Dincolo de aparente

Capitolul 5

                    -Ana..vreau sa-ti spun ca imi pare rau pentru tot. Eu nu voiam sa te ranesc, spuse el in soapta cu lacrimi. Nu l-am vazut niciodata plangand. Il tin strans in brate si il aud suspinand. Cred ca

ii pare rau. Ii spun la ureche ca totul e bine, ca totul a trecut, dar nu da importanta cuvintelor mele. Ana, recunosc, la inceput nu te puteam vedea ca pe o iubita, nu credeam ca o sa ajung sa te iubesc..

Nu trebuia sa accept ce imi ceruse Kaira, dar intr-un fel ma bucur. Daca ea nu facea acel plan, eu nu m-as fi indragostit de tine, nu as fi cunoscut fericirea si iubirea atat de puternica pentru o persoana,

nu as fi stiut niciodata cata tristete imi aducea gandul de a te pierde, chiar daca la final te-am pierdut. Mi-ai facut zilele cele mai fericite, adoram timpul petrecut alaturi de tine, te adoram pe tine,

adoram sa te vad zambind si fericita. Pe zi ce trecea, cu cat petreceam mai mult timp alaturi de tine, cu atat de iubeam mai mult. In fiecare zi asteptam sa te revad, sa vorbesc cu tine si sa imi fi alaturi.

Adoram felul in care ma priveai si felul in care imi vorbeai cu atata dragoste. In fiecare zi imi era frica ca vei afla cum am iceput sa vorbim, nu trebuia sa fie asa, si stiam ca te v-oi pierde in momentul

acela, asa ca am ezitat sa iti spun..In ziua in care Kaira ti-a spus totul, a fost din cauza ca i-am spus ca nu mai vreau sa-i fac jocul, fiindca m-am indragostit de tine, iar ea nu a acceptat asta, in momentul

respectiv, voia sa se razbune pe mine, si singurul mod in care putea era sa iti spuna tie tot si sa faca ce a facut dand vina pe mine. Jur, nu eu i-am dat pozele si nu eu le-am postat..trebuie sa ma crezi,

tu ma cunosti cel mai bine...imi pare atat de rau, spuse el cu lacrimi in ochi. Ma privea cu o privire trista, in care in ochi i se vedea ca regreta tot. Nu stiam ce sa ii spun, cum sa reactionez, l-am luat

in brate sa-l linistesc. M-am gandit la tine in fiecare zi, voiam sa iti scriu si sa te caut, dar nu voiai sa ma vezi si sa vorbesti cu mine. In fiecare zi regretam tot ce am facut si faptul ca te-am pierdut..pe

tine, singura persoana care m-a iubit cu adevarat si care mi-a fost alaturi chiar si atunci cand nu meritam. Cand am vazut ca mi-ai scris, eram cel mai fericit, am spus ca v-oi indrepta totul, spuse el

ridicandu-si privirea spre mine. Te rog iarta-ma.. Nu stiam ce sa-i spun, ramasesem uimita..M-am apropiat incet spre el, mi-am pus mainile in jurul gatului lui si l-am sarutat apasat pe buze. Nu s-a

impotrivit, dinpotriva a raspuns la sarut. Mainile lui alunecau incet pe spatele meu. Urcau si coboreau, mangaindu-mi corpul. Mii de fiori imi trecea prin tot corpul. Este cel mai bun raspuns pe care

i-l puteam oferi. Un cel mai frumos te iert. Ma strangea tare la piept in timp ce sarutarile lui le simteam pe tot corpul. A coborat incet spre gat, apoi urca incet spre buze. Ne priveam in ochi si nu

indrazneam sa spunem ceva. "Multumesc", spuse el incet. Am stat impreuna pana la ora 22:30 iar pe urma m-a condus acasa. La intrarea in casa m-a prins de mana si m-a tras spre el. Ma privea

in ochi si m-a sarutat pe frunte.

- Tot fetita mea mica ai ramas. Noapte buna.

- Noapte buna, spun eu zambind. Merg sa fac un dus si pe urma ma asez in pat si incep sa scriu in jurnal. Privesc stelele si zambesc. Ma indrept incet spre geam sa privesc stelele mai bine

si imi amintesc acea seara petrecuta cu Mark acum ceva timp. Decisesem sa petrecem o seara in aer liber, asa ca ne-am luat paturi si am mers la locul nostru langa lac.Toata seara radeam, priveam

stelele, le denumeam, ne spuneam cele mai dulci cuvinte si ne bucuram unul de altu.

-As vrea sa imi petrec toate noptile asa alaturi de tine, spusese el incet, privindu-ma.

-Si eu, raspunseam eu zambind privind stelele.

- Te iubesc, Ana!

-Si eu te iubesc..pana la stele si inapoi, spusesem zambind si luandu-l in brate.

Imi amintesc acea seara deparca as fi trait-o in fiecare zi. A fost unul din cele mai frumoase nopti petrecute alaturi de el. Las geamul deschis si ma pun sa dorm. Ma gandesc din nou la el, primul gand

inainte sa dorm. Nu voiam ca aceasta zi sa se termine, stiam ca va urma ceva rau in cele din urma. Dimineata incerc sa-l sun pe David, dar fara rost. Nu raspunde. Nu am vorbit cu el de la ieri. Am

decis sa trec pe la el dimineata asta inainte sa merg la scoala..nu sta in firea lui sa faca asa. De mici am mers impreuna la scoala, chiar daca eu eram la alt liceu. Ma indrept cu pasi grabiti spre casa

lui si ajunsa acolo bat la usa. Peste cateva minute usa se deschise si mama lui ma intampina cu zambetul pe buze.

-Buna dimineata! Imi pare rau ca va deranjez asa de dimineata, dar imi fac griji pentru David. Nu mi-a raspuns la mesaje si nici nu l-am vazut la locul in care ne intalnim in fiecare dimineata,

spun eu.

-Buna dimineata, scumpo. Imi pare rau, dar David nu e acasa. A plecat de mai bine de jumate de ora.

-Bine. O sa incerc sa mai dau de el. Multumesc oricum. La revedere.

-La revedere, draga. O sa ii spun ca ai trecut pe aici.

-Bine! Daca nu e acasa, nu e la locul nostru, unde este? De ce nu vorbeste cu mine? Incerc sa-l mai sun de cateva ori, ii mai las cateva mesaje, dar degeaba. Incepusem sa ma intristez si sa imi

fac griji. Mergeam incet spre liceul, singura, pierduta prin gandurile mele, pana ce am auzit telefonul. E un mesaj de la David. "Te rog sa ma lasi in pace. NU MAI VREAU SA AUD DE TINR IN

VIATA MEA. ESTI O..."