Blackband

Capitolul 34

Poate mama mea niciodata nu a ținut la mine. Sau la Erza. Poate nu a ținut la nimic decat la droguri și alcool, însă eu am ținut la un moment dat la ea. Chiar dacă mai târziu m-a îndepărtat complet,  a fost un moment în care lângă ea mă skmțeam în siguranță.

     Însă Erick și mama lui mi-au dovedit că nici mama pe mine, nici eu pe nu am iubit-o cum ar fu trebuit. El îi țune mâinile între ale sale cu lacrimi în ochi, repetând să-l ierte, iar mama sa ținandu-i moral peste morale, dar la final sa-i zică că e mândră totuși de el.

        Stăm cu mama lui 14 ore. Cei doi au vorbit, au râs, au plâns...până cand femeia nu mai are energie. A adormit, însă este aproape de somnul veșnic. Doctorul i-a explicat lui Erick cum stă treaba, iar el înghițind în sec a înțeles.

        Acum mama lui respiră greu și zgomotos. Erick o sărută pe frunte, îm curând femeia ce i-a dat viață avea să se stingă în fața ochilor săi.

      Iar eu, eu aveam sa-i fiu alături până-n Iad.

     *    *    *

      Drumul spre hotelul unde ne-am cazat părea să nu se mai termine, însă până la urmă suntem ajunși în cameră.

     Erick e tăcut.

     Erick e trist. 

     Dar Erick e cu mine.

   Iese din baie îmbrăcat în niște pantaloni de sport scurți și un maiou gri larg și se așează în pat.

    Camera unde ne aflăm are două patuei, așa am hotărât că este mai bine. Adică de ce nu ar fi bine, nu...?

     După ce ies și eu din baie, îmi scot telefonul și încerc să-mi pierd vremea pe el. Dar de fapt, mă gândeam cum să încep să-i explic lui Erick că sunt lângă el și...

      — Erick? sparg liniștea, însă el are ochii închiși; dar știu că nu doarme. Erick?

      — Mhm?

       — Esti bine? întreb, după care îmi dau o palmã mintală pentru prostia pe care am zis-o. Adică... Mhm... Vreau doar să știi că ...

       Dar mă opresc când Erick se rotește în pat  cu spatele la mine. Asta a durut, dar trebuie să-l intelegi Karina.

       Tot ce-mi rămâne de făcut e să-l ascult, nu? Să fiu lângă el orice s-ar întâmpla. Deși probabil el nu ar fi făcut asta pentru mine, poate m-ar fi lăsat de izbeliște, dar nu asta contează acum. Suntem oameni...unii mai rai, alții mai buni...Și alții mai fraieri.

      Erick nu s-a odihnit mai deloc.  Eu am adormit ce e drept, iar când m-am trezit el nu mai era în cameră, știam unde este. Și probabil știu și ce a vrut să facă,  desi sper că nu a vrut că eu să mă odihnesc și el să se întoarcă la mama sa. Pentru că vreau să fiu alături de el...mereu.

      Mă îmbrac cu ce nimeresc și pornesc în fugă spre spitalul de lângă hotel. Ajung imediat în salonul mamei sale și îl văd acolo.

      Un Erick distrus cu fruntea lipită de mâna mamei lui. Mă apropii de ei și îmi așez mâna pe umărul său.  El nu scoate niciun cuvânt și nici nu se uită către mine, dar știe că eu sunt. 

       — S-a dus, blondo, aud vocea răgușită a lui Erick. S-a dus și nu se va mai întoarce niciodată. 

       O durere groaznică mă cuprinde în piept și mă așez lângă el, cuprinzandu-l în brațe și strângandu-l cu toată puterea care mi-a mai rămas.  Pentru că sunt aici. Pentru el. Mereu voi fi.