Dădacă de idol [Vol.1]

- Capitolul 3 -

Greutatea care era pusă pe pieptul meu mă face să îmi deschid brusc ochii și să dau de razele orbitoare ale soarelui. Clipesc de câteva ori și văd că sunt încă pe canapea în apartamentul trupei. Măresc ochii când văd ce era acea greutate, începând să țip și îi dau capul la o parte ridicându-mă rapid de pe canapea mai apoi acoperindu-mi zona pieptului cu mâinile.

Jungkook— Îți jur că nu am vrut să stau așa! zice și se ridică de pe canapea venind către mine dar se oprește când încep să țip din nou. Chiar nu am vrut, cred că am adormit aseară în timpul filmului, scuze!

— Nici să nu te gândești cowboy! Știam eu că trebuia să plec atunci când am putut!

Jungkook— Chiar nu e vina mea, poate să îți zică toată lumea că îmi place să îmbrățișez ceva când dorm!

— Taci! Doar taci! Nu pune sare pe rană că nu știu dacă ai mai făcut și altceva înafară de a dormi acolo!

Jungkook— Bine... Scuze totuși!

Îmi dau ochii peste cap și mă apropii de el punându-mi mâna pe fruntea lui, apoi zâmbesc când observ că febra i s-a dus.

— Ești palid! Du-te să îți faci un duș până îți fac ceva de mâncare!

Jungkook— Ok, ok!

– perspectiva Jungkook –

Imediat ce ies din duș, mă îmbrac în niște haine lejere și ies din cameră rapid, știind că Eunbi mă aștepta jos cu mâncarea gata.

— Eunbi-ssi?

Mă uit în jur apoi pe terasă, dar bruneta era de negăsit, dar tocmai apoi observ bilețelul care era așezat pe masa din bucătărie.

„ Trebuie să plec la cafenea să îmi fac ultima tură, ți-am lăsat mâncarea în frigider. I-ați pastilele și odihnește-te să nu revină febra! "

Cafenea? Hmmmm, care cafenea?

– perspectiva Eunbi –

— Mulțumim! Să aveți o zi bună! zic zâmbitoare gata să iau comanda următorului client. Bună ziua, cu ce vă pot ser-...

Jungkook— Un ice americano te rog! De fapt, două!

Mă uit bine la băiatul care stă în fața mea cu o mască care îi acoperă aproape toată fața și o șapcă neagră care îl ajută să treacă nerecunoscut printre oameni. Dacă nu i-aș fi recunoscut vocea nici eu nu mi-aș fi dat seama cine e. Mă uit în spatele lui și văd că nu e nimeni care vrea să dea o comandă așa că mă ridic umpic deasupra tejghelei și îl întreb încet:

— Ce cauți tu aici? Du-te acasă, ești bolnav și poate te recunoaște cineva!

Jungkook— Ooo, haide, nu mă vede nimeni, am venit să te iau de la serviciu, deja am vorbit cu șeful tău și îți dă drumul acum!

— Nu spune prostii, tocmai ce am vorbit cu el acum jumătate de oră și mi-a zis că stau până se termină programul chiar dacă e ultima tură!

Jungkook— Ai uitat cine sunt? A vorbit Bang cu el, nu îți face griji, ești liberă! Acum, fă te rog ultima comandă și hai să mergem!

Îi spun să aștepte și în câteva minute două ice americano sunt gata. Băiatul le plătește și îmi face semn să merg să îmi iau lucrurile, așa că intru târându-mi picioarele către vestiare, îmi iau geanta și ies.

Jungkook— Hai să ne plimbăm! zice calm și îmi întinde unul dintre paharele reci.

— Ce? Nu! Mergem acasă! Acum!

Îl prind de mână și îl trag după mine până ieșim pe stradă.

— Uite, eu nu merg cu tine așa pe stradă. Eu o iau pe o parte tu pe o parte și ne vedem in fața resortului! Înțeles?

Jungkook— Nu! zice în timp ce mă trage pe o străduță îngustă și întunecată unde nimeni nu ne vedea. Hai să mergem să facem ceva, e singurul timp liber pe care îl am și nu m-am plimbat de mult prin Seoul, te rog!

— Știi că pe mine mă va certa Bang dacă te vede cineva, nu?

Jungkook— Nu o să te certe, te asigur! Acum doar hai să mergem, e sezonul florilor de cireș și nu vreau să pierd asta.

Îmi dau ochii peste cap, aprob și îi așez șapca mai bine pe cap, apoi încep să fac pași repezi pe străduță cu Jungkook pe urmele mele. Ieșim pe o stradă principală, care era plină de oameni. Mă uit în spate și nu îl mai văd pe Jungkook.

„Perfect Eunbi, l-ai pierdut din a 2-a zi!”

– perspectiva Jungkook –

Imediat ce ieșim pe strada principală, fata mărește pașii și intră în mulțimea de oameni, pierzând-o din priviri. Îmi ridic  șapca de pe cap și îmi dau jos masca de pe față, apoi încep să o caut cu privirea asumându-mi riscul de a fi recunoscut. Încep să fac pași mici și intru printre oameni strigând numele fetei, dar oricum știam că e în zadar având în vedere că e un zgomot infernal la această oră în oraș.

– perspectiva Eunbi –

Îmi scot telefonul din geantă pentru a îl suna, dar în acel moment un bărbat dubios se apropie de mine și îmi trage geanta de pe umăr fugind cu ea.

— Hoț! urlu în gura mare iar dintr-o dată văd doi băieți alergând după acel bărbat. Unul dintre ei era Jungkook, iar celălalt habar nu am cine era, dar părea a fi un tânăr cu vârsta apropiata de a mea.

Iau aer în piept și încep să alerg de asemenea cu cei doi după cel care îmi șterpelise geanta, dar la un momentdat obosesc și mă opresc. Rămăsesem cu telefonul în mână așa că sun imediat la poliție și declar furtul. Dau toate informațiile despre locul, timpul și situația în care s-a întâmplat apoi închid apelul și continui să alerg, ajungând tocmai la podul râului Han.

— Yaaa! strig când îi văd pe cei doi care îl imobilizaseră pe hoț.

Îmi adun ultimele puteri și alerg până la ei și îi trag o palmă bărbatului apoi mă uit urât la el.

Jungkook— Ești bine?

— Da, mulțumesc mult! spun în timp ce iau geanta din mâna lui și verific dacă totul este în ea.

Mă întorc cu capul către celălalt băiat gata să îi mulțumesc și să facem cunoștință, dar când îl văd rămân puțin uimită, apoi îl întreb:

— Tu ce cauți aici?

Chul— Prima dată se spune "mulțumesc" Eunbi, dar eram în drum spre o întâlnire, dar se pare că acest individ mi-a stricat planurile, zice voios mai apoi chicotind.

— Iar întâlnire? Ai grijă ce faci cu fetele ălea!

Jungkook— Pot să îmi permit să întreb cine e el? zice uitându-se urât la mine.

Hoț— Îmi pare rău pentru ce am făcut-o, dar domnișoară ești între doi băieți, nu e bine!

Enjoy
🥂