Anisia-lupta dintre elfi și dragoni [FINALIZAT]

Capitolul II

PESTE 12 ANI

-Anisia! Ai luat totul?

-Da mamă, spun si ma îndrept spre mașină.

    Mi-e greu să mă dezlipesc de locul ăsta, aici am copilărit, aici am trăit până la 17 ani, dar partea bună este că mama nu vinde casa, asta chiar mă bucură.

-Mamă, amintește-mi te rog! De ce ne mutăm?

-Cum de ce? Ți-am mai zis, în orașul ăla am trăit eu și întreaga mea familie când eram eu mică. La 20 de ani am plecat de acolo.

-Pentru că l-ai cunoscut pe tata nu?

-Exact, acum, haide in mașină, Ștefan ne așteaptă la noua casă.

    Ștefan este soțul mamei. S-a căsătorit cu el acum 3 ani, nu e el prea familist, dar dacă mama e fericită sunt si eu. Sper doar să nu-i frângă inima mamei.

-Daca în casă aia ai locuit tu, înseamnă că e veche.

-Așteaptă și vei vedea.

-Daca spui tu.

    După aproximativ 2 ore de mers cu mașina am ajuns la noua casă, vechea casă...în fine, odată ce m-am dat jos din mașină am rămas gură cască la vederea imensului conac. Avea porțile negre, în mijloc se află o fântână arteziană, condacul imens era alb cu nuanțe de gri si maro. În grădina erau o mulțime de flori si brăduleți. Aici vom locui?

-Wow, mamă, aici vom locui noi?

-Ce? Nu, casa noastră e asta. Spune si îmi face semn către casa de peste drum. O casă cu un singur etaj, cu gard de lemn si pietre în loc de drum. Nu e o casa urâtă, dar era frumos să fie conacul de alaturi casa noastră.

-Firar, murmur printre dinți.

-Ai spus ceva?

-Nu, hai sa intrăm în casă. Dar, unde-i Ștefan?

-Pe aici trebuie să fie.

    Intrați în casă am început să despachetez hainele în dulapul din camera mea pe care mi-a arătat-o mama. Am o camera destul de medie ca mărime. Am un șifonier destul de mare, un pat, noptieră, calorifer, geam, deci e o cameră decentă.
    În timp ce despachetam, am găsit o cutie de pantofi. Am si uitat de cutia asta, nu am mai deschis-o de 2 ani. Deschid cutia, iar înăuntrul ei se află lucrurile copilăriei mele: ursulețul meu Teddy, câteva poze cu mine, cu mama și cu tata când eram mică, jurnalul meu și amuleta tatălui meu. Iau ursul în brațe, e la fel cum mi-l amintesc, mic, pufos și drăguț. Pozele cu mine și părinții mei, cu tata...de care sincer, abia mi-l amintesc. Jurnalul meu roz și amuleta pe care mi-o pun la gât. Deschid jurnalul, înăuntrul lui sunt lipite foi colorate, poze și acțibilduri cu prințesa Barbie. Știu că tata mi-a luat acțibildurile astea, după ce m-am rugat 3 zile de el să-mi ia si mie după ce am văzut la verișoara mea, si am vrut si eu. Tată, mi-e așa dor de tine.