Flacără albastră

Capitolul 1

         Picăturile de ploaie se scurg pe geamul din camera mea, mișcate ocazional de vânt. Afară este o furtună în adevăratul sens al cuvântului, cerul este negru, iar tunetele se aud puternic. Lumina s-a luat temporar, dar eu tot în fața ferestrei stau.
         Îmi trec mâna prin părul meu lung până la claviculă și albastru.
         Colierul îmi arde pielea, iar asta mă face să tresar. La parter, se aude ușa. Probabil e maică-mea, așa că nu mă obosesc să mă îngrijorez sau ceva. Asta până când aud cum mai multe chestii se sparg, de parcă ceva sau cineva a luat mai multe căni și le-a trântit simultan de podea.
Atunci am început să mă panichez.
Primul meu instinct a fost să mă duc să văd ce se întâmplă, dar nu sunt atât de proastă. Oricine o fi intrat în casă, a intrat cu un motiv: ori să fure ceva, ori să omoare pe cineva.
Cum sunt singura din casă, acel cineva sunt eu.
Îmi pun mintea la contribuție și mă gândesc la soluții. Opțiunile mele sunt limitate, iar primul gând rațional al meu e să mă ascund undeva. Dar unde, că nu am prea multe opțiuni. Sub pat nu încap, în dulap e prima opțiune pe care o va aborda, iar sub pervaz n-am nicio șansă. Când mă uit la rafturile mele atașate de perete, îmi vine o idee genială.
        Raftul cel mai înalt, neocupat, stă în penumbră, iar când cauți pe cineva, nu te gândești să te uiți în sus, nu-i așa?
        Mă felicit mental și-mi croiesc drum spre raft, în cea mai mare liniște posibilă. Acum, am șanse de 50/50 să ies vie.
        Îi aud pașii venind pe scări. La cum se aude, sigur e un băiat, din cauză că face al dracului de mult zgomot. Cred că și târăște ceva după el, sunetul de zgârieturi pe parchet fiind prea evident. Cred că e un topor sau o bâtă.
        Minunat. Are topor sau bâtă. Trebuie să mă gândesc la planul B, rapid.
        Colierul mă arde ca naiba. Știu ce urmează să se întâmple, din cauză că venele încep să mi se facă albastre și încep să simt frigul până în oase. Îmi încleștez pumnii și mă concentrez, iar toate astea dispar.
        Nu m-am născut ieri și nu sunt nici proastă. Toată faza asta cu ,,puterile" n-o să funcționeze așa din senin și probabil îmi va pune și mai mult viața în pericol. Doar n-o să mă duc și o să fiu ceva de genul ,,Hei! Am puteri!" și am să împușc cu lasere sau ceva, iar ăla se va uita la mine perplex și-mi va arunca toporul în cap. Totuși, am să țin puterile ca planul B. În caz de orice. Să sperăm că nu se ajunge acolo.
        Ușa se deschide încet, iar eu stau în cea mai mare liniște posibilă. Am avut dreptate, e un băiat, cam de vreo 16...17 ani poate? Nu sunt foarte sigură, nu mă pricep la chestii de genul. Din ce pot să văd, are părul șaten închis, are un fel de mască pe gură, niște ochelari foarte dubioși, portocalii, are un hanorac maro și blugi largi negri, niște converse maro în picioare, pătate de noroi. Singura observație pe care o pot face e că îi place maroul. Wow, chiar nu mă pricep la asta.
        Îmi atrage atenția toporul pe care-l târăște după el. Wow, ar putea să-mi despice capul cu ăla. Ăsta e și scopul lui, probabil.
        Wow. Un criminal intră la mine-n casă, cu gândul de a mă omorâ, iar eu observ numai că-i place maroul? Sunt praf.
        Înconjoară încet camera, de parcă se uită după ceva. Se uită în dulap, sub pat, răscolește toată camera, uitându-se și în sertarul cu lenjerie. Ce pervers, de parcă mă pot ascunde acolo. Se enerveazã și începe sã se tragã de pãr și sã aibã niște ticuri foarte ciudate. Se întoarce și își aruncã toporul în raftul de sub mine, acesta prãbușindu-se zgomotos peste cele de sub el.

Andraste, nu-i ok! Nu e ok! Raftul va cãdea-

Nu mai am timp sã-mi termin ideea, cã raftul pe care stau cade și el. Ochii mi se preschimbã și încep sã fug, tipul observându-mã și începând sã fugã dupã mine. Mã apucã de braț și mã întoarce înspre el.

-Riona? mã întreabã acesta uimit și se îndepãrteazã, eu uitându-mã precaut la el și mã dau vreo doi pași în spate.

-Cine ești și ce vrei? întreb eu pe un ton jos, apropiindu-mã de masa de sticlã din sufragerie.

-Nu mã mai recunoști? mã întreabã cu un ton schimbat, acum venind înspre mine, într-o manierã amenințãtoare.

-Nu, dar tu o sã mã cunoști dupã asta, zic eu și îi dau cât de tare pot cu lampa de pe masã în cap, acesta clãtinându-se și uitându-se urât la mine.

-Nenorocito! urlã el și fuge înspre mine.

Mã feresc de toporul lui, care a trecut pe lângã urechea mea, și mã duc și iau un pahar de pe masã. Îl dau cu forța de colțul mesei, iar partea de sus a acestuia se sparge. Mã trezesc apucatã de o mânã și împinsã puternic în masã. Fãrã sã ezit, îi înfig ,,arma" în mânã, iar acesta se uitã și mai amenințãtor la mine. Mã apucã de pãr și mã trage, dându-mã cu capul de masã. Ia un cuțit și mi-l pune la gât, dar fix atunci se aud niște zgomote la etaj, iar el devine distras. Îi dau cu mâna peste cuțit și îl împing de pe mine, acesta împiedicându-se și cãzând. Pentru cã mã ținea cu o mânã, am cãzut și eu cu el pe podea. Acesta începe sã râdã și se ridicã de pe jos.

-Nu m-am mai distrat așa bine de secole! exclamã el și îmi întinde mâna, ca sã mã ridic. Când vede cã nu îi apuc mâna, se enerveazã și mã ridicã el cu forța. Își dã jos ochelarii și masca și îi pune pe masã, iar eu mã uit în ochii lui. Parcã îl cunosc de undeva, dar nu știu de unde...

-Mi-e foame, zic eu învinsã și mã duc sã rãscolesc prin frigider, sã vãd ce am de mâncare. Auzi, mã gândeam sã fac vafe, e-

Nu apuc sã-mi termin ideea, cã sunt îmbrãțișatã strâns de la spate. Iau asta ca un da și mã apuc de vafe. Ce am ajuns sã fac... Las vafele pe masã și mã apuc sã curãț mizeria fãcutã de ,,luptã" iar când mã întorc, misteriosul atacator nu mai era în bucãtãrie. În schimb, era un bilet pe masã, destul de frumos scris.

,,Mersi pentru vafe, au fost super. M-am distrat de minune cu tine azi! Am sã mai vin sã te vãd, așa cã ai grijã cum dormi...

Toby"

De ce mã simt de parcã aș fi testatã?!

De ai știi... Ai supraviețuit chemãrii, dar trebuie sã fii de calibrul nostru ca sã ni te alãturi.