The Prisoners *In curs de editare*

Capitolul 35. Ultimul capitol.

Calatoria a fost destul de scurta. Jennie a dormit mai tot timpul asa ca am avut o grija in minus, plus ca Scott o cara.

Stati, nu v-am zis cine-i Scott,nu? Nici Jennie?

Scuze...

El este un amic de al lui Louis. Mai singurul cu care ma puteam intelege din miile sale de ''pretenasi''.

Iar Jennie e fetita mea. Si a lui Louis dar... nu mai conteaza.

In fine, am gasit cu usurinta casa lui Greg. Oricum, am vizitat-o de atatea ori deja! Atatea amintiri frumoase...

Scott- Fa, nebuno, nu te mai holba atata la pereti ca intri in depresie.

Ce maniere de gentleman! Pun pariu ca in toata Marea Britanie nu se mai gaseste ca el.

Deci, am ajuns in fata casei sale si am observat ca un biletel e agatat de clanta.

Nu cred ca Greg ar pune scrisoarea intr-un astfel de loc dar...

Cu tragere de inima iau biletelul si-l citesc:

Draga mea,

Imi pare rau dar a intervenit o urgenta. Matusa Lucy se simte groaznic. Si e si batrana. Deci, iti dai si tu seama ca poate deceda oricand. Si noi o iubim.

Deci, sper ca te-ai prins.

Nu suntem acasa, babe.

Dar, Theo va va tine de urat.

Cu placere.

:3

Diana- PE BUNE?

Scott- Ce scrie?

Diana- Nu-s acasa. Doar Theo a ramas.

Scott- Eh, ne descurcam noi.

P.S. Scrisoare e pe masa din fosta sa camera.

Cu grija pasim incetisor in casa, fiind intampinati cu... mult entuziasm de Theo.

Totusi, nu pot intelege cum au lasat un copil de 12 ani singur in ditamai vila?!

Theo- Sar'mana. Cum a fost drumu'?

Scott- Ok. Nimic iesit din comun. Apropo, arata-ne si noua camerele in care vom sta peste noapte. Am obosit s-o tot car pe Jennie.

Theo- Desigur. Uite, pe aici.

Cat timp, l-a indrumat pe Scott in conac, eu am stat in bucatarie si am pregatit cate ceva din mancare. Jennie va fi foarte infometata. Simt asta.

Dar, pe bune, nu mai am rabdare. Vreau sa citesc scrisoarea aia sau mor aici!!!

*peste o ora*

 M-am trezit cu capul pe masa din bucatarie. Se pare ca am adormit.

Scott mi-a lasat un biletel.

Rezumat: Sunt singura in casa si pot sa ma duc sa vad in liniste scrisoarea.

M-am decis sa-mi fac o cafeluta. Am pus ibricul pe aragaz si am plecat, nemaiputand rezista tentatiei.

Intru in camera sa.

Wow, inca se mai simte mirosul de You& I, ok, + miros de sosete murdare, dar mnah...

Frumos impachetata, intr-un plic albastru, cu o fundita argintie pe el si cu un picur de sange... imi aminteste atat de mult de Niall.

Tot nu inteleg ce motiv ar fi putut avea sa se sinucida! Avea totul!

O familie iubitoare...

Bani...

Prieteni...

Viata sociala...

Nu pricep!!!

Ma hotarasc sa inchid usa cu lacatul pentru a fi sigura ca Jennie nu ma va putea plangand. Nu vreau sa sufere. Ii doresc un viitor bun, pe care nu si-l poate construi ducandu-se la psiholog mai des decat la scoala.

In fine, deschid, cu mainile tremurande, plicul.

Dragii mei,

In acest moment nu mai sunt printre voi. Deci, va rog, inchinati o briosa si un pahar de suc pentru mine!

Mor. Are ganduri ciudate.

Ok,ok, stiu ca toti va ganditi sa termin odata cu glumele astea dar nu o voi face! E scrisoarea mea :P

Pe bune?!

Va iubesc!

Aww

Dar nu asta e motivul lucrului pe care -l voi face! Mereu ati fost buni cu mine, viata mi-a dat multe lucruri, majoritatea destul de marunte, dar cateva DECISIVE nu mi le-a dat. De cand eram mic, am fost prieten cu Lou. (Il iubesc! Un om minunat! Sper ca ne vom intalni in ceruri!) Odata, vorbeam despre viitorul nostru. Ne propusesem se devenim pompieri si sa ajutam lumea impreuna.

Ce dragut!

Sa fim mereu impreuna! La bine si la greu! Si sa locuim intr-o vila in Miami impreuna cu nevestele noastre si niste bichoni bolognese.

Tot nu pricep!

Dar soarta n-a vrut sa fie asa. Ne-am separat.

El s-a casatorit cu o fata minunata pe care o voi admira mereu. Eu m-am izolat.

El are (ok, a avut) un copil. Eu nu am si nici nu voi avea.

De fiecare data cand trecea pe strada, toti il salutau si ii transmiteau urari de bine. Pe mine m-au uitat.

Dar, avem un lucru comun:

Ambii am murit din prostie.

El din a sa, eu din... a mea.

Nu pot da vina pe nimeni pentru ce a fost, este si va fi.

Asta e soarta.

Va urez noroc. Sa nu faceti aceleasi prostii ca mine.

Stai... Imi pare sau miroase a fum?

In cateva clipe, focul si-a facut aparitia. Prima data usa. Pe urma s-a extins treptat. Nu aveam nici un telefon la mine. Nici o cale de scapare. M-am hotarat sa ma mai uit inca odata la scrisoare. Cu un scris mic, pe plic, era scris:

Dragoste eterna si respect, Diana.

 Imi pare rau. A fost un om bun.

 Sper ca va spune asta cineva si de mine.

S F A R S I T

 ____________________________

E sfarsituuul!

Waka waka.

I finished.

Si vreau sa va multumesc. Pentru fiecare minut din viata voastra in care mi-ati citit ce am scris eu aici.

Va iubesc, ma. Fiti fericite.

P.S. Nu ma injurati, va rog.