Flacără albastră

Capitolul 4

Primele 3 ore au decurs fãrã niciun fel de incident. M-am ridicat și mi-am întins brațele obositã, dezmorțindu-mã. Am cãscat obositã și dintr-o mișcare leneșã mi-am pus geaca pe mine. Când ieșeam din clasã, am observat cã Jack mã scana din cap pânã în picioare. Îmi dau ochii peste cap și decid sã-l ignor, în timp ce mã îndrept înspre locul de fumat, unde toți elevii sictiriți de viațã își fac veacul. Aveam 20 de minute pânã la urmãtoarea orã, așa cã nu m-am deranjat sã mã grãbesc.

Mi-am aprins țigara stând îngrãmãditã printre alți liceeni. Ghicitoarea aia nu-mi dã pace, mã tot gândesc la mesajul din spate.

,,Unde timpul a stat în loc, acolo vei gãsi motivul". Nu înțeleg ce vrea sã însemne. Când a stat timpul în loc?! De obicei, se zice cã timpul stã în loc când ceva de mare amploare se întâmplã. Ce s-a întâmplat așa de important?!

-Ce mã, ești din sticlã? aud pe cineva comentând lângã mine. Râd și comentez în capul meu pe seama celui care e ,,din sticlã". Timpul nu se oprește pentru tine, prostule!

,,Timpul nu se oprește pentru tine" îmi tot rãsunã în cap. Nu se oprește timpul- ASTA E!

Timpul s-a oprit când nu am murit! Ceea ce înseamnã cã motivul îl voi gãsi unde am cãzut. Bun. Am mai pus o piesã în acest puzzle. Cineva îmi dã peste mânã și țigara mea zboarã pe undeva. Mã întorc nervoasã și îl vãd pe Jack, iar când sunt gata sã-i spun vreo douã, atunci o vãd pe Dawn cum este împinsã de câțiva fãrã creier. Pornesc nervoasã înspre ei, pregãtitã sã-i omor pe toți. Nimeni nu se atinge de victima mea!

-Ce dracu faci? Dã-te de lângã ea! spun eu nervoasã și o ridic pe Dawn, care plângea în hohote.

-Ce te intereseazã pe tine? Du-te la grupul tãu de emo și lasã-mã în pace, spuse tipul și mã împinse din calea lui, moment în care apare Jack și o ia pe Dawn și o duce de acolo. Mersi Jack, mã sãturasem deja de smiorcãiala ei.

-Ce-ai spus? întreb eu și prostul se uitã în ochii mei. Îi zâmbesc fals, dau din gene și mã uit în ochii lui. Pot sã îi citesc frica din ei, pentru cã prostul începe sã plângã și se îndepãrteazã de mine. Sã nu se mai repete, ok? întreb eu dulce, aruncându-i un rânjet sinistru. Acesta fuge, cu alți doi proști în spatele lui. Hah, chiar m-am distrat. Mã îndrept liniștitã înspre clasa mea, când cineva mã trage ușor de geacã. Când mã întorc, Dawn îmi sare în brațe, aproape sã mã dãrâme. Jack zâmbește amuzat și-mi face cu ochiul, apoi pleacã.

-Mulțumesc foarte mult, nu știu cum sã te rãsplãtesc! îmi spune ea, cu un ton dulce și ridicat. Huh, parcã îmi pare rãu de ea.

-Nu trebuie, stai liniștitã! spun eu calmã.

-Eu sunt Dawn, spune ea și-mi întinde mâna, iar eu i-o strâng și îi zâmbesc.

-Riona, încântatã, spun și-mi vãd de drum.

Clopoțelul sunã, anunțând a patra orã. Mã uit în orar și constat plictisitã cã am biologie și iar va trebui sã facem un proiect handicapat. Profesorul ne pune sã facem 3 proiecte în grupe de câte 2 în fiecare semestru, pentru cã nu trece pe la școalã aproape niciodatã. Prefer sã dau test 5 ore întregi decât sã fac proiecte. Urãsc tot ce ține de artele plastice. Plus cã de fiecare datã îmi pica câte un limitat în grupã și fãceam eu tot proiectul.

Mã așez în bancã și-mi pun cãștile în urechi. Proful vine oricum în ultimele cinci minute tot timpul, așa cã nu mã stresez. Cineva mã bate pe umãr, iar când sunt gata sã-l întreb foarte ,,politicos" de ce mama naibii mã deranjeazã, îi vãd pe Jack și Dawn cum se pun cu scaunele lângã mine.

-Ce faci? mã întreabã Dawn. Deja mã enerveazã fata asta, dar decid sã-i dau o șansã.

-Nu prea multe, sincer, spun eu amuzatã.

-Oare profesorul mai vine? întreabã Dawn și se uitã nerãbdãtoare la ușã. Îmi ridic o sprânceanã și observ cã Jack își dã ochii peste cap într-un mod subtil.

-Vine, dar la sfârșitul orei, așa face tot timpul, spun plictisitã. Îți place biologia de aștepți cu așa nerãbdare profesorul? întreb eu sarcasticã, dar Dawn numai îmi zâmbește.

-E materia mea preferatã! exclamã ea fericitã. Îmi dau o palmã peste frunte mental.

Fata asta are cinci ani sau ce mama naibii e cu ea?

Aparențele înșealã, copilã. Ai grijã.

Asta nu poate rãni nici o muscã, despre ce aparențe vorbim aici?

Decid totuși sã o analizez puțin. La prima vedere, nu trezește nici o suspiciune. Cine ar vedea-o prima datã ar spune cã ori e retardatã, ori e un copil de cinci ani, ori e ciudatã rãu. Dacã Dawn s-ar preface, dacã este destul de proastã, s-ar scãpa. Ar apãrea crãpãturi în ,,mascã". Cineva vorbește despre crimele recente de la marginea orașului, iar atunci o vãd. O fracțiune de secundã, expresia feței ei se schimbã din purã fericire, în nebunie purã. I-a apãrut un rânjet pe fațã, iar în ochii ei se putea citi nebunia.

Proasta s-a scãpat.