Autoarea *P.O.V*
-Jimin...
Yoongi credea că visează. Avea impresia că în orice secundă avea să se trezească dintr-un vis și avea să se întoarcă la realitatea cruntă în care Jimin îl respinge și în care Jimin nu simte la fel.
Deși, până în momentul de față, Yoongi tot nu știe ce e în gândurile lui Jimin, așa că mai bine să nu-și facă iluzii, ca să nu fie dezamăgit mai apoi. Însă, pe Yoongi îl încânta nespus de mult și faptul că, Jimin venit până la el acasă, ca să vorbească, și nu a preferat să o facă la telefon. Sau chiar deloc.
A avut curajul să facă asta, și-a pus ordine în gânduri și a pornit în fugă spre apartamentul băiatului cu plete argintii, pentru a vorbi cu el. Iar acum, aici, parcă tot curajul său s-a evaporat.
Când l-a văzut pe Yoongi, i s-a rupt inima pentru câteva minute bune. Și-a amintit cum îl lăsase în acea zi, cu ochii în lacrimi, și îi părea nespus de rău. Îl durea durerea lui Yoongi.
Tocmai asta l-a împins să vină până aici, în fața lui Yoongi. Se simțea vinovat, îl durea că l-a ignorat pe Yoongi atâta timp. Și a venit până aici, ca să rezolve totul. Îi era atât de dor de Yoongi, de zâmbetul său gumat, de ochii care îi străluceau de fiecare dată când îl privea...
Jimin era hotărât să rezolve totul. Nu știa însă în ce fel. Bineînțeles că voia să rezolve totul, dar nu-și găsea cuvintele. Îi era frică să nu-l rănească mai tare pe Yoongi.
Pentru că, aparent, Jimin era în stare să rănească oamenii, fără să-și dea seama, foarte tare, și uneori aproape iremediabil. Realizând asta, aproape că încremenise. Când a devenit așa? Când s-a schimbat așa brusc? Îi era rușine de el însuși. Nu voia să rănească oamenii la care ține. Ăsta nu era Jimin...
Yoongi însă aștepta cu sufletul la gură să vadă ce avea să se întâmple. Faptul că Jimin venise până acolo, însemna enorm pentru el.
Era un pas înainte. Unul mic, dar cu o însemnătate uriașă pentru ambele suflete aflate la bătaie.
Jimin și-a găsit greu curajul pentru a face acest pas, a căror aparențe pot să spună că e nesemnificativ. Și din fericire, lucrurile poate aveau să devină bune. Mai bune pentru ambii dintre ei. Și poate că până la urmă, povestea lor va fi una cu final fericit în care, micul pas făcut de Jimin avea să fie motivul principal al continuității poveștii.
CITEȘTI
Before || <Yoonmin>☆
Fanfiction-De ce tot insisti sa iti spun "Te iubesc"? Iti poate spune altcineva. -Da, dar e atat de frumos cand mi-o spui tu..