Dădacă de idol [Vol.1]

- Capitolul 7 -

Credeam că o să fie plictisitor să fiu doar eu și băieții aici, dar se pare că până acum ne-am distrat pe cinste. Ne-am jucat jocuri de drumeții, am cântat și chiar m-au învățat una din coregrafiile lor, iar acum seara a venit și stăm așezați în jurul focului de tabără mâncând. Atmosfera era liniștită dar apăsătoare deoarece nimeni nu spune nimic, dar după un timp, Jimin sparge tăcerea și se ridică în picioare spunând încrezător.

Jimin— Hai să ne jucăm 7 minute în paradis!

Yoongi— Suntem 6 băieți și o fată și oricum Bang ne-ar omorî când va afla mâine când vine.

Jimin— Și ce dacă? O singură dată suntem tineri, hai să o facem!

Hoseok— Park Jimin, ține-ți hormonii în tine te rog frumos, o sperii pe Eunbi!

Jimin își dă ochii peste cap și mormăie ceva dar nimeni nu aude, dar apoi spune plictisit:

Jimin— Aveți norocul că e doar o fată și că țin la ea, altfel vă obligăm să vă jucați!

Știam la ce ajunge jocul de fiecare dată și chiar dacă păreau ei inocenți, băieții tot băieți rămân așa că termin de mâncat prima și mă scuz, mergând în cortul meu să mă schimb după ce le spun tuturor "Noapte bună!". Mă întind la locul meu și îmi aprind lanterna scoțând din ghiozdan o carte de dezvoltare personală japoneză începând să citesc de la capitolul la care rămăsesem. Trecuseră aproximativ 40 de minute de când citeam iar Namjoon nu își mai făcea apariția, dar chiar și așa oboseala m-a îndemnat să mă întorc pe o parte și să îmi închid ochii liniștită încercând să adorm. Auzeam cum vântul adia ușor printre frunzele copacilor și deja îmi imaginam cum o haită de lupi ieșea din pădure gata să ne atace. Știu, ceva imposibil, dar mintea mea se gândea doar la scenarii prostești și imposibile, care nu m-ar fi lăsat prea ușor să închid un ochi. Doar gândindu-mă că sunt singură în acel moment îmi dădea fiori pe șira spinării.

Încă 10 minute trec de când tot încerc să ațipesc și fermoarul cortului se aude în sfârșit de două ori, semn că Namjoon a intrat. "Respectă" distanța și se pune pe partea lui fără a spune nimic. Zâmbesc când îmi dau seama că acum pot să mă culc în sfârșit și mă învelesc mai bine adormind.

–perspectiva Jungkook–

Imediat ce Eunbi a plecat în cortul ei, Namjoon a vrut să o urmeze în primele 10 minute pentru a o ajuta să adoarmă, dar eu că nu l-am lăsat să plece. Ce am făcut eu în tot acest timp a fost să mă rog de el să mă lase pe mine să dorm în cort cu ea. Aproape o oră întreagă ne-am cam "certat" pe acest subiect până când a cedat și a acceptat.

Bucuros merg în fața cortului și trag cu urechea să văd dacă deja a adormit, dar nu se auzea nimic așa că decid să intru ușor și să verific. Deschid fermoarul și intru închizându-l la fel de rapid. Mă uit la ea și văd că era așezată pe o parte, semn că dormea deci nu văzuse că de fapt eu sunt. Mă pun pe partea mea și stau cu fața către ea încercând să nu mă foiesc prea mult pentru a o trezi. După ce că este destul de scundă felul în care stătea ghemuită o făcea să pară și mai micuță și mai adorabilă. Nu puteam să adorm, tot ce făceam era să mă uit la ea zâmbind, semn că de fapt sentimentele mele pentru ea înfloriseră destul de mult chiar și în timpul perioadei în care nu am văzut-o. Știu, este nebunește chiar și pentru mine, dar ea este una din puținele fete care mi-a atras atenția și de fapt este cea care mi-a atras cel mai mult atenția. Nu o cunoșteam de mult timp, dar dragostea la prima vedere este adevărată din câte văd. Într-un final, fără a realiza, ochii mi se închid și adorm instant.

–perspectiva Eunbi–

Țipetele băieților mă trezesc brusc făcându-mă să ies din cort în cea mai mare alertă pentru a vedea ce se întâmplă. Imediat mă uit la lacul de lângă noi și îi văd pe 3 dintre ei cum înotau și țipau. Îmi dau ochii peste cap și când văd că totul este bine intru înapoi în cort și încep să mă schimb în ceva mai lejer.