Flacără albastră

Capitolul 2

      Nu am mai dormit de 68 de ore. Adică de 2 zile și 20 de ore. E ora 8 seara, iar eu simt cum îmi pierd încet mințile. De la incidentul cu Toby, corpul meu refuză să se culce. Venele încep să mă ardă crunt, ceea ce e ironic dacă stai să te gândești și ochii refuză să mi se închidă. Am încercat să adorm în timpul orei 48, dar am ajuns să mă holbez plictisită la tavan timp de 3 ore. Ce e cel mai înfricoșător nu e faptul că nu pot dormi, ci faptul că, deși simt oboseala în creierul meu, corpul meu nu o poate procesa. Trece timpul alarmant de rapid pe lângă mine și nu știu ce să fac. În momentul de față, stau cu ochii în calculator, poate poate voi obosi.
       Wow. Chiar mai am speranță după nenorocitele astea de ore.
      Stau pe tot felul de site-uri dedicate chestiilor paranormale, cum ar fi ritualuri, povești cu fantome, ucigași în serie, viruși care ,,omoară" oameni și tot ce ți-ai putea imagina.
      Ce porcării. Toate sunt niște cretinități scrise de puști de 11 ani ca să se sperie unii pe alții.
     Zâmbesc răutăcios și dau peste o postare intitulată: Ben Drowned.
     Am auzit de postarea asta pe vremea când aveam 11 ani. Circulau zvonuri cum că dacă vei citi ce este scris în postare, vei înnebuni și vei dispărea fără urmă. Sau te va omorî fantoma ce bântuia postarea. Una din astea două în orice caz.
     Îmi amintesc că era o adevărată criză la noi în școală cu postarea asta, toți puștii ce se credeau curajoși citeau postarea și, surpriză, nu se întâmpla absolut nimic. Nimeni n-a murit, nimeni n-a dispărut, nimeni n-a înnebunit. Din curiozitate, intrasem și eu să văd de ce se agită lumea și am rămas ușor nervoasă când mi-a apărut mesajul cum că postarea a fost ștearsă.
      Intru din curiozitate, iar în loc de text, apare o pagină goală.
      -Ce porcărie de postare, nici măcar nu scrie nimic! înjur eu nervoasă și închid fereastra. Cred că am avut de-a face cu destul paranormal pe ziua de azi. Sau ce a mai rămas din ea.
       Mă cațăr ca o pisică pe balcon și mă pun pe acoperiș, fără să vărs nici măcar un strop din cafea. Mă felicit mental și-mi aprind o țigară. Înainte să iau o gură din a suta cană de cafea din ultimele zile, observ că fața mi se reflectă în lichid, luminat de razele lunii. Ochii mei sunt de un albastru aproape fosforescent, acum am un machiaj elaborat, iar buzele mi s-au făcut negre. Într-un mod ciudat, mă simt exact ca machiajul meu. Dacă îmi tulbură cineva treaba, nu scapă cu viață.
       Mă uit la pădurea ce se află în fața casei mele, de parcă aștept aventura vieții mele. Nu se aude absolut nimic de nicăieri. Dacă stau să mă gândesc, atmosfera e destul de liniștită. Îmi închid ochii și îmi permit să simt ce e în jurul meu.
      Pot să văd împrejurimile în străfundul minții mele. Pot simți cum tremură lacul din poiana din pădure. Pot simți aerul cum șuieră pe lângă urechile mele. Pot vedea o frunză cum e purtată de vânt până pe luciul lacului. Apa începe să se tulbure, până când se oprește brusc. Ceva se ridică din apă și pot să îi văd fața în fi-
      Inspir profund și mă trece un fior pe șira spinării. După ce șocul inițial dispare, observ că rânjește diabolic.
      De parcă știe că îl văd.
     Îi observ părul ud, care pare un șaten foarte deschis sau chiar blond. Sclera (partea albă a ochiului) lui este neagră în loc de albă, iar pupila lui este roșie-sângerie, din ochi curgându-i un lichid roșu. Rânjetul lui șiret dezvăluie niște dinți albi. Îl pot vedea numai de la umeri în sus, restul fiind încă în apă. Începe să meargă, hainele ude lipindui-se de corp. Pot observa că poartă o pereche de bocanci, o pereche de blugi kaki și un tricou verde închis, ce i s-a mulat pe abdomen. Iese din apă, rămâne puțin pe loc, de parcă ar căuta o direcție anume și o ia pe drumul opus casei mele.
       Ah, bine, m-am emoționat ca proasta când omu' făcea și el baie în lac. Cine dracu ar face baie în lac-
      -Andraste... șoptește o voce în fața mea și pot simți o prezență întunecată. Când deschid ochii, mă întâmpină străinul de mai devreme, din hainele lui picurând apă. Îmi zâmbește șiret și eu mă enervez și îi trimit săgeți cu ochii, iar acesta se pune super liniștit lângă mine și îmi ia o țigară din pachet.
       Știu ce vrea să facă, nu sunt proastă. Așteaptă o oportunitate să mă atace. E ca un vânător ce așteaptă ca prada sa să-și întoarcă spatele. Doar că e vânător versus vânător.
       Îmi cere din priviri un foc și eu îmi scot bricheta din buzunar. Rânjește la vederea focului și mă lasă să-i aprind țigara. Mă enervează deja tipul ăsta. Poate îl usuc cu bricheta dacă nu mă lasă în pace.
       Își pune brațul în jurul umerilor mei și pot să-i simt respirația în ceafa mea. Mâna lui ajunge pe gâtul meu, moment în care începe să mă strângă de gât. Mârâi amenințător în urechea lui și îi servesc o cană în frunte. Acesta mârâie și înjură nervos, punându-se cu spatele lipit de spatele meu.
     Așa de repede renunți, hah?
     Mâna lui îmi apucă mâna, stingându-mi țigara de palmă. Sâsâi nervoasă și-l apuc de păr și îi trag capul în spate.
     -Ai făcut risipă degeaba, nu-ți merg șmecheriile, spun eu și el râde ca un prost. Sătulă până-n gât de ființa de lângă mine, mă ridic să plec, moment în care mă împinge de pe acoperiș.
      Cad pe spate și înjur colosal. Capul îmi bubuie în ultimul hal, iar tipul râde de nu mai poate. Atunci, mi se aprind beculețele.
      Mă relaxez și rămân cu ochii deschiși, fixând un punct mort din stânga mea.
      -Chiar atât de ușor ai fost de omorât? întreabă el, dând cu piciorul în corpul meu, eu prefăcându-mă în continuare moartă. Nici nu știu ce a văzut Slender la tine, ce păcat... erai o bunăciune... spune el și se apleacă deasupra feței mele, moment în care îl apuc de tricou, iar rolurile se schimbă. El stă întins pe jos, iar eu sunt deasupra lui, cu o mână în jurul gâtului lui, iar cu cealaltă îi iau cuțitul din buzunar.
      Hah. Ce fraier.
      -Asta a văzut la mine, fraiere, spun și râd diabolic, dându-i pumni în față.
      -Bine jucat, mică bunăciune, spune el rânjind, din nas curgându-i sânge. Zâmbesc inocent și dau din gene, înainte să-mi continui propoziția:
       -Ce figurant ești, iar acum e timpul să se stingă luminile, rostesc pe un ton jos, cuțitul trecându-i rapid peste gât, sângele lui împroșcându-mi hainele și fața. Acesta rămâne rigid, cu ochii sticloși, dar eu nu mă satur.
      -Haide durule, luptă! țip eu continuând să-i dau pumni. Hah, chiar ești mort. Nu te superi dacă păstrez cuțitul, nu? spun eu, lingând sângele de pe lamă. Mă ridic plictisită și încep să-i târăsc corpul în pădure, cu o destinație anume în minte.
      -Știi, chiar m-ai călcat pe nervi, spun eu în timp ce continui să-i târăsc corpul. Ce tristă a fost asta! exclam eu când capul lui se izbește de o rădăcină ieșită din pământ. Până aici ai plătit, spun eu și-mi pun mâna în șold. Nu mi-a făcut plăcere, bombonică verde, spun și îi improvizez niște greutăți pe care i le leg de mâini și picioare, aruncându-l în lac.
      Mă mai uit la chipul lui până se scufundă, apoi pornesc înspre casă, târându-mi picioarele după mine.