Mă uitam la Alex, apoi la Kevin, apoi iar la Alex. Nu știam deja ce mă simțeam așa. L-am văzut îmbrățișând, sărutând alte fete și nu am reacționat așa. Amândoi stăteau pe canapea, aruncându-și replici acide fără să se privească în ochi.
-Mai ușor, strig la ei. Kevin, care e problema ta? Nu te înțeleg. Vezi-ți de iubita ta.
-Nici eu nu o aduc pe Emilya in casă să ne-o tragem, strigă el. Așa că nici el să nu facă asta.
-Am adus-o să o înveți pentru ora de dans, nu înțelegi? spune Alex, ridicându-se nervos.
Acesta își dă ochii peste cap, scuipând câteva înjurături în șoaptă.
-Atunci poți să pleci, zice Kevin, ridicându-mă și prinzându-mă de după umeri. Avem treabă.
Acesta mă trage după el, ajungând în mijloc sufrageriei. Împinge canapeaua, lăsând mai mult loc pentru a repeta.
Alex plecase, scuzându-se că are de învățat. Ne-a lăsat singuri. Cel puțin pe mine, Kevin părea satisfăcut de isprava sa.
-Bun, pentru început mi-ai putea cânta piesa pe care ai compus-o? mă roagă acesta. Mă gândesc că aș putea lucra mai bine dacă îmi dai baza.
Mă ridic, căutând în ghiozdan hârtiuță ușor împăturită. Aveam o mică parte, nu foarte mult.
Acesta își ia chitara, dorind să mă acompanieze.
-Mira, ceea ce ne este predestinat, oricum ajunge sa fie al nostru, îmi șoptește acesta.
-Așa este, dar ce legătură are? il întreb eu.
-Poate că astăzi ai fost al lui Alex, nu în totalitate, dar ai fost. Poate că astăzi ai sărut buze străine dar într-un final...
Nu apuca să își termine fraza pentru că îl întrerup. As fi dorit să ascult totul dar nu era corect. Nu pentru mine, nu pentru Alex, nici pentru Emilya.
-Haide să nu vorbim despre asta, îl opresc eu. Am scris asta cu ceva timp in urmă și am terminat-o de curând. Nu e chiar dramă dar e ceva.
Îmi iau puțin aer si incep.
- Am învățat să te iubesc
Dar la tine e mai greu
Iubirea pentru tine este ca un joc prea greu
Vreau să mă iubești și tu așa cum te iubesc eu
Sufletul tau sa bata doar cu al meu
Și iubirea ta pustine mie să mi-o dăruiești
Vreau sa cred in tine că și tu chiar mă iubești
Am încredere în noi știu că o sa fie bine
Eu cu tine tu cu mine, e un munte de iubire.
Leaga-mi sufletul de-al tau sa fim mereu noi împreună
Tinandu-ne de mana sa mergem sub clar de luna
Iubirea ta sa fie acolo macar sa știu că e prezenta
Iubirea pentru tine e deja o dependenta...
Mi-ai ranit inima, mi-ai distrus-o e bucăți
Poate că asta doreai, sa plâng pentru un complot.
Tu și sufletul tau asta v-ați plănuit
Să sufăr după voi ca dupa un nenorocit."
Termin, lăsând foaia să cadă pe jos. Mă ridic ușor, reglându-mi vocea. Acesta se apropie de mine, ștergându-mi lacrima ce mi-a apărut în colțul ochiului.
De ce nu puteam fi așa mereu? Să ne conectăm sufletele la un fir ce ne unește pe amândoi.
-Ești așa talentată, se apropie de mine, aplecându-și fața.
-Revenind, mă îndepărtez. Poți să mă ajuți pentru coregrafie? Nu am nici o idee și aș vrea să trec la cursul acesta.
-Da, in fine. Haide.
Stăteam și mă uitam la cum se mișcă, corpul său fiind evidențiat și aproape dezgolit de un maieu mulat.
-Nu cred că pot să fac asta, o zic, căzând pe pat.
-Desigur că poți, Mira. Tu poți orice. Poți să îmi aduci un zambet pe față când simt că toată lumea mea se prăbușește ca un zid construit acum multi ani. Ești singura care poate face așa ceva. Poți să scrii cele mai emoționante și sincere versuri fără să simți, sau cel puțin fara sa ne arăți că simți aceste lucruri. Ești miraculoasă. Poți orice, Mira!
Cuvintele lui mi-au ajuns în inima destul de rapid, dezghețând-o. Nu cred în cuvinte dar simt că pot să cred în Kevin.
Mă ridic, îmbrățișându-l.
-Îți mulțumesc atât de mult, i-o spus sincer.
Eram ridicată pe vârfuri, doar așa reușind să îl îmbrățișez. Îmi atingea spatele ușor, nedorind să facă mișcări bruște sau greșite. Mi-am pus cu greu capul pe umărul lui, o lacrimă căzând pe pielea lui fină.
-Plângi? mă întreabă acesta.
Mă îndepărtez de el, întorcându-mă cu spatele.
Plâng pentru că te vreau, dar nu te pot avea.
-Nu plâng, haide să continuăm.
I-am imitat câteva din mișcări, eșuând lamentabil la jumătate din acestea.
-Bun, acum fă pirueta aceea, dar fă-o mai dramatic, expresia feței contează enorm. Exprimă durere, nesiguranță, neliniște.
Mă învârt, după părerea mea bine, Kevin băgându-se în fața mea, căzând în brațele sale.
-Cum vrei să reușesc dacă îmi stau mereu in cale?
-Intrebarea este ce vreau să reușești.
-Ce vrei? îl intreb
Eram exasperată de comportamentul său.
-Să te fac să mă iubești, îmi spune acesta calm
Mă uitam la el, nu-l înțelegeam. Se gândea la mine dar era cu alta? Pentru ce?
Își apropie fața de a mea, țuguindu-și buzele. Își închide involuntar ochii.
Eram panicată. Nu știam de să fac. Dacă îl refuzam, îmi părea rău. Dacă îl sărutam, mă simțeam apoi nasol. Mă simțeam rău pentru mine și Alex.
Îl împing ușor, forțându-l să-și deschidă ochii. Acesta se uită la mine, neștiind cu ce a greșit.
-Imi pare rau, Kevin. Nu pot să îi fac asta lui Alex. Nu este corect ceea ce faci. Te joci cu două inimi, gândește-te la Emilya. Când vei fi hotărât, căută-mă. Spune-i lui Alex că am fost chemata acasă, nu mă mai căuta până nu te hotărăști. Nu ne cunoaștem până atunci. Mira pentru tine nu mai exista.
Ce complicata e viața Mirei, of, săraca de ea. Ce credeți? Care va fi decizia lui Kevin? Va pup și mulțumesc pentru tot. Va iubesc.
CITEȘTI
Vindecă-mi sufletul.
Romance" - Sunt de părere că oamenii pot iubi o singura dată cu adevărat. Și atunci când iubești o faci din tot corpul, sufletul și mintea. Daca iubești pe cineva nu îl părăsești, decât moartea e singura care are aceasta putere. - Ce vrei sa spui? il î...
