Dincolo de aparente

Capitolul 2

Pe drum spre casa David imi pusese o mie de intrebari despre ce voia Kaira sa ii spuna,despre ce i-am ascuns si de ce nu zic nimic. Incerc sa imi gasesc cuvintele pentru a-i povesti tot,dar ceva ma retine

si asta ma macina. E prietenul meu cel mai bun,ar trebui sa ii pot spune tot, nu?

-Imi zici odata care e toata faza cu fata asta, cu tine?

- Da, iti spun,dar nu stiu cum..nu stiu cum sa incep..

- Cu inceputul, ce zici?

-E greu sa povestesc ceva ce ma macina si ce voiam sa il las in trecut. As vrea sa iti povestesc dar nu cred ca acum e momentul, nu ma simt pregatita sa spun cu voce tare..

- E ok. O sa astept pana o sa te simti pregatita,daca asta doresti. Spuse el luandu-ma in brate. Il privesc in ochi si simt ca e dezamagit de mine. E dezamagit de fata in care m-am transformat..si

sincer, si mie imi este. As vrea atat de mult sa ii spun,dar ma gandesc ca daca afla poate il pierd si e ultimul lucru pe care l-as vrea.

-Te pot ruga ceva,David?

-Spune.

-Stai departe de ea, te rog..

-Bine. Ne vedem maine dimineata. Ma pupa pe frunte si se indeparteaza de mine. Merg incet spre casa,pierduta in gandurile mele cand apare Kaira in fata mea.

- SI, cum a reactionat cand i-ai spus?

-Nici aici nu pot scapa de tine? De ce ai venit? Ce mai vrei de la mine? De ce intereseaza atat de mult David?

-Prea multe intrebari. M-am mutat aici,scumpo! Suntem in acelasi liceau,din nou.Ce dragut,nu?

-Treci la subiect!

-Baiatul acesta, David, e iubitul tau? E frumusel rau.

-Nu si stai departe de el!

-Foarte amuzant. Nu pot sta departe de un baiat atat de frumos mai ales ca ador cand te enervezi ca ma vezi in preajma lui. Il iubesti,draga mea?

-Ha ha, e prietenul meu cel mai bun. Spune ce vrei si pleaca odata!

-Degeaba negi ca ai lasat tecutul in spate, fiindca eu stiu ca partial, inca face parte din prezent, iar eu o sa fac sa fie prezent complet. Zambeste cu rautate si se departeaza de mine.

-Du-te naibii, strig eu dupa ea. Intru in casa si ma grabesc sa ajung in camera sa-l sun pe David. Ma asez in pat si formez numarul lui cand zaresc un buchet de trandafir si un bilet pe birou.

Las telefonul si ma ridic sa iau biletul. Nu am curaj sa deschid biletul. E un bilet anonim. Dupa minute in sir in care ma plimbam prin camera si incercam sa-mi pun gandurile in ordine,am decis

sa deschid biletul pana la urma. Nu a fi ceva de rau, cine stie? Poate am un admirator. Asa penibila pari, imi spuneam in gand. "Nu o sa fii niciodata fericita", citesc in continuu de cateva minute. Cine a

a fi trimis biletul? Ce vrea de la mine si de ce nu ma lasa in pace? Incep sa ma gandesc la trecutul pe care am incercat din rasputeri sa il las in urma, sa ma desprind de greselile pe care le-am facut si pe

care am promis ca nu le voi mai repeta. Ma asez in pat cu o ceasca de ceai si pierduta prin gandurile mele. Privesc apusul de soare si imi fac curaj sa-i spun lui David tot. Scriu si tot sterg,nu-mi gasesc

cuvintele. Iau o pauza si ma indrept cu pasi lenti spre sifonierul meu, la cutia in care am pus jurnalele,biletelele,pozele pe care am decis sa nu ma mai ating niciodata de ele fiindca acolo sunt toate

sentimentele,amintirile care mi-au provocat atata suferinta. Sunt pline de praf..Recitesc tot..cuvant cu cuvant, si retraisc parca fiecare moment. Simt fericirea,tristetea,furia pe care am simtit-o acum

ceva timp in urma din partea "celei mai bune prietene" si a baiatul pe care l-am iubit din toata fiinta mea. Oare nu e momentul pentru a lasa totul in urma? Ar trebui sa imi infrunt trecutul si sa pun

capat acestui cosmar? Pierduta prin gandurile mele,gasesc agenda mea veche. De acolo iau numarul lui si ii dau mesaj. Vreau sa termin tot ce nu am terminat, trebuia sa raman nu sa fug fiindca ma

speriasem. Acum e momentul. "Buna! Vreau sa vorbim" ii scriu eu, Dupa cateva minute primesc un mesaj de la el "Ok. Ne vedem la ora 20:00 la locul nostru". Nu voiam sa il vad, dar daca asta

trebuie sa fac pentru a termina tot, o voi face. Pana se apropie ora la care ar trebui sa merg, ma gandesc la ce ar trebui sa-i spun. E ora 19:30, imi iau o rochita alba lejera, pantofii, parul il las pe spate

dacut bucle si ies din casa. Nu ma grabesc, nu vreau sa-l vad asa de mult. Ma apropiu de locul nostru..fiorii incep sa apara, iar fluturasii nu lipsesc si ei. E momentul sa-l intalnesc din nou,parca e

prima data..prima noastra intalnire aici,primul nostru sarut,primul "Te iubesc". Lacrimile incep sa imi alunece pe obraz, dar le sterg instantaneu de cum il vad acolo. A ajuns mai repede..sta pe banca

imbracat intr-o pereche de blugi si un tricou alb, ca de obicei,ceva simplu. Cu parul ravasit intr-o parte, ochii lui albastrii privind spre lac si cu zambetul pe buze. Ma apropiu de el, nu apuc sa spun

nimic, mi-o luase inainte.

-Buna,Ana. Mi-a fost dor de tine, spune el cu o voce ragusita si linistita.

-Buna,M....