Dădacă de idol [Vol.1]

- Capitolul 5 -

Ies din birou împreună cu domnul Bang și dau de Jungkook alături de restul trupei. Este prima noastră întâlnire propriu zisă așa că mă prezint și mă aplec în fața lor în semn de respect spunând cu un zâmbet larg pe buze că mă bucur de cunoștință. Mă uit la Namjoon care este singura persoană pe care o cunosc cât de cât, iar acesta îmi face cu ochiul. Namjoon este fiul unei bune prietene de a mamei mele așa că ne-am mai întâlnit de câteva ori până acum la diferite petreceri între prieteni.

Jin— Stai, stai, stai! Asta este Jung Eunbi de care îți tot spuneai?

Băiatul se apropie de mine și începe să mă analizeze. Privirea lui îmi părea cunoscută, dar nu știam cine ar putea fi. Blondul mă lovește cu cotul și îmi spune:

Jin— OHHH, haide Eunbi, cum să îl uiți pe cel mai tare oppa din școala generală și liceu?

— Oppa? Oppa! Stai, worldwide handsome oppa?

Jin— Chiar eu Eunbi! Cum de nu știai că sunt idol acum?

— Știi că nu le am cu idolii din zilele de azi! Credeam că ai murit după ce ai terminat liceul, nu am mai dat de tine.

Jin— Am început să fiu trainee aici și nu prea mai aveam cum...

Bang— Vă cunoașteți?

— Se pare că da!

Jin— Și chiar foarte bine! Bang, las-o în grija mea, ea să aibă grijă de Kookie și eu am grijă de ea, îți promit!

Bang— Atunci pe tine te omoară mă-sa dacă i se întâmplă ceva, nu mie!

Jin— Oooo, Doamne, dar chiar Eunbi, doamna Jung ce face?

Bang— Și pe ea o știi?

Jin— Logic! Sunteți în urmă!

Bang— De Namjoon știam că sunt prieteni de familie, dar nu mă așteptam la tine...

Băieții— Sunt prieteni de familie?

Jungkook— Știți ceva, gata, hai la repetiții, deja sunt prea multe informații pe ziua de azi pentru mine...

Fără a adăuga altceva băiatul mă prinde de mână și le face semn băieților să se grăbească. Mă trage după el până ajungem la o sală mare, bine luminată cu oglinzi în partea din față, iar în dreapta era un birou cu 2 calculatoare alături de un morman de haine în special foarte multe tricouri. Mă uit la brunetul care încă mă ținea de mână și îl întreb ce fac eu aici.

Jungkook— Tu, stai acolo și aștepți până terminăm noi. spune arătând către scaunul de la birou.

Îmi dau ochii peste cap și mormăi un "Bine!" plictisit mergând către scaun. Mă așez și îmi țin ochii în telefon constant pentru că nu voiam să îi deranjez sau să le distrag atenția, cu toate că din când în când mai trăgeam cu ochiul și îi vedeam parcă toți schimbați. Erau atât de concentrați încât expresiile lor faciale nu te lăsau să îi vezi pe cei 7 băieți inocenți din viața de zi cu zi. Când se termina melodia și trebuiau să vină să o schimbe de la calculator mă prefăceam că nu îi vedeam și mă holbam la ecranul telefonului.

Jin— Jimin, pune "dimple"; spune pe un ton amuzant încercând să fie o "divă".

Jimin— S-a făcut!

Băiatul vine lângă mine, iar înainte de a pune melodia își întoarce privirea către mine și mă întreabă dacă îi pot filma.

— Păi... Namjoon, Yoongi și Hoseok ce fac? Nu vreau să vă stric clipul?

Jin— HA! ȘTIAM EU! ȘTIAM! V-AM SPUS!

Toți băieții râdeau și se uitau la mine într-un fel destul de ciudat eu întrebându-mă în sinea mea ce este în neregulă cu ei.