Necunoscuta

Capitolul 2 - După trei ani

        Taxiul parchează în faţa blocului şi după ce plătesc cobor şi pornesc agale spre apartament. O puternică durere de cap însoţeşte starea de confuzie cu care m-am trezit încă de diminineaţă. Nu mă aşteptam la o cerere în căsătorie din partea lui Robert, colegul meu de birou.

        În prima mea zi de lucru la faimoasa firmă de arhitectură SBS Company, la care am reuşit să mă angajez imediat după ce am absolvit facultatea cu doi ani în urmă, mi-am propus să am doar relaţii strict profesionale cu colegii. Fără prietenii, fără amiciţii, fără timp petrecut împreună în afara programului, fără conversaţii telefonice după program. Acest legământ m-a ajutat pe de o parte să evit răutatea şi antipatia fetelor care mă priveau ca pe o rivală în lupta lor pentru cucerirea bărbaţilor care se plimbau prin clădire ca şi cum ar defila pe un podium de modă, iar pe de altă parte mi-a dat puterea să refuz bărbaţii care se înghesuiau la uşa mea cu diverse propuneri care mai de care mai indecente. Ca să nu mai vorbesc despre reuşita mea de a ascunde emoţiile pe care le stârneşte în mine  o anumită persoană care din păcate este chiar directorul firmei – Sebastian Brown. Pot să număr pe degetele de la o mână clipele în care noi doi ne-am întânlit sau am fost în aceeaşi încăpere. Nu înţeleg de ce îmi provoacă aceste stări şi sunt fericită că nu am avut ocazia să-l văd prea des.

        Prima oară când ne-am întânlit a fost şi singura dată când am vorbit. Participasem la concursul organizat de firmă pentru postul de arhitect şi fiind impresionat de proiectul pe care îl prezentasem a dorit să mă felicite personal atunci când am fost angajată. De fiecare dată când mă gândesc la aceea zi simt acelaşi fior pe care l-am simţit atunci...

        -        Domnul Brown vă aşteaptă, mă anunţă o voce piţigăiată din spatele unui birou din lemn de mahon aflat în spaţioasa cameră de la ultimul etaj al clădirii.

        -        Mulţumesc! îi zâmbesc încercând să mă eliberez de emoţiile pe care le acumulasem în cele câteva minute cât aşteptasem şi mă ridic cuminte de pe scaun gândidu-mă la blonda care ieşise ca o tornadă din camera unde trebuia să intru eu.

        -        Poftiţi vă rog, mă întâmpină un bărbat brunet cu mult mai tânăr decât cel la care mă aşteptam eu să fie domnul Brown. 

        -        Sebastian Brown, se prezintă scuturându-mi delicat mâna. Felicitări pentru proiect şi mă bucur că aţi acceptat să faceţi parte din echipa mea, continuă pe acelaşi ton protocolar schiţând un mic zâmbet de complezenţă încercând să ascundă o picătură de tristeţe care îi întuneca albastrul ochilor.

        -        Sabrina White, reuşesc să spun după un moment de tăcere fiind incapabilă să spun altceva...

        Mii de gânduri îmi alergau prin minte după ce am închis uşa în urma mea, mii de pişcături simţeam prin fiecare părticică de pe corpul meu, mii de senzaţii ameţitoare mă copleşeau şi o vagă amintire se zbătea să iasă din colţul întunecat în care, cu bună ştiinţă, o ascunsesem cândva.

        Apoi, datorită evenimentelor petrecute în firmă, am avut de câteva ori ocazia să ne aflăm în aceeaşi încăpere unde, evident că se aflau toţi angajaţii iar eu eram bine ascunsă printre ei. De fiecare dată când îl vedeam mă confruntam cu aceleaşi senzaţii şi simţeam aceleaşi emoţii.

Gândurile mele sunt întrerupte de soneria telefonului aflat pe noptiera de lângă patul călduros în care mă aruncasem imediat ce am păşit în apartament.

        -        Hei! răspund văzând poza cu Natalia pe ecranul telefonului.

        -        Ade! Unde eşti? Trebuie să ne vedem urgent.