Vindecă-mi sufletul.

• Chapter 13 - Aici pentru tine.

   Mă trezesc amețită în patul dintr-o cameră străină mie, găsind pe o tăviță un pahar de apă și o pastilă, alaturi de un bilețel. Îl iau stângace în mână, citindu-l.

   "Nu te mai pun vreodată să bei."

Ușa camerei se deschide, Alice intrând pe ea.

   -Alice, Alice, țip eu. Aseară Kevin a cântat pentru mine? zic eu și îmi las trupul să cadă în pat, un zambet formându-se pe față mea.

   -Se vede cât ai băut, zice ea îngrijorată. Nu a cântat Kevin, a cântat Alex. Partea cea mai rea era că strigai Kevin pe acolo, Alex te-a auzit și a plecat supărat.

Oftez rușinată, astupându-mi fața cu o pernă.

   Eram îngrozitoare. Alergam după doi și nu prindeam niciunul. Lăsam persoana care mă iubea pentru o persoană care pur și simplu trezea câteva senzatii în mine.

Mă ridic de pe pat, căutându-mi telefonul.

   -Legat de asta, zice ea rușinată. L-am pierdut. Adică nu era la tine când te-am adus acasă. Mulțumește-mi oricum, mama ta nu știe că erai beată.

Îmi dau ochii peste cap. Mă uit către ceas, văzând că indica ora șapte jumătate. Sar ca arsă din pat.

   -O să întârziem! Strig eu.

  
  In timp record, m-am pieptănat, îmbrăcat și ajuns la școală, întârziând doar cinci minute.

   Intru in curtea scolii, aceasta fiind acum goală, grăbindu-mă către sala de curs.

   -Mira! strigă Alex de undeva din curte.

   Dau să mă întorc însă mâna mea este prinsă într-o strânsoare, făcându-mă să îmi întorc capul la silueta din spatele meu.

   -Kevin? Ce vrei? întreb eu. Nu o sa poți să faci asta la nesfârșit, ii spun eu.

   -Eu aș spune să-mi mulțumești, îmi spune acesta și scoate de la spatele blugilor telefonul meu.

   -Ce caută ăsta la tine?

   -Voiai să îl las acolo? râde acesta. Apropo, ai o voce superbă când ești beată, mai ales când mă strigi pe nume, se abține acesta să nu facă o criză de râs. Aici nu poți spune că eu l-am supărat pe Alex, nu eu te-am pus să-mi strigi numele când acesta cânta.

   Îmi măresc ochii ca cepele când aud ce îmi spune, oftând.

   -Ai fost și tu acolo? Adică, nu te-am văzut. Nici înainte să beau. Cum? Unde? îl întreb eu.

   Acesta îmi zâmbește, plecând.

Mereu mă lasă să vorbesc singură, cu vorbele în gură. Mereu când îl întreb ceva, pleacă. 

   Când realizez că am rămas singură în curtea scolii, decid să aștept clopoțelul. Oricum, nu mai eram primită în sala, deci.

   
       Stăteam liniștită pe banca unde obișnuiam să iau prânzul cu grupul meu, rezemată de Alice. Telefonul îmi vibrează in buzunar. Îl scot rapid, citind mesajul aflat pe ecran.

  "Sper sa putem vorbi fără Kevin. Ne vedem pe banca din spatele liceului după terminarea cursurilor, nu uita. Te pup"

Alex era singura mea problemă care îmi lipsea in momentul de față. Ce explicații voia să primească, ținând cont că nici eu nu știam ce simțeam? Nu aveam ce sa ii explic, făceam ce mă tăia capul.

  

         Orele au trecut greu, așteptând cu nerăbdare să văd ce voia Alex să îmi spună. Mă aflam pe banca din spatele liceului, așteptându-l.

   -Bau, strigă acesta din spatele meu.

Mă întorc, văzându-l. Era îmbrăcat într-un hanorac negru cu o gluga imensă, ce-i astupă jumătate de față. Pe ochi avea niste ochelari de soare.

   -Dar ce e cu aceasta ținută? îl întreb eu, râzând.

   -Dacă mă îmbrăcam normal, Kevin mă urmărea, se așează blondinul lângă mine. Bun, vreau să vorbim neapărat. Nu știu ce se întâmplă cu mine, cu tine dar in special cu Kevin. Are un comportament foarte ciudat în preajma ta, încearcă să mă distanțeze de tine. E ceva intre voi? Te rog, răspunde-mi sincer.

  
   Mă gândeam ce să-i spun. Nu era absolut nimic între noi, mai aveam momente frumoase dar nesemnificative pentru el. Nu știam nici măcar dacă simțeam ceva pentru el. Uneori simțeam că îl urăsc, alteori îl voiam aproape de mine. Atât.

   -Nu este nimic între noi, Alex, spun mai mult în șoaptă. Eu și Kevin nu ne putem numi nici prieteni. Nu știu de ce face anumite lucruri în preajma ta, încerc și eu să aflu. Mereu când îl întreb, acesta schimbă subiectul. Daca despre asta voiai să vorbim, ai înțeles ideea, spun și dau să mă ridic dar acesta mă sucește, ajungând undeva in brațele lui.

   -Mira, nu de asta voiam să vorbim. Voiam, sa fiu sincer, sa știu ce simți tu pentru Kevin, daca este ceva intre voi. Nu voiam să fiu în plus, sa te forțez, spune acesta, apropiindu-se de mine.

  Închid în sec. Eram atât de aproape de acesta încât simțeam că pot sa ii aud bătăile inimii. El chiar asta făcea, mă forța fara sa știe. Fara să știu eu. Îmi dădeam seama de asta numai când îl aveam pe Kevin prin preajmă.

   Îmi las privirea în jos, acesta sărutându-mi fruntea. Îmi ridică fața stângaci, printr-o mișcare a mâinii.

  Mă fâstâcesc, poziționându-mă mai bine în poala sa.

   -Nu ești în plus, este tot ce reușesc să spun.

   -Uita-te la mine, Mira, îmi dictează acesta. Voi fi mereu aici pentru tine. Chiar daca mă vezi sau nu doar ca pe un prieten. Vreau să îți fiu aproape, sa nu las pe nimeni sa te rănească. Ai înțeles?

   Dau din cap.

Deși eram in brațele lui, la câțiva centimetrii distanță de fața lui, gândul meu era la Kevin. Daca as știi ce simte, totul ar fi simplu. Aș da toată lumea la o parte, as distanța toată planeta pentru a ajunge la el. Dar nu știu ce simte, așa că sunt nevoita să lupt singura pentru fericirea mea. Chiar daca nu era în totalitate ce doream, era ceva.

    Acesta își închide ochii, apropiindu-si fața de a mea. Îmi închid și eu ochii, buzele noastre aflându-se la o distanță aproape inexistentă.

   -Sărută-mă! îi ordon eu.

Am stat 2 zile sa scriu capitolul acesta, vă jur că nu aveam idei:))) nu știu în final ce a ieșit, sunt sigură că nu vă prea place datorita faptului că nu e Kevin:)) ce credeți, se sărută sau nu?
Va iubesc!

* Important, pe la ce oră ați vrea să postez capitolele? Am văzut că unele au impact mai mare, le citiți când le postez, altele nu prea. Voiam să postez un anunț cu asta pe profilul meu însă mă urmăriți putini și nu ați fi văzut.*