. Știu ca o sa fie greu sa acceptați, vă înțeleg. Mai ales tu, Elle. Spuse Cedric convingător, fără pic de ezitare.
  - Ok.. Spuneți. Răspunse Elle cu un aer nepăsător.
  - Eu și cu Jane suntem împreună și vrem sa ne căsătorim în viitorul apropiat.
- Poftim?!
  Nu se gândise la nimic dar cu siguranță nu se gândea la asta.
  - Mamă? E adevărat?
  - Da. Nu este un lucru rău.
  - Dar.. Tata.. Cum poți sa faci asa ceva?
  - Elle, tatăl tău nu mai este. Ce ai vrea sa fac? Sa stau sa plâng în fiecare zi? Trebuie sa ne continuăm viata. Acceptă! Ok?
  Elle se enervase atât de tare încât nu s-a mai putut controla și a aruncat paharul cu apă pe jos.
  - SA NU MAI ÎNDRĂZNEȘTI SA SPUI CA TATA NU MAI E! A țipat cu ochii înlăcrimați și fugise în cameră. În tot acest timp Daniel se uita-se fără a spune nimic. După ce a văzut ca sora lui a plecat, a mers și el după ea.
  - Hei.. Nu mai plânge. Te cred.
  - Poftim?
  - Te cred. Am încredere în tine. Tata nu a murit.
  Elle se uita la el cu ochii plini de lacrimi apoi îl îmbrățișa.
  - Am o rugăminte. Spuse Daniel.
  - În legătură cu ce?
  - Paii.. Știi ca mănânc încet, abia am apucat sa iau de trei ori. Poți sa îmi aduci brioșele?
  - Da. Revin.
   Elle merse în bucătărie și incerca sa ii ignore complet pe cei doi.
  - Elle? Nu ai nimic de zis în legătură cu comportamentul tău.
  Nu a răspuns. Nici măcar nu s-a uitat la Jane.
  - Daniel, nu am găsit brioșele dar am luat aceste prăjituri cu răvaș, știu ca îți plac.
- Sunt bune. Mulțumesc!
- Nu ai pentru ce.
  Daniel începu să muște din prăjitură apoi scoase hârtia.
  - Ia sa vedem ce scrie. Partea mea preferata a acestor prăjituri.
  - Știu, știu. Citește acum.
  - Scrie așa "Nici acum nu ma credeți? V-am spus eu azi dimineață că viața voastră o sa se schimbe. Acum ma credeți? Haha.. Probabil ca nu. În fine, o sa vedeți voi. P.S intenții necurate."
Daniel a scăpat hârtia jos speriat. Elle a rămas socata.
  - Ești sigur ca asta scrie?
  - Daniel!
  - C.. C.. Citește tu!
  Elle ridica repede hârtia de jos. Însă...
  - Scrie" Azi e ziua ta cea mare! Bucura te din plin"
- Nu, nu! Nu se poate. Crede-mă. Chiar aia scria.  Nu ma crezi? Asa i?
  - Sincer, tu m-ai crezut azi dimineață?
  - Nu.
  - Atunci...
  - Dar acum te cred.
  - Ok și eu te cred. 
  - Daniel! Elle! Coborâți.
   - Ce mai vrea acum?
  - Hai sa vedem, nu te mai comporta așa, pana la urma e mama.
  - Bine.. Răspunse Elle dându-și ochii peste cap.
  - Ma bucur ca a-ți venit. Vreau sa va spun ca Cedric o să se mute la noi de mâine, iar în seara asta o sa doarmă aici.
  - Îmi pare rău, copii.. Dacă va simțiți inconfortabil din cauza mea, o sa plec.
- Nu pleci! Nu ei decid ce fac eu cu viața mea.
  - Elle plecase iar în camera și Daniel după ea.
   - Liniștește-te, ii spuse Cedric sărutând-o ușor.
  - Îmi pare rău pentru...
  Nu apucase sa termine propoziția, Cedric ii puse degetul pe buze privind-o fix în ochi.
- Niciodată, niciodată sa nu imi ceri scuze. Am încredere în tine, nu este vina ta, iubito. Apoi o luase în brațe.
   După un timp, Cedric se gândise sa le spună noapte bună copiilor aseameana tatălui lor. Intrase încet la Daniel în cameră.
   - Hei, micuțule! Ce faci?
  - Mă joc..
   - Frumos! Am venit sa îți spun noapte bună! Pe mâine.
  - Noapte bună. Îi puse mâna pe umăr apoi pleca.
  Când intrase la Elle în camera a observat ca ea nu este. Probabil era la dus. Se puse pe pat asteptand. După două minute primise un mesaj. De curios se apropie de telefon și îl deschise. Era un mesaj de la o prietena care o întrebase dacă vrea sa iasă mâine.
  - Ce cauți pe telefonul meu??!
  Doar ce ieșise de la duș și avea doar un prosop în jurul ei. Cedric se uitase de jos pana sus la ea apoi răspunse. 
  - Iartă-mă. Credeam... Făcuse o pauza și puse telefonul pe birou. Credeam ca este ceva important.
  - În fine. De ce ai venit?
  - Ah, da! Am venit.. Se apropiase de ea și ii duse un fir după ureche, sărutând-o pe obraz.
Elle se trase  în spate.
  -Am venit sa îți spun noapte bună.
  - Ok..pleaca. Și sa știi de acum... Nu ai dreptul sa ma atingi și nici sa te dai drept tatăl meu!
  Cedric nu mai spuse nimic si părăsise camera.  Elle era prea nervoasă ca să mai răspunda la mesaje asa ca se puse sa doarmă.
   -Elle? Dormi?
  Nici un răspuns.
  - Elle?
  - Tată? Elle se trezise speriată și văzuse ușa deschisă. Se apropiase de ușă, nimeni.
  Probabil am uitat sa o închid. Își spuse ea. Închise ușa și când sa se întoarcă simți ca e cineva în spatele ei deoarece se auzea o respirație grea, întreruptă. Se întoarse și scoase un țipăt apoi a leșinat...