Dincolo de aparente

Capitotul 6

   "ESTI O MINCINOASA", era tot ce imi suna in cap. Voiam sa vorbesc cu el, sa rezolvam problema, sa stiu ce am facut, dar nu am dat de el. Toti imi spuneau ca plecase cand vedea ca ma apropiu..

Spre casa am decis sa trec pe la el si sa-l astept acolo. Ma asez pe treptele din casa si fiecare amintire cu noi imi apare in minte. Lacrimile incep sa alunece incep pe obraz, il pierd, iar asta ma doare enorm

de mult. Intr-un tarziu il zaresc apropiindu-se de mine, nici nu ma priveste. Ma ridic imediat iar privirile noastre se intalnesc. Ii observ furia din ochi si felul in care ma priveste. E de nerecunoscut.

-Ti-am zis ca vreau sa ma lasi in pace, ce nu intelegi? Spune el furios ridicandu-si vocea la mine.

-Vreau doar sa vorbim. Vreau sa stiu de ce ma urasti, de ce vrei ca prietenia noatra sa se termine? spun eu cu vocea tremuranda, incercand sa ma abtin din a plange.

- Chiar te prefaci ca nu stii, bine a spus Kaira. Imi este scarba de tine! spuse el cu dispret privindu-ma in ochi. Tu imi ziceai cat rau ti-a facut ea tie, te dadeai o victima, cand colo, tu erai

cea care o faceai sa sufere, iar pe mine ma minteai si imi ziceai sa stau departe de ea. De ce? Iti era frica ca imi va zice adevarul? Iti era frica ca e mult mai buna decat tine si nu voiai pe locul 2, asa

cum ai facut si la fosta ta scoala? Spune!? Nu imi vine sa cred ce persoana am iubit. Imi e mila de tine, crede-ma!

-Lacrimile imi curgeau siroaie pe obraji. Nu puteam sa cred ca a spus asta, persoana care ma cunoaste de o viata. Printre lacrimi si suspine, singurul lucru pe care il puteam spune a fost

" Chiar crezi ca as face asta? Tu cel care ma cunoaste de o viata..", dar el nu spunea nimic, se uita dispretuitor la mine. S-a indreptat spre usa cand l-am prins te mana si i-am cerut sa ma asculte, dar fara

rost.

- Dispari! spuse el nervos, dar nu i-am dat importanta, nu voiam sa renunt la el, nu voiam sa il pierd si sa ma urasca pentru ceva ce nu am facut. Il prind de mana si ma apropiu de pieptul lui,

il privesc cu lacrimi in ochi si-l rog sa ma asculte, dar in momentul urmator ma impinge si cad pe trepte si raman jos inconstienta. Ma trezesc la spitala, nu stiam cum am ajuns acolo si cine m-a dus.

Tot ce imi amintesc este ca il rugam pe David sa ma asculte si in urmatoarele secunde cadeam pe trepte. El nu era aici, iar lacrimile au inceput din nou sa imi alunece pe obraz. Mama intra in camera

ingrijorata. Se grabeste sa ma ieie in brate si sa-mi spuna ca totul va fi bine. Printre lacrimi ii soptesc ca l-am pierdut, ca David nu vrea sa ma mai vada si ca nu vreau sa-l pierd. Dupa minute bune de

plans imi sterge lacrimile si imi spune ca niciun barbat nu-mi merita lacrimile, ca la un moment isi va da seama ca a gresit neavand incredere in mine, iar cand se va intoarce, va fi mult prea tarziu. O rog

sa iasa sa imi cumpere ciocolata calda, chiar aveam nevoie. Mi-am verificat telefonul gandindu-ma ca David imi scrisese, dar fara niciun rezultat. Singurul mesaj pe care il aveam era de la Mark..aflase

ca am ajuns la spital si era ingrijorat, dar nu i-am raspuns. Nu vreau sa vorbesc cu nimeni, vreau doar sa stau singura. Dupa cateva minute usa de la camera unde eram s-a deschis, iar Mark intra cu un

ursulet in camera si zambind. Era fericit de momentul respectiv, chiar daca eu eram cea cu probleme, dar m-a facut sa zambesc. Se apropie de mine si ma intreaba daca sunt bine, mama ii spusese tot,

erau amandoi acasa si m-au asteptat pana ce au primit un telefon spunandu-le ca sunt la spital. Se aseaza langa mine si ma priveste trist, stie ca nu sunt bine, voia sa ma intrebe ce s-a intamplat, cu

cuvintele mele, dar nu are curajul..si ma bucur ca nu o face. Pana seara tarziu a stat langa mine si mi-a ridicat moralul. Am glumit, am povestit si am depanat amintiri, ceea ce m-a facut sa uit putin de

David. El plecase dupa ce am adormit, dar cand usa s-a inchis, m-am trezit brusc. Mi-am luat telefonul si am format numarul lui David si am inceput sa-i scriu. Daca nu a vrut sa vorbeasca cu mine,

va citi tot ce am de spus. "Buna! Sunt bine, daca cumva iti pasa. Iti multumesc, ma asteptam sa-mi fi alaturi, dar m-am inselat, cumai facut-o si tu. Vreau sa-ti spun ca te inseli, nu i-am facut nimic

Kairei,dar nu te oblig sa ma crezi. Ar trebui sa o faci singur, ma cunosti de 18 ani, stii de ce sunt in stare si de ce nu, iar asta ma doare. Nu am crezut niciodata ca noi am putea ajunge in punctul acesta,

ca ne pierdem si ca totul se va termina. Nu o sa mai incerc sa-ti explic fiindca tu o crezi oricum pe ea. Sper ca intr-o zi sa iti dai seama, ca intr-o zi iti vei aminti cine sunt si cum sunt, ca intr-o zi sa iti

para rau, dar cand acea zu va veni totul va fii tarziu. M-a durut faptul ca te priveam plangand incercand sa-ti spun tot si tu erai indiferent si rece. Nu am sa te mai deranjez, am sa dispar asa cum iti

doresti. Ma bucur ca te-am cunoscut si ca mi-ai facut cele mai frumoase amintiri, iti doresc sa fii fericit si sa ai grija de tine. Adio David", scriu ultimile cuvinte in lacrimi, e cel mai bine.

A trecut cateva saptamani de la acea intamplare. Eu cu Mark ne-am apropiat din ce in ce mai mult, am inceput sa ne petrecem tot timpul impreuna si am decis sa ne mai acordam o sansa la

momentul potrivit. Eu si David nu am mai vorbit, am incercat sa-l ignor cat pot de mult. Recunosc, nu a fost usor, ne priveam pe furis, dar nu m-am abutut de la ce am inceput. M-am asezant pe banca

de langa terenul de fotbal, unde candva era locul meu si a lui David, si am inceput sa scriu in jurnal. Dupa cateva minute cineva se aseaza langa mine. Imi ridic privirea si il vad pe David.

-Locul nostru. Inca vii pe aici, ma surprinzi, spuse el, dar eu imi intorc privirea in jurnal si il ignor. Ma ignori? Acum ceva zile plangeai dupa mine, spuse el razant. Ma intorc

nervoasa spre el si il privesc dispretuitor.

-Regret ca am plans dupa cineva ca tine! Spun eu ridicandu-ma de pe banca. Poate chiar ai facut o alegere buna, alegand-o pe ea, m-ai facut sa imi dau seama ce fel de persoana cu doua

fete esti si.. Nu reusesc sa spun toata propozitia cand ma prinde de mana si ma trage furios spre el. Ma priveste in ochi, iar cu o mana ma trage spre el si cu cealalta ma strange de mana. Incerc sa ma

indepartez de el, dar fara vreo sansa. E mult mai puternic decat mine

-Lasa-ma! Strig la el, dar nu ma baga in seama. Ma strange din ce in ce mai tare de mana, incep sa simt durerea si ii spun sa se opreasca fiindca ma doare, dar strange si mai tare atunci.

                  -Da-i drumul! Se aude o voce din spatele meu. E...