O simplă coincidență sau nu

Capitolul 9

      ~GIZELANDA
  
    
     - Probabil îți e dor de familia ta. Am dreptate? Normal că am. Întotdeauna am dreptate.
  - Lasă-mă în pace, Gizeh. Nu ți-au ajuns atâția ani de tortură? De ce nu accepți că nu mai suntem adolescenți. Am o familie acum.
  - Poftim? Serios? Dar.. Daniel cine este?  Întreabă furioasă Gizeh.
   Gizeh se uită de sus la bărbatul încătușat, își ținea capul sus și o privea fix în ochi. Ochii lui verzi acum sunt mai mult roșii, fața lui netedă e acum plina de riduri, pare îmbătrânit cu zece ani mai mult.
   - Mai întreb.. CINE DRACU E DANIEL?
   - Gizeh... Ti-am explicat... E copilul meu și a lui Jane. Răspunse bărbatul cu o scârbă nedescrisa.
  În acel moment, Gizeh își ridică piciorul și apasă pe spatele bărbatului cu tocurile ei ascuțite. Bărbatul simte durerea dar nu se împotrivește, pare obișnuit.
  - Este copilul ei? Serios? Mai spune-mi asta încă odată!!
  - NU este copilul tău, psihopată nebună. Nu te-ai săturat sa trăiești în propriile tale iluzii?
Auzind asta, Gizeh îl apucă pe bărbat de gât înfingandu-si unghiile în pielea lui până a început sa sângereze.
  - Siddanth!!! Retrageți cuvintele!!! Țipă Gizeh.
   - AH! Îmi... Îmi.. Pare rău!
   - Vrei să te cred?
   Gizeh îl lasă dintr-o data jos, Siddanth prăbușindu-se.
    - Bărbatule... daca te pot numi așa. Știi de ce ai noroc? Îi zise Gizeh dându-și ochii peste cap.
   - Pentru că, din nefericire, încă țin la tine,   prostule! După atâția ani.. Nu înțeleg ce mi-ai făcut dar pentru asta mă răzbun pe tine rănindu-ti întreaga familie, în afara, desigur, de Daniel, care va devenii fiul nostru și v-om trăi fericiți în această lume.
  Între timp , Gizeh s-a lăsat jos lângă bărbat începand să-l mângâie pe păr coborând încet în jos oprindu-se la gât.
- OH.. Dragul meu, te-am rănit.. Așteaptă un minut sa te repar, am nevoie de tine întreg. Îi spuse Gizeh.
  Femeia se ridica și se îndreaptă spre o încăpere a cărui uși erau asemenea celor din  închisoare.
  - Nu.. E nevoie. Șoptise Siddanth.

    - Doamnă! Măria ta! Îmi pare nespus de rău, am avut  motive intemeiate...
  Pe ușile palatului intra Cedric rostind aceste cuvinte plângând. Pentru prima dată îi vede fața lui Siddanth și se opri uitându-se la el.
  - Sfinte planetă.... Tu ești bărbatul acela... Spuse el încet.
   - Știu.. Știu.. Știu cine ești. Te rog, spune-mi că nu îi faci rău familiei mele. Răspunse rugător Siddanth.
- Eu...
  -Cedric!! Dacă mai scoți un cuvânt în loc de limbă vei avea altceva. Țipă Gizeh.
Auzind asta, Cedric se arunca în genunchi atingând pământul cu parul său creț.
- Și voi, slugi nenorocite, ce faceți??
Se aud niște voci subțiri din spatele încăperii.
  - Ne pare rău, Alteță!
  Gizeh se apropie de Siddanth și îl dezleagă.
Siddanth este nedumerit. În cinci ani nu l-a dezlegat deloc. Nu înțelegea ce se întâmplă.
  - Stai liniștit, nu te las liber. Te duc la etaj. Sa fiu sigură ca nu vei avea nici o cale de scăpare.
  - Mda... Răspunde Siddanth.
  Gizeh îi pune o zgardă în jurul gâtului și îl trage după ea. În întreaga încăpere rece nu se aude decât ecourile tocurilor asupritoarei și gemetele de durere ale lui Siddanth. Cedric împreună cu slujitorii își apleacă capetele.
   - Scumpul meu, Siddanth. Știi că pot să te eliberez chiar acum, doar trebuie să îmi accepți propunerea. Mă obligi sa te chinui atât... Simplu, vei deveni soțul meu și vei lucra pentru mine, mergi acasă, îți aduci familia aici și eu o sa întemnițez, iar noi doi împreună cu Daniel o sa trăim fericiți. Ce e asa greu?! Oh, m-am răzgândit, nu o să-ți mai cruț familia, deci stai aici că stai bine.
  - De ce nu încerci sa uiți trecutul, Gizeh?
  - Haha.. Sa uit ce? Ca ai fost un adolescent nesimțit și trădător? Mi-ai distrus viața...
  În clipa aceea, ochii lui Gizeh s-au umplut cu lacrimi și furia ieșise la suprafață. Se grăbește târându-l pe Siddanth spre cameră. Ajunși în fața ușii înalte, Gizeh deschide ușa și îl aruncă pe Siddanth înăuntru, închizând-o apoi cu lacătul. Gizeh își șterse lacrimile și coborâ.
   - Ce mai vrei, Cedric? Locul tău nu e aici acum, ce vor crede când observă ca nu ești acolo?
   - Am venit să îmi cer scuze...
   - Scuze? Pentru?
   În clipa aceea, Cedric își dăduse seama că Gizeh nu știa despre apariția lui în forma originală în fața Ellei. Se gândește dacă sa spună adevărul sau nu. Până la urmă alege varianta cea mai ușoară care salvează orice om întotdeauna.
   - Păi... Ma gândeam ca nu îmi fac treaba cum trebuie, pentru asta.
   - Imbecilule, ai venit pentru atat aici? Întoarce-te înapoi și lasă aberațiile!!!
  - Am înțeles, Alteță! La revedere!
  Gizeh se întoarse pe tronul ei fără a mai spune ceva. În palat s-a așternut o liniște de mormânt. Gizeh nu făcea nimic altceva decât privea înainte și observa cu trece timpul numărând secundă cu secundă.
                          

                                                                                            ***
     
       - Elle? În sfârșit! Credeam ca nu mai știi sa te întorci. Îi spuse Daniel, imediat după ce intrase în casă.
       -Am.. Pierdut timpul prin magazin. Îi răspunse sec Elle.
      - Ook..
      - Bună, copii! În ușă apare dintr-o dată Cedric.
    Elle se întoarce și îl privește,  se uită doar la ochii lui ignorând tot ce se petrece în jurul ei și scăpând ouăle pe jos. Nu observa nici măcar ca Cedric se apropiase de ea și ca Daniel o strigă. Dintr-o dată simte o mână pe umăr.
   - Elle? Te simți bine? O întreabă Cedric.
   - Serios? Elle? Ai spart toate ouăle... La ce sfinți te gândești?! Îi reproșează Daniel.
   - S.. Sunt bine. Îmi pare rău.
   Observa ca mana lui Cedric se află încă pe umărul ei și se retrage încet în spate, mana lui căzând lângă corp, nemișcată.
  - Elle, serios, ce ai? O întreabă Daniel.
   - Nu am nimic, termină cu întrebarile astea!
   - Ce se întâmplă aici?!
   Se pare ca Jane se trezise, ea urăște să fie trezită și fix asta s-a întâmplat...
  - Îmi pare rău, mama! Spune Daniel și Elle în același timp.
   - V-am spus de atâtea ori... În fine.
   - Jane, nu e vina copiilor ca te-ai trezit cu fața la cearșaf. De ce te enervezi fără motiv? Ii spuse Cedric.
    - Poftim? Ce ai zis? Se vede că nu mă cunoști...
   - Serios, Jane? Exagerezi.
   - EU? Tot eu exagerez! Am zis în fine dar tu ai continuat discuție pe care am încheiat-o..
   - Nu te-am văzut niciodată comportându-te așa... Parca nu te cunosc. Îi răspunde Cedric.
    - Nici nu mă cunoști! Chiar mi-aș dori sa ma cunoști adevărat. De când am început să vorbim am simțit o reținere față de tine, Cedric. Asta.. doar din cauza ta. Mă faci să simt că sentimentele mele pentru tine nu sunt reciproce...
   - Copii, vă rog, mergeți în cameră. Vă chem în jumătate de ora pentru micul dejun. Le spuse Cedric.
  - Jane, ascultă-mă, nu știu ce se întâmplă dar discutia asta a pornit de un lucru mărunt și irelevant și cred că nu are rost sa o continuăm. 
  - Mda.. Nu îți pasă, observ.
   -Fie cum zici... Merg sa pregătesc..
  Cedric nu apucase să își termine fraza, Jane plecase. Rămase trist cinci minute uitându-se în gol și gândindu-se la o mulțime de lucruri.  

  Putin mai tarziu Cedric terminase de pregatit micul dejun si o cheama si pe Jane insa aceasta refuza spunandu-i ca o sa-si pregateasca singura  micul dejun mai tarziu. Cedric nu intelege acest comportament fara motiv pe care-l are Jane . 

   - Jane, asculta-ma , imi  pare rau ca te-am suparat dar tu ai exagerat , chiar nu e un motiv sa te comporti asa. Parerea mea.

 - Pleaca de aici , Cedric.

  - Incerc sa-mi cer scuze...

 - Pastreaza-ti scuzele pentru tine.

- Ce ... ok. Pa.

 Jane nu ii mai raspunse , isi daduse doar ochii peste cap, gest care-l enerveaza cel mai mult pe Cedric.

   Cedric se gandea la o multime de lucruri in legatura cu cearta pe care a avut-o cu Jane. Primul gand care-i trecea prin minte fusese distrugerea lui...