Dădacă de idol [Vol.1]

- Capitolul 2 -

Băiatul și-a ținut promisiunea iar imediat după film acesta s-a culcat fără alte comentarii. Imediat ce am plecat de acolo m-am dus la cafeneaua unde lucram pentru a îmi face ultimele ture înainte de a îmi da demisia. În timpul filmului se pare că am primit un telefon de la domnul Bang care mi-a propus să fac parte din echipa de staff al lui Jungkook, iar eu nu puteam să refuz o ofertă atât de bună și din punct vedere financiar și din punct de vedere a condițiilor așa că voi începe treaba după ce restul trupei se va întoarce.

După o zi lungă la serviciu, intru obosită în apartament şi dau de Nanhee care se uita la televizor. O salut şi îi dau punguţa în care se aflau câteva pateuri cu coacăze.

— Mama ce face?

Nanhee— Tocmai ce a adormit, se simte mult mai bine.

— Perfect, ţi-ai făcut temele?

Fata dă din cap în sens afirmativ apoi îmi zâmbeşte începând să mănânce din pateurile cu coacăze.

Nanhee— Unnie, cum a fost astăzi ca dădacă?

Ezitam să îi zic ce s-a întâmplat cu adevărat aşa că o mint zicându-i că am fost la un băieţel de aproape aceaşi vârstă ca a ei. Aceasta fericită începe să pună tot felul de întrebări cum ar fi: "Pot să merg într-o zi cu tine să îl văd?", " Mai exact câţi ani are?", " Este drăguţ?", " Cum îl cheamă?".

— Nanhee, gata cu întrebările, te rog să te duci să te culci, mâine ai ore.

Nanhee— Oh, haide unnie! Măcar spune-mi cum îl cheamă, atât îţi cer!

— Jungkook! Acum culcă-te.

Îi şterg faţa cu un şerveţel şi pun pateurile rămase pe masă, apoi o ajut să se ridice şi o duc în camera ei, iar imediat ce adoarme, ies și merg în living. Fac curățenie și pregătesc cafeaua și ceaiul pentru mâine, fiind sigură că voi fi obosită să fac asta imediat ce mă trezesc. Imediat ce termin îmi iau telefonul și intru în camera mea gata să mă culc pentru că a fost o zi obositoare. Îmi dau tricoul jos, dar mă opresc la jumătate când telefonul îmi sună. Îl ridic rapid și răspund apelului.

— Alo?

Jungkook— Poți veni la mine?

— Jungkook? De ce suni la ora asta? Ce ai? De ce vorbești așa?

Jungkook— Cred că am făcut febră din nou, am încercat să mă ridic din pat și am căzut.

— Deci, ce vă dă BigHit să mâncați de sunteți așa de moleșiți? Stai acolo și nu face nimic, ajung în maxim jumătate de oră.

Închid și ies din cameră în fugă luându-mi geanta gata să plec. Mă întorc pentru câteva clipe și scriu un bilețel în caz că nu mă voi întoarce până dimineață, apoi ies în fugă din bloc.

Chul— Eunbi?

— Ah, ce bine! Oppa, ai treabă?

Chul— Nu.

— Te rog du-mă în același loc ca azi dimineață!

Chul— Ce cauți acolo la ora aia?

— E greu de explicat, promit că îți voi zice totul dacă mă duci cât mai rapid!

- perspectiva Jungkook -

Închid telefonul și zâmbetul îmi apare pe buze. Știam eu! Este aceași persoană pe care o cunoscusem acum ceva timp. Prima oară când am întâlnit-o a fost la fratele meu acasă. Aceasta era dădaca nepotului meu de doar 4 ani. Întotdeauna când mergeam la fratele meu acasă, trăgeam cu ochiul la ce face Eunbi. Aceasta îi cânta și îl distra pe copil non stop și chiar încerca să îl învețe diferite lucruri. Întotdeauna era îmbrăcată lejer și zâmbea. Era foarte grijulie și atentă cu starea micuțului. Toată lumea m-ar crede nebun, dar da, poate simt ceva pentru ea, o scânteie mică poate, încă nu știu, dar totuși întotdeauna mi-am dorit să îmi dau seama dacă o plac cu adevărat. Și care este cea mai bună metodă de a îmi da seama ce simt cu adevărat? Un sărut.