O simplă coincidență sau nu

Capitolul 5

   - De ce te comporți așa cu Elle?
   - Poftim? Mă comport cum mi-ați ordonat, doamnă!
   - Haha.. Tu mă crezi oarbă, Cedric?
   - Nu.. Normal că nu..
   - Atunci de ce naiba ai mers în forma ta originală, i-ai cerut scuze apoi ai fugit ca un cățel? Știi cât este de riscant să te transformi în lumea aceea?
  - Știu, îmi pare rău, doamnă! Nu o să se...
  - Eu am pus două întrebari și aș prefera să răspunzi la ambele.
  - Pentru că m-am simțit vinovat. M-am comportat atât de..
  - Atât de prost! Haha.. Ești un eșuat Cedric. Nu știu de ce naiba dintre toți supușii mei te-am ales fix pe tine.
  - Îmi pare rău, doamnă! Promit că nu o să se repete. 
   Cedric stătea în genunchi cu capul în jos în fața unui tron acoperit cu flori de lavandă. Pe acel tron era o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, decoltată și lungă încât înconjura întreaga încăpere. Cedric ridică încet privirea spre femeie și o privește în ochii săi verzi. Părul șaten al  doamnei era scurt, pana la umeri și foarte creț, iar buzele ei erau asemenea lavandei, mov.
  - Cedric!
  Țipă dintr-o dată atât de tare încât vocea sa a răsunat ca un ecou.
  - Da, doamnă!
  - Mi-ai uitat numele?
  - Nu, doamnă Gizeh!
  - Așa mai merge! Să revenim.. Ok, te iert de data asta. Acum vreau sa îmi îndeplinești misiunea din seara asta.
  - Orice doriți.
  - Cred că știi deja ce vreau! Haha!
  - Distruge-o pe Jane și pe fiica sa! Pe micuțul Daniel să-l cruți, până la urmă este fiul meu.
  -Am înțeles, domniță!
  - Nu! NU! SA NU FACI ASTA!
S-a auzit o voce din colțul încăperii. Apoi Cedric a plecat.
  De ce trebuie tot timpul să o ascult pe ea?! M-am saturat de toate ordinele ei. Urăsc sa ma transform de fiecare dată într-un bărbat. Îmi iubesc înfățișarea mea originală.
  - Jane! Iubito? Sunt acasă.
  - Bună dimineața, iubitule! Ai fost la alergat?
  - Da, draga mea! Astăzi vreau sa pregătesc eu micul dejun, pot?
  - Desigur!
  - Perfect! O sa fie o surpriză! Vă aștept într-o jumătate de ora la masă! 
                             
                            ***
   - Mamă, tu ai gătit?
   - Nu, draga mea, astăzi Cedric a dorit sa gătească. Scumpule, cum se numește micul dejun pe care l-ai pregătit?
  - Am pregătit tamagoyaki (omleta tip ruladă japoneză) și niște pește. Este un mic dejun japonez, l-am pregătit special pentru Elle, știu ca îi place mâncarea asiatică, mai ales cea japoneză.
  De unde naiba știe el ca mie îmi place asta. Probabil i-a spus mama. Oricât de bine ar arăta, eu nu o sa mănânc nimic preparat de el, mai bine as muri de foame.
  - Gustă, Elle, vreau sa știu cum ți se pare.
  - Nu îmi este foame. Mâncați voi.
  - Haide..
   Cedric a luat puțin în furculiță și a încercat sa îi dea lui Elle, însă nu a apucat bine sa o ridice ca Elle i-a împins mâna și toată mâncarea căzuse la el în poală.
  - Am zis ca nu vreau, ce naiba nu înțelegeți?! Lasă-mă în pace, Cedric!
  Cedric începuse sa râdă în timp ce se ștergea, Jane a venit și ea să-l ajute.
  - Este în regulă, Jane. Ma descurc, continuă să mănânci.
  - Domnișoară, sper ca ai ceva de spus.
  - DA, am! La revedere!
  Când sa plec de la masă mama îmi trase o palmă zdravănă pe un obraz apoi pe celălalt.
  - Treci în camera ta și dă-mi telefonul, ACUM!
  - Nu vreau, este telefonul meu, nu ai dreptul să mi-l iei! Acum lasă-mă sa plec, tu ai grija de bebelușul Cedric, poate furculița i-a spart ouăle.
  -Obraznico!
  - Jane, las-o.
  Spre surprinderea ei, Cedric începuse sa râdă.
  - Dar...
  - E în regula, o înțeleg. Haide continua sa mănânci ca e destul de târziu și o sa întârziem la birou.
  - Am și uitat, trebuie sa îți dau dosarul unui client, nu prea mulțimit de treaba pe care am făcut-o la ultimul proces. Sunt prea stresata.
  - Heii.. Stai liniștită. Este în regulă. Mi-a venit o idee! Ce ar fi sa ne luăm amândoi un concediu? Măcar o săptămână, asa o sa am ocazia sa stau mai mult timp cu Daniel și Elle.
  - Este o idee destul de bună... Însă..
  - Știu la ce te gândești dar ai încredere în mine, o sa o fac pe Elle să mă placă.
  - Sper!
  - Nu spera! Îți promit! Când fac o promisiune pentru persoanele importante din viata mea o îndeplinesc cu orice scop!
  -Mulțumesc, dragule!
  Daniel fugise la Elle sa îi spună noutățile.
   - Elle! Ghici ce am auzit!
   - Nu mă interesează nimic legat de acel Cedric!
  - Ascultă-mă. Cedric i-a spus mamei că vrea să petreacă mai mult timp cu noi și a promis ca te va face să-l placi!
   - Haha.. Niciodată.
  Dintr-o data telefonul lui Elle se aprinse și a primit un mesaj.
  - Stai puțin, Daniel.
  Ce naiba..
  - Ce scrie?
  - Nu înțeleg.. Este un mesaj fără număr, scrie "Niciodată să nu spui niciodată și P.S seara minunata vei avea!"
  - Ce crezi ca înseamnă? Ce vrea sa spună?
  - Nu știu. O să vedem..
  - Nu vreau sa aflu!
  - Nici eu dar n...
  -Bună, copii! Eu și mama ta vrem să ne petrecem ziua de astăzi împreună cu voi. Asa ca, pregătiți-vă, vă aștept jos în zece minute.
  - Nu vreau!
  Dar Cedric a închis deja ușa.
  - Du-te în camera ta, Daniel. Vreau sa ma îmbrac.
  - Ok.
  - Mamă, de ce trebuie sa vin și eu?
   - Termină cu întrebarile astea, Elle!
   - Mda..
   - Sunteți gata?
   - Da, dragule.
   - Perfect! Acum urcați în mașină, o sa fie o surpriza!
   - Unde mergem?
   - Ar fi drăguț dacă ne-ai spune.
   - O sa fie o surpriza, v-am zis.
   - Mda, oricum nu mă interesează.
   - Ok.. Elle. Am înțeles, nu te interesează. Haha.
  - Râzi ca prostul. Spuse Elle în șoaptă.
  - Poftim? Repeta, domnișoară!
  - Nimic. În fine.
  - Așa sper!
  - Am ajuns!!
  - Parcul dragonului! Este preferatul meu!
  - Oh! Perfect atunci, Daniel!
Cedric tot mergea pe lângă Elle, iar ea tot se dă la o parte.
  - Jane! Am o idee!
  - Ce idee, Cedric?
  - Hai sa ne împărțim. Tu vei merge cu Daniel, iar eu o sa merg cu Elle. Ce spui?
  Daniel și uita la Elle, Elle se uita furios la mama sa, iar Cedric zâmbește privindu-i pe toți.
  - Nu cred ca este o idee prea bună, Cedric. Nu vreau ca Elle sa se comporte urât cu tine iar. Nu meriți asta.
- Este în regula, serios. Deci sa mergem! Voi în stânga, noi în dreapta. Haide Elle.
  - Mda..
  - Dacă sunt probleme sa îmi spui.
  - Stai liniștita, Jane. Totul o sa fie bine.
  Jane nu mai răspunse doar a afirmat din cap.
  - Deci.. Elle..
  - Nu vreau sa vorbesc cu tine.
  - Știu dar te rog, ascultă-mă puțin.
  - În fine, spune ce vrei dar sa nu te aștepți sa vorbesc la fel de mult cu tine.
  - Bine. Deci, eu te înțeleg, îți înțeleg comportamentul, știu de ce nu mă placi și din această cauză nu o sa încerc sa te oblig sa ma accepți ca tata al tău.
- E un început destul de bun.
- Mulțumesc, stai sa continui. Nu ai întrebat de ce înțeleg dar o sa spun. Te înțeleg pentru ca si eu am pățit același lucru cam tot când eram de vârsta ta, însă, eu nu m-am comportat așa. Am încercat sa îmi suport noua mama vitregă care se comporta foarte urât cu noi și care pana la urma a reușit sa plece cu tata. Și încă un motiv pentru care nu pot sa ma supăr pe tine, întotdeauna mi-am dorit o fetiță așa ca și tine, drăguță.
  - Am înțeles. Atât?
  - Dar eu nu pot avea copii și de aceea sunt mai mult decât mulțumit ca am o fetiță ca și tine și pe fratele tău, desigur. Sunt mulțumit sa  știu ca pot sa stau în aceeași casă cu tine și sa te văd în fiecare dimineață.
  Dintr-o dată Cedric a început sa se miște în toate părțile căzând jos la pământ.
- Aah! Doare.. Oprește-te, oprește-te.
  - Cedric! Cedric! Ce ai pățit?
  Elle se lasă jos și ii pune capul pe piciorul ei.
  - Cedric?
  Cedric o luă de mână apoi a leșinat...