Vibes | Changlix [română]

NEXT TO ME

Afară era frig. Neobișnuit de frig și întuneric. Cerul era melancolic și arăta de parcă era pe cale să izbucnească în lacrimi. Era iulie, dar vremea a trecut de la fierbinte la înghețată. O furtună se apropia. Undeva și cumva copii țipau, lumini pâlpâiau, iar vântul aduna crenguțe de copaci de pe jos ca o matură a naturii.

Felix a mers în continuare, cumpărăturile într-o mână, cu cealaltă încercând să își lege șnururile hanoracului. A renunțat pentru că știa că era o încercare prostească. Și-a tras gluga peste cap în timp ce vântul a început să adune crenguțe pârlite. Un fulger a luminat cerul pentru o fracțiune de secundă înainte de a dispărea între nori.

Unu, Doi, Trei, Patru, Cinci, Șase, Șapte, Opt, Nouă, Zece, Unsprezece, Doisprezece, Treisprezece, Paisprezece, Cinsprezece.

A ajuns la cinsprezece până a auzit primul tunet. Furtuna era la aproape 5 kilometri distanță.

A trecut strada fără să se uite în ambele părți înainte să intre în studioul său de dans. Era cinci seara, iar singurii care au mai rămas acolo erau cei care au rămas să curețe. Jeongin l-a întâmpinat pe Felix cu un 'bună' obosit înainte să își ia rucsacul, spunând că trebuie să plece acasă.

"Cum a fost azi?" Felix a întrebat, mergând la singura persoană din studio și lăsându-și plasa cu cumpărături pe un scaun. Chan s-a întors către el și i-a dat un zâmbet forțat. "Mai multe persoane s-au rănit. E ciudat. Ziua de azi de ciudată," a fost tot ce a răspuns înainte să se întoarcă să șteargă oglinzile care erau pline de urme de degete. "A trebuit să bandajez glezna cuiva, încheietura altei persoane și chiar un genunchi. Presupun că astea sunt avantajele de a lucra într-un studio de dans."

Felix a chicotit în timp ce și-a tras mai bine pantalonii pe șolduri. "Mereu distracție," a răspuns. Niciunul dintre ei nu a mai scos niciun cuvânt câteva minute după asta. Nu era o liniște stânjenitoare pentru că Felix și Chan sunt prieteni de multă vreme. Au trecut prin propriile lor suișuri și coborâșuri ceea ce doar le-a întărit legătură. Deci normal că nu era stânjenitor.

"Am cunoscut pe cineva acum câteva luni."

Chan a șters ultima amprentă de le oglindă și s-a întors cu fața la el. A izbucnit în râs văzându-i fața celuilalt și a căzut în genunchi de la râs. "Tu?" a reușit să spună. "Nu știam că ai o viață socială," s-a chinuit să spună înainte să râdă din nou, de data asta ștergându-și o lacrimă falsă ca să arate cât de amuzant credea el că era.

"Du-te dracu. Am vrut să îi scriu bunicii, dar am sfârșit cu numărul greșit și așa a început totul." Felix a spus, încercând să apere ce a spus mai devreme. Luminile au pâlpâit dar niciunul din ei nu a observat.

"I-ai mai scris măcar bunicii tale?" Chan a întrebat, încă respirând greu de la criza de râs.

Brațele lui Felix au căzut înapoi pe lângă el, iar privirea de pe fața lui nu arăta nimic altceva decât realizare și vină. Chiar a uitat să îi scrie bunicii lui. Toată ideea de a-i lua numărul era ca să vorbeasca cu ea înainte să plece dar a fost așa de prins în viața lui Changbin că a uitat. Prost, prost, prost. "Nu."

Chan a început să râdă din nou dar s-a oprit mai repede de data asta.

"Nu e ca și cum am făcut-o din adins. Doar am uitat."

"Sigur că da," Chan a zis, ridicându-se și mergând să pună produsele de curățat în debara. Felix a gemut enervat și și-a masat tâmplele ca să scape de durerea de cap care creștea ușor. "Jur că nu mă ajuți deloc. Nu știu de ce îți spun măcar chestiile astea," a glumit înainte să se ridice și el, luându-și plasa cu cumpărături.